În trimestrul al doilea al acestui an, Romtelecom și-a menținut evoluția constantă, cele mai relevante rate de creștere fiind înregistrate pentru segmentele wholesale și...

romtelecomÎn trimestrul al doilea al acestui an, Romtelecom și-a menținut evoluția constantă, cele mai relevante rate de creștere fiind înregistrate pentru segmentele wholesale și business. De asemenea, eforturile de a restrânge ariile care nu sunt specifice domeniului principal de activitate al companiei s-au reflectat pozitiv în rezultatele financiare ale Romtelecom.  

EBITDA pentru T2 este cu 31,6% mai mare comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 44 milioane de euro. EBITDA aferentă primului semestru al acestui an a atins valoarea de aproape 82 milioane de euro, cu 14,4% mai mare de la un an la altul. Veniturile nete au fost de 150 milioane de euro pentru T2 2014, respectiv 306 milioane de euro pentru primele 6 luni ale acestui an, în creștere cu 4% față de aceeași perioadă a anului precedent.

Nivelul EBITDA pentru primul semestru din 2014 a fost afectat de introducerea neprevăzută a taxei pe construcțiile speciale, care a avut un impact semnificativ asupra grupului de companii, datorită faptului că Romtelecom deține o infrastructură istorică bazată pe cupru și canalizații.

Conținutul și ofertele TV atractive au fost apreciate de clienți, al căror număr a crescut cu 6,8% în T2 2014 de la un an la altul, ajungând la 1,384 milioane. Numărul clienților de Internet a fost de 1,244 milioane la finalul trimestrului al doilea 2014, mai mare cu 1,5% față de aceeași perioadă a anului trecut. Descreșterea numărului de abonați de voce fixă a fost limitată la -4,1%, la 2,191 milioane.

“Datele financiare aferente primei jumătăți a anului sunt solide. Creșterea pe segmentele cheie reflectă eforturile noastre de a obține rezultate conform strategiei, în pofida măsurilor economice impuse, precum taxa pe infrastructură, care au un impact negativ direct și semnificativ în operațiunile noastre. De asemenea, impactul scăderii tarifelor de interconectare din acest an asupra indicatorilor cheie de performanță pentru segmentul mobil este contrabalansat de creșterea solidă pe segmentul B2B. Obiectivul nostru de a ne consolida poziția de lider pe acest segment este susţinut de o creștere de două cifre a veniturilor din soluțiile de sisteme. Segmentul TV și-a păstrat cursul ascendent, atât în ceea ce privește veniturile, cât și numărul de clienți. Ofertele avantajoase au dus la creșterea bazei de clienți postpaid, iar vânzările pentru telefoanele de tip smartphone au înregistrat o ascensiune fulminantă. Aceste rezultate reprezintă o bază solidă pentru ambele companii prin care își consolidează poziția pe piață”

Nikolai Beckers, Chief Executive Officer Romtelecom și COSMOTE România

Compania a continuat să se concentreze pe furnizarea de pachete de servicii, ceea ce a dus la o creștere a ratei de penetrare a serviciilor de Internet din baza de servicii de voce de aproape 57%, iar cea a serviciilor de televiziune din baza de servicii de voce a înregistrat o penetrare de 63,2%. Numărul de abonamente a fost de 4,82 milioane pentru T2 2014, fiind stabil în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut.

Veniturile generate de serviciile de televiziune, respectiv Internet, au fost cu 4% mai mari în T2 2014 vs. T2 2013. Alte rate relevante de creștere au fost înregistrate pentru soluții de sisteme (proiecte IT&C) (+52%), wholesale pentru serviciile aferente operațiunilor fixe (+10,8%) și din alte activități care nu sunt specifice domeniului principal de activitate al companiei, precum proprietăți imobiliare.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *