Vulcan, primul value centre din București, se va deschide pe data de 4 septembrie. Parcul comercial din sud-vestul capitalei va avea o suprafață construită...

Vulcan Value CenterVulcan, primul value centre din București, se va deschide pe data de 4 septembrie. Parcul comercial din sud-vestul capitalei va avea o suprafață construită de 25.750 mp, dintre care aproximativ 25.000 mp de spații comerciale, și peste 1.200 de locuri de parcare. Cu aproximativ o săptămână înaintea deschiderii oficiale, lucrările la Vulcan Value Centre sunt pe ultima sută de metri, iar chiriasii își pregătesc spațiile pentru inaugurare.

În acest moment proiectul dezvoltat de fondul de investiții sud-african New Europe Property Investments (NEPI) este 95% închiriat. Conceptul Value Centre este adaptat la trendurile de consum ale românilor și este folosit pentru prima dată în București, fiind implementat 100% doar în cadrul acestui proiect.

Un Value Centre se adresează unui public cu venituri medii, satisfăcând nevoile acestuia de a găsi toate produsele de care are nevoie într-o singură destinație. Un astfel de parc comercial reunește ofertele mai multor tipuri de magazine, cu produse variate și de calitate, la prețuri accesibile. În plus, toate magazinele ancoră ale proiectului au deschidere spre parcare pentru un acces extrem de facil.

„Sunt mândru că New Europe Property Investments introduce prin acest proiect un nou concept de retail pe piața centrelor comerciale din România. Vulcan Value Centre va deservi partea de sud-vest a capitalei și a fost gândit astfel încât să poată satisface toate nevoile locuitorilor din zonă. Sunt convins că acest concept de parc comercial va avea succes în București și va pune bazele unui nou model de shopping, care aduce produse extrem de diverse, de calitate, la prețuri atractive și foarte aproape de casă.”

Tiberiu Smaranda, Director Executiv New Europe Property Investments

Vulcan Value Centre este un parc de retail perfect adaptat nevoilor și dorințelor locuitorilor din zonă, prin poziționare și mix de magazine, fiind destinația de shopping perfectă pentru familie.

În cadrul parcului vor deschide în total peste 50 de magazine, dintre care unități mari de peste 800 mp cu deschidere direct spre parcare: H&M (îmbrăcăminte), C&A (îmbrăcăminte), HERVIS (articole sportive), NORIEL BEBE (articole pentru copii), ANIMAX (magazin de animale), LEMS (home&deco), JYSK (home&deco), DOMO (electronice și electrocasnice), TAKKO (îmbrăcăminte), DEICHMANN (încălțăminte) și DM (drogherie).

Carrefour va deschide hypermarketul din cadrul parcului comercial pe o suprafață de 9.600 mp având atașată o galerie comercială de 2.500 mp care include magazine precum: Orange, Germanos, Vodafone, Sensiblu, Kitchen Shop, B&B Collection, Marionnaud, Flormar, Penti, dar și Metropolis Casino, restaurant Mesopotamia și diferite tipuri de servicii precum curățătorie ecologică, service GSM și coafor.

Parcul comercial va fi accesibil atât din Strada Sebastian, precum și din Calea Progresului. Lucrările la Vulcan Value Centre au început în februarie 2014. Odată cu deschiderea parcului comercial, fondul de investiții NEPI va ajunge la un portofoliu de aproximativ 330.000 mp suprafața închiriabilă în centre comerciale.

În prezent, NEPI gestionează în România centre comerciale precum Ploiești Shopping City, City Park Constanta, Promenada Mall Brăila, Galati Shopping City, Retail Park Auchan Pitești, Deva Shopping Centre, Severin Shopping Center, Brasov Strip Mall dar și clădirile de birouri Floreasca Business Park, The Lakeview București și City Business Centre Timișoara. Pe 16 octombrie, NEPI va inaugura Shopping City Târgu Jiu, primul centru comercial de tip mall din județul Gorj.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *