GECAD NET, una dintre companiile grupului GECAD, controlat de omul de afaceri Radu Georgescu, specializată în comercializarea şi implementarea aplicaţiilor software, a înregistrat în...
sigla_gecadnetGECAD NET, una dintre companiile grupului GECAD, controlat de omul de afaceri Radu Georgescu, specializată în comercializarea şi implementarea aplicaţiilor software, a înregistrat în primele șase luni ale acestui an o creștere de peste 6 ori a numărului de clienți care au migrat către soluții cloud, beneficiind de ușurința în utilizare și flexibilitatea net superioare în comparație cu aplicațiile software “on premises”, adică instalate pe infrastructura IT a companiei-client.

“Dacă în 2013 aveam mai putin de 200 de utilizatori de servicii și tehnologii cloud, în primele 6 luni ale anului am depășit deja 1.300 de utilizatori. Avem o gama foarte variată de clienți care au beneficiat de migrarea către cloud, începând cu un utilizator, dar și companii cu sute de utilizatori. Creșterea încrederii în soluțiile de tip cloud și a importanței flexibilității în bugetarea investițiilor în IT sunt principalele explicații ale acestei tendințe a pieței”, explică Cristian Herghelegiu, CEO la GECAD NET.

Din întreaga economie, companiile mici și medii sunt cele mai înclinate către adopția de cloud pentru că, spre deosebire de companiile mari, ele nu au politici de corporație care să impună folosirea unor anumite tehnologii și servicii IT, dar și pentru că decizia de a trece de la o tehnologie la alta se ia mult mai ușor. Mai mult, companiile mici și medii sunt foarte atente la preț, acesta fiind un factor hotărâtor în decizia de investiție în IT.

“Potrivit ultimelor studii pe care le-am făcut în rândul clienții noștri, costul soluțiilor în cloud, mult mai adaptat la evoluția companiei, este de cea mai mare importanță pentru manageri. Cei mai mulți dintre ei au înțeles că datele lor sunt cel puțin la fel de securizate în cloud sau chiar mai bine decât în infrastructura IT proprie”, adaugă Herghelegiu.

Având la bază această tendință de creștere a cererii pentru cloud, GECAD NET apreciază că până la finalul lui 2014, peste 2.000 de utilizatori vor fi migrați în cloud.

GECAD NET a încheiat primul semestru al acestui an cu o creștere a cifrei de afaceri de peste 30% față de perioada ianuarie-iunie a anului trecut.

GECAD NET este o companie specializată în comercializarea şi implementarea aplicaţiilor software, furnizează opţiuni adecvate de licenţiere, servicii IT integrate, servicii de audit şi asigură soluţii profesionale de securitate IT. Compania are peste 2.000 de clienţi în domenii precum telecomunicaţiile, sectorul financiar-bancar, cel al construcţiilor, energiei, petrolului şi gazelor şi altele. Printre aceştia se număra Agip, Angst, Brands International, Comproiect, Daedalus Consulting, Despec, Fan Courier, Farmexim, Garanta, Henkel Romania, Honeywell Garett, Humanitas, Infinit Solutions, LS Travel Retail, Mercury 360 Communications, Metroul, OTZ Central, Petrom, Rocast, Şantierul Naval Constanța, Sensiblu, UTI Grup, Vodafone România.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *