Compania taiwaneză Foxconn, unul dintre partenerii şi furnizorii gigantului american Apple, se pregăteşte să îşi majoreze procesul de producţie prin introducerea unei linii speciale...
robotCompania taiwaneză Foxconn, unul dintre partenerii şi furnizorii gigantului american Apple, se pregăteşte să îşi majoreze procesul de producţie prin introducerea unei linii speciale de 10.000 de roboţi, scrie presa internaţională care citează declaraţia CEO-ului Foxconn.

Potrivit acestuia, Apple va fi prima companie care va beneficia de noul proces de producţie, indiciile oficialului taiwanez fiind că iPhone 6 va fi primul smartphone produs de roboţi.

Fiecare dintre cei 10.000 de roboţi va costa între 20.000 şi 25.000 de dolari şi va fi capabil să livreze anual circa 30.000 de smartphone-uri. CEO-ul Terry Gou a mai precizat faptul că roboţii sunt în ultimele etape de testare şi că nu vor fi disponibili pentru a fi livraţi şi altor companii din domeniu, abia fiind suficienţi pentru a realiza comenzile Foxconn, Apple fiind doar una dintre companiile pentru care taiwanezii lucrează.

Un funizor Apple angajează 100.000 de oameni pentru a face faţă producţiei iPhone 6

Recent, compania anunţa că este în plin proces de angajare pentru 100.000 de persoane care ar urma să lucreze la asamblarea noului model de smartphone produs de compania americană, iPhone 6.

Potrivit informaţiilor Taiwanese Economic Daily, Foxconn ar livra circa 70% din comenzile de iPhone 6 ale Apple, gadgetul urmând să intre în producţie de serie din luna iulie a acestui an.

Nu se ştie încă ce se va întâmpla cu aceşti noi angajaţi odată intrată în funcţiune noua linie de producţie deservită de roboţi.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *