Operatorul de transport aerian Wizz Air, una dintre cele mai mari companii de pe segmentul low cost din Europa Centrală şi de Est, îşi...
Wizz AirOperatorul de transport aerian Wizz Air, una dintre cele mai mari companii de pe segmentul low cost din Europa Centrală şi de Est, îşi va extinde începând cu finalul anului în curs portofoliul de destinaţii spre şi dinspre România.

În acest sens, transportatorul va începe să opereze şi de pe aeroportul din Iaşi, ajungând astfel la 8 aeroporturi deservite la nivel local. Primele destinaţii spre care vor pleca aeronavele companiei sunt Milano, cursă ce va fi operaţională începând cu 20 decembrie, Milano Bergamo, din 31 martie 2015 şi Londra Luton, ce va fi operată din 14 iunie 2015.

Şi bucureştenii vor avea ocazia să experimenteze noi destinaţii, Wizz lansând noi curse spre Pescara, Italia, şi Stockholm Skavsta, cu începere de pe 27 iulie 2015, precum şi o rută de vară spre Heraklion, Grecia, începând cu 20 iunie.

“Odată cu deschiderea rutei spre Pescara considerăm că am acoperit în totalitate destinaţiile din Italia continentală. Cursa spre Heraklion a fost o oportunitate creată de cererea pentru vacanţe de vară în Grecia, o destinaţie importantă pe care trebuie să o acoperim”, a declarat în cadrul unei întâlniri cu presa locală John Stephenson, Vice-Preşedinte Executiv Wizz Air.

CELE MAI NOI RUTE DIN ROMÂNIA :

Rută nouă

Zile de operare

Data de începere

Tarife pornind de la**

Iaşi – Treviso

Ma, Sâm

20 decembrie

RON 129

Iaşi – Milano Bergamo

Ma, Joi, Sâm

31 martie 2015

RON 129

Iaşi – Londra Luton

Mi, Du

14 iunie 2015

RON 179

Bucureşti – Pescara

Lu, Vi

27 iulie 2015

RON 99

Bucureşti – Stockholm Skavsta

Lu, Vi

27 iulie 2015

RON 129

Bucureşti – Heraklion

Sâm

20 iunie 2015

RON 229

În acelaşi timp, şi intrarea aeroportului din Iaşi în portofoliu a fost o alegere importantă, aeroportul fiind interesant pentru companie din punct de vedere al potenţialului turistic pe care îl are zona Moldovei cât şi a interesului oamenilor de afaceri pentru acest oraş.

Potrivit lui Stephenson, sunt trei criterii după care se ghidează compania în alegerea destinaţiilor viitoare potrivite pentru călătorii români: iau în considerare numărul de români care locuiesc într-o piaţă, aceştia reprezentând un potenţial fabulos, se uită la numărul românilor care doresc zboruri directe către o anumită destinaţie şi acordă o mare atenţie feedback-ului primit din partea clienţilor.

“Acestea ar putea fi principalele motive pentru care ne-am concentrat foarte mult pe Italia şi Spania”, ne-a precizat oficialul Wizz Air. Totodată, Stephenson ne-a spus că într-un top al celor mai căutate destinaţii de către români se află Londra, urmată de Milano, Roma, Paris sau Dortmund.

“Următoarea piaţă spre care ne orientăm este cea a Scandinaviei şi am început deja prin introducerea zborurilor spre Stockholm Skavsta. Eforturile ulterioare se vor concentra şi spre Elveţia şi Germania, deja Italia şi Spania fiind aproape pline. În plus, nu facem o prioritate din intrarea pe aeroporturi aglomerate, cu trafic foarte mult. Vrem să avem orele de plecare care ne convin, nu cele impuse de restul traficului de pe aeroport”, a comentat penru Gadget&Trends Magazine John Stephenson.

În plus, compania nu ia încă în considerare intrarea pe segmentul zborurilor interne, motivul fiind destul de simplu: este greu să operezi la nivel local cu tipul de aeronave din portofoliul Wizz, care au o capacitate foarte mare.

CREŞTEREA FRECVENŢELOR PE CELE MAI POPULARE RUTE:

Rută

Zboruri săptămânale

Cluj-Napoca – London Luton

De la 9 la 11

Cluj-Napoca – Milano Bergamo

De la 5 la 7

Cluj-Napoca – Paris Beauvais

De la 5 la 7

Cluj-Napoca – Barcelona

De la 4 la 5

Cluj-Napoca – Dortmund

De la 4 la 5

Cluj-Napoca – Roma Ciampino

De la 3 la 4

Timişoara – Roma Ciampino

De la 3 la 4

Timişoara – Treviso

De la 2 la 3

Timişoara – Bologna

De la 2 la 3

Timişoara – Milan Bergamo

De la 4 la 5

Craiova – Roma Ciampino

De la 2 la 3

Bucureşti – Pisa

De la 3 la 4

Bucureşti – Torino

De la 2 la 3

Bucureşti – Barcelona

De la 5 la 7

Bucureşti – Treviso

De la 7 la 11

Bucureşti – Milano Bergamo

De la 7 la 11

Bucureşti – Bologna

De la 4 la 5

Bucureşti – Bruxelles Charleroi

De la 7 la 11

Bucureşti – Perugia

De la 2 la 3

Bucureşti – Madrid

De la 7 la 10

Bucureşti – Malaga

De la 2 la 3

Bucureşti – Verona

De la 2 la 3

Prin introducerea noilor zboruri, Wizz Air va oferi 97 de rute în total, spre 15 țări, de la cele 8 aeroporturi din România. Totodată, compania a anunţat şi creşterea frecvenţelor spre 22 dintre cele mai populare rute din reţeaua locală.

Biletele spre cele mai noi destinaţii Wizz Air, dar şi orarul de vară 2015 pentru România sunt deja disponibile la vânzare şi pot fi rezervate pe wizzair.com, cu preţuri pornind de la 99 de lei.

“Marcăm încă un pas important pentru Wizz Air în România. În doar două luni am anunţat 3 noi aeronave pentru bazele din ţară, un aeroport nou, 20 de noi rute şi 1,35 milioane de locuri suplimentare în 2015. Oferim şi mai multe tarife accesibile pentru a satisface nevoile publicului din România. Reţeaua Wizz aflată în plină expansiune şi frecvenţele crescute pe rutele existente vor atrage cu siguranţă mai mulţi pasageri fie că vor fi călători în scopuri turistice sau de business. Creşterea va susţine crearea a peste 1.000 de noi locuri de muncă în România şi va stimula turismul la nivel naţional”, a mai spus reprezentantul Wizz Air.

Compania va aloca o nouă aeronavă bazei din Bucureşti, iar flota din România va ajunge astfel la un număr de 17 aeronave Airbus A320, ceea ce reprezintă o creştere a capacităţii cu 29% în 2015, faţă de 2014, devenind astfel cel mai mare transportator din ţara noastră ca număr de locuri. În prezent, compania are o cotă de piaţă de 31,5%, peste cea a Tarom, de 23,4%. A 9-a aeronavă din Bucureşti va fi livrată la sfârşitul lunii iulie, 2015.

Compania a transportat în primele opt luni ale acestui an dinspre şi spre România cu circa 16% mai mulţi pasageri faţă de perioada similară a anului trecut, estimările Wizz fiind ca în 2014 numărul de pasageri să ajungă la 3,8 milioane. În ceea ce priveşte plecările din Bucureşti, cele 9 aeronave vor transporta peste 2,7 milioane de pasageri. În prezent, gradul de încărcare al unei aeronave Wizz Air este de 86%.

La nivel european, Wizz Air operează o flotă de 53 aeronave Airbus A320 de la 18 baze, pe 340 de rute care asigură legătura între 104 de destinaţii din 36 de ţări.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *