Filmele-s gata, muzica e pregătită, grădina e îngrijită. Sâmbăta asta, pe 28 iunie, e Noaptea Lungă a Filmelor Scurte, ediția 6: un mare picnic nocturn cu...

Afis Noaptea Lunga editia 6Filmele-s gata, muzica e pregătită, grădina e îngrijită. Sâmbăta asta, pe 28 iunie, e Noaptea Lungă a Filmelor Scurte, ediția 6: un mare picnic nocturn cu șase ore de filme scurte și bune care vor pune la încercare imaginația cinefililor bucureșteni până la 5 dimineață.

Scurtmetrajele premiate la Oscar, Sundance, Berlin și Clermont-Ferrand vor prinde viață pe două ecrane gonflabile, pe pajiștea întinsă din Grădina Botanică București. Printre filmele mult așteptate din program se numără Problema Voorman (r. Mark Gill, UK, 2012), scurtmetraj nominalizat la Oscar care-l are în prim plan de actorul Martin Freeman, dar și producția românească Trece și prin perete (r. Radu Jude, România, 2014), distinsă cu mențiunea Specială Quinzaine des Realisateurs la Festivalul de Film la Cannes 2014, o adaptare liberă după povestirea “În magazie”, de A. P. Cehov.

Accesul la Noaptea Lungă a Filmelor Scurte se face de la ora 19:00, prin strada Portocalelor (Splaiul Independenței) iar proiecția de filme rulează începând cu ora 21:30, după lăsarea serii. De la 19:00, atmosfera va fi pregătită de un DJ set cu muzică electro, funk și disco provocat de nicecream.fm, radio-ul online cu stare de vacanță. În chillout zone, spectatorii ShortsUP vor avea parte de muzică de relaxare și proiecții cu invitație la visare, numai bune pentru un picnic nocturn ca la carte.

Cei care vor să descopere Grădina Botanică cu ocazia nopții lungi, o pot face printr-un tur ghidat printre aleile unuia dintre cele mai frumoase spații verzi din București. Tururile sunt realizate cu sprijinul voluntarilor de la Asociația Team Work și încep de la ora 19:00, lângă sectorul denumit ”Grădina Italiană”.

Pentru că Noaptea Lungă va fi lungă la propriu, spiritul cinefil va fi menținut alert cu board-games de la Taraba de Jocuri: în pauzele dintre filme spectatorii sunt invitați să-și pună imaginația și spiritul de echipă la încercare în zona dedicată jocurilor de societate.

A 6-a ediție Noaptea Lungă a Filmelor Scurte se desfășoară sub forma unui picnic cinematografic nocturn. Spectatorii sunt sfătuiți să vină ”înarmați” cu pături de picnic pentru a putea viziona scurtmetrajele anului sub cerul liber, pe iarba Grădinii Botanice. Un număr limitat de pături vor fi disponibile de vânzare și la fața locului, precum și 400 de scaune și mese de picnic. ShortsUP recomandă haine călduroase, mai ales celor care plănuiesc să stea la filme până la răsărit, pentru a preîntâmpina răcoarea din zori.

Pe lângă echipamentul de picnic, cinefilii trebuie să aducă la pachet și spiritul critic: pe parcursul întregii nopți aceștia vor avea misiunea importantă de a vota filmele din competiția ShortsUP Audience Award direct pe telefon sau tableta, pe site-ul www.shortsup.ro. Filmul câștigător va fi anunțat luni, 1 iulie.

 Harta Acces Noaptea Lunga

Un ghid complet cu informații despre cum te pregătești de Noaptea Lungă a Filmelor Scurte este disponibil pe site-ul shortsup.ro.

Noaptea Lungă a Filmelor Scurte este un eveniment în aer liber, supus stării vremii. În cazul în care vremea va împiedica buna desfășurare a evenimentului la Grădina Botanică, acesta va fi reprogramat, astfel încât o parte cât mai mare dintre cei care vor să participe să poată bucura de filmele din program, în cele mai bune condiții.

BILETELE pot fi achiziționate în avans la prețul de 35 de lei prin MyTicket și Eventim, folosind opțiunea ”print at home” până vineri la ora 12 AM. În limita locurilor rămase disponibile, vor putea fi cumpărate și în seara evenimentului la prețul de 40 de lei, începând cu ora 19:00.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *