ASUS a anunțat modelele X99-Deluxe, X99-Pro și X99-A, trei noi plăci de bază construite în jurul chipsetului Intel X99, ce oferă tehnologii exclusive precum...

asusASUS a anunțat modelele X99-Deluxe, X99-Pro și X99-A, trei noi plăci de bază construite în jurul chipsetului Intel X99, ce oferă tehnologii exclusive precum OC Socket și 5-Way Optimization, asigurând performanțe de top pentru cele mai noi procesoare Intel Core i7 pe LGA 2011-v3.

X99-Deluxe este modelul etalon al noii serii, fiind însoțit de un card de extensie ASUS Hyper M.2 x4 pentru un transfer ultra-rapid de 32Gbit/s, un modul 3×3 (3T3R) 802.11ac pentru viteze Wi-Fi de până la 1300Mbit/s și o placă ASUS Fan Extension pentru răcire suplimentară. Cu un aspect modern, cu linii fluide și un scut protector alb, X99-Deluxe și X99-Pro oferă într-un design futuristic performanța extremă cerută de entuziaști. Toate plăcile noi din seria X99 dispun, de asemenea, de Crystal Sound 2 pentru un sunet ireproșabil, tehnologie Turbo LAN pentru productivitate și jocuri fără latențe și renumitul UEFI BIOS pentru un control intuitiv.

OC Socket și 5-Way Optimization pentru performanță în overclocking 
asus2Plăcile de bază din seria X99 sunt echipate cu OC Socket, o tehnologie ASUS în curs de brevetare. Acest socket unic include niște pini speciali ce conectează circuitul proprietar la contactele LGA (land grid array) pentru Haswell-E, fiind 100% compatibil cu noile procesoare pe LGA 2011-v3. În combinație cu ASUS UEFI BIOS, OC Socket permite atingerea unor frecvențe mai mari pentru memoriile DDR4, latențe mai reduse și stabilitate în timpul overclockingului. Utilizatorii pot crește frecvențele pentru memoriile DDR4 până la 3200MHz sau mai mult, chiar și atunci când cele opt sloturi sunt ocupate.

Entuziaștii PC vor beneficia, de asemenea, de tehnologia 5-Way Optimization pentru a îmbunătăți în mod dinamic, printr-un singur click, sistemele bazate pe X99-Deluxe. Primul din această serie este TPU (Turbo Processor Unit), ce oferă un control precis al tensiunilor și monitorizare avansată atât pentru procesor cât și pentru placa grafică. EPU (Energy Processing Unit) controlează în timp real consumul de energie pentru întregul sistem, fiind activat prin comutatorul de pe placă sau cu ajutorul software-ului AI Suite 3. Tehnologia 5-Way Optimization include modulul de stabilizare a tensiunii Digi+ pentru îmbunătățirea performanțelor, creșterea eficienței și asigurarea fiabilității, precum și Fan Xpert 3 pentru reglajul ventilatoarelor. În completarea tehnologiei, 5-Way Optimization vine și Turbo App, un panou de control intuitiv conceput creșterea performanței în programe și jocuri specifice.

Dotată hardware completă pentru sisteme extreme
X99-Deluxe este o placă de bază high-end cu toate ingredientele necesare sistemelor extreme. Placa de extensie Hyper M.2 x4 oferă utilizatorului flexibilitatea de a-și echipa sistemul cu două dispozitive M.2 pentru a se bucura de viteze de transfer de până la 32Gbit/s. Hyper M.2 x4 suportă plăci M.2 de la cele mai mici (30mm 2230), la cele mai lungi (110mm 221100). Placa ASUS Fan Extension oferă o răcire suplimentară, flexibilă, sub forma unui adaptor pentru ventilatoare cu 4 sau 3 pini. Având control hardware, placa de extensie pentru ventilatoare este ideală pentru sistemele de răcire cu lichid sau cele cu aer din PC-urile de înaltă performanță.

X99-Deluxe dispune și de conectivitate wireless 802.11ac. Cele trei antene de transmisie/recepție (3×3) permit viteze de până la 1300Mbit/s. La fel ca celelalte plăci de bază din această serie, X99-Deluxe suportă plăcile de extensie ASUS ThunderboltEX II. Acest lucru oferă libertate utilizatorilor în adăugarea conectivității Thunderbolt 2 în orice moment, pentru obținerea unui transfer bidirecțional de 20Gbit/s, de patru ori mai rapid decât USB 3.0.

O serie X99 completă
X99-Pro și X99-A completează seria de plăci ASUS X99. Aceste două plăci de bază vor ajunge pe piață ceva mai târziu decât X99-Deluxe, deja disponibilă în România.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *