Vodafone a inaugurat Vodafone Shared Services Romania, un nou Centru Global de Servicii, care va oferi, din Bucuresti, servicii IT si de Relatii cu Clientii...

CEO_VodafoneVodafone a inaugurat Vodafone Shared Services Romania, un nou Centru Global de Servicii, care va oferi, din Bucuresti, servicii IT si de Relatii cu Clientii pentru operatiunile Vodafone din Marea Britanie, Germania, Italia, Spania si Irlanda. Investitia totala a Vodafone Group Shared Services, pentru dotarea si tehnologizarea sediului, precum si  pregatirea noilor angajati din Romania, este de aproximativ 5 milioane de lire sterline (6,25 milioane de Euro).

Situat in Avrig Business Center, noul Centru (VSS Romania) si-a inceput activitatea in mai 2014 si are acum peste 100 de angajati. Pana la sfarsitul anului, numarul angajatilor va depasi 750, iar in urmatorii 3 ani se va ajunge la un numar de peste 2.000 de angajati.

“Ne bucuram ca Romania a fost aleasa pentru infiintarea si dezvoltarea noului centru Vodafone Shared Services, care va ajuta companiile din Grupul Vodafone sa devina si mai eficiente, intr-o piata a telecomunicatiilor extrem de competitiva. VSS Romania va oferi servicii de Asistenta pentru clientii unora dintre cele mai mari operatiuni Vodafone din Europa, dar si servicii IT pentru nevoile interne ale acestor divizii. Noul centru va crea mii de locuri de munca pentru romani, in urmatorii 3 ani, pe masura ce isi va extinde activitatea, fiind cel de-al doilea deschis de Vodafone la Bucuresti, dupa Danubius NOC. Astfel, Romania devine un model de excelenta pentru Grupul Vodafone, datorita calitatilor unice ale fortei sale de munca – performanta in tehnologie si buna cunoastere a limbilor straine”

Ravinder Takkar, Chief Executive Officer, Vodafone Romania

Concret, VSS Romania ofera suport clientilor Vodafone din Marea Britanie, Germania, Italia, Spania si Irlanda pentru solicitarile legate de factura si plati, administrarea conturilor si remedierea conexiunilor de date. Ca si canale de comunicare, asistenta este oferita telefonic, prin chat online sau in regim de back-office. Pe zona de IT, serviciile oferite de VSS Romania constau in operatiuni de tip “Help Desk”, pentru activitatile interne ale Vodafone Group si ale celor 5 divizii mentionate, la care se adauga managementul aplicatiilor IT si administrarea bazelor de date.

“Vodafone Group Shared Services anunta cu placere deschiderea unui nou centru global in Romania. Noul centru va imbogati oferta de servicii dedicata operatiunilor globale ale Vodafone cu activitati de IT si Relatii cu Clientii, oferite in mai multe limbi pentru tarile din Europa. Romania a fost aleasa pentru capabilitatile lingvistice dezvoltate si talentul demonstrat al fortei sale de munca, ceea ce asigura furnizarea de servicii de cea mai buna calitate, la costuri competitive. In prezent, avem un plan ambitios de a ajunge la peste 2.000 de locuri de munca, in urmatorii trei ani, in noul Centru”

Steven McCrystal, Group Director, Shared Services

Centrul aduce oportunitati de angajare atat pentru absolventi, cat si pentru studentii cu profilul adecvat. Vodafone doreste sa recruteze tineri romani cu calitatile necesare, iar cei interesati pot afla detalii despre posturile disponibile, pe www.vodafone.ro, sectiunea Cariere. Toti angajatii VSS Romania beneficiaza de training-uri speciale si oportunitati de a invata mai multe despre particularitatile culturale ale tarilor deservite de catre VSS.

Acesta este al doilea centru international de operatiuni deschis de Grupul Vodafone in Romania. Vodafone a deschis anul trecut, in Romania, centrul de operatiuni de retea Danubius NOC, care monitorizeaza si gestioneaza incidentele de retea pentru 9 operatiuni Vodafone, din Olanda, Germania, Cehia, Ungaria, Romania, Grecia, Albania, Malta si Italia, ce insumeaza 90 de milioane de utilizatori. Ca parte a NOC, Vodafone a deschis recent si un Service Operations Center, dedicat monitorizarii serviciilor M2M furnizate clientilor globali ai Vodafone.

Vodafone Romania este o divizie a Vodafone Group Plc., cel mai mare grup international de telecomunicatii mobile din lume, cu aproximativ 434 de milioane de clienti, la 31 martie 2014. Vodafone are divizii in 30 de tari de pe cinci continente si peste 50 de retele partenere in intreaga lume.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *