Directorul general al eMag, unul dintre cei mai mari retaileri online din ţara noastră, a fost desemnat preşedintele juriului independent care va examina aplicaţiile...
Businessman-SuperheroDirectorul general al eMag, unul dintre cei mai mari retaileri online din ţara noastră, a fost desemnat preşedintele juriului independent care va examina aplicaţiile din competiţia Entrepreneur of the Year (EOY), lansată în premieră pe piaţa locală de EY România, în iunie 2014.

Preşedintele ales – Iulian Stanciu este alesul acestei ediţii a evenimentului, prima care cuprinde şi antreprenorii din ţara noastră – va coordona procesul de jurizare, derulat după standardele internaţionale stabilite ale competiţiei.

Dar ce presupune acest concurs destinat antreprenorilor români? După o primă analiză pe criterii de eligibilitate, făcută de echipele de specialişti EY, a aplicaţiilor înscrise în competiţie, se va realiza o listă scurtă de 20 de competitori care vor intra în cursa finală pentru premiile EY Entrepreneur of the Year România. Vor urma două runde de jurizare, desfăşurate pe datele de 9 şi 23 octombrie, care, conform procedurii, vor avea loc cu uşile închise.

Peste 1.400 de studenți înscrişi pentru cele 20 de locuri ale primului program internship al eMAG

În urma acestor etape, juraţii vor decide câştigătorii pentru cele două categorii ale competiţiei: Social Entrepreneur Of The Year şi Emerging Entrepreneur Of The Year şi finaliştii pentru premiul cel mare Entrepreneur Of The Year România.

Va urma o întâlnire de clarificare şi discuţii între finaliştii desemnaţi şi juriu, în urma căreia, prin vot deschis, juraţii vor lua decizia finală în privinţa câştigătorului. Numele tuturor celor desemnaţi pentru podium vor fi puse în plicuri, care vor fi sigilate şi deschise apoi în cadrul Ceremoniei naţionale de premiere EY Entrepreneur Of The Year – 2014 România, din 12 noiembrie.

Juriul concursului Entrepreneur Of The Year România are în componenţă profesionişti dedicaţi antreprenoriatului: Ştefania Eugenia Popp – Director Executiv al Junior Achievement România, Mihai Marcu – Preşedinte al Medlife, Iulian Stanciu – Director General al eMag, Cornel Marian – Managing Partner al Oresa Ventures şi Omer Tetik – Director General al Băncii Transilvania.

„Cred că avem în România antreprenori care, în pofida dificultăţilor economice şi a condiţiilor de piaţă, au reuşit să construiască afaceri solide şi ale căror poveşti de succes merită puse în valoare. Recompensând aceste reuşite cu recunoaşterea pe care o merită, ne propunem dezvoltarea activităţii şi a mediului antreprenorial din România”, a declarat Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România.

Antreprenorii din România se pot înscrie în competiţia EY Entrepreneur Of The Year până la data de 25 iulie 2014.

Condiţiile de eligibilitate pentru programul EY Entrepreneur Of The Year – 2014 România sunt următoarele: antreprenorul trebuie să aibă o afacere care să fie înfiinţată de cel puţin 3 ani, să aibă cifră de afaceri pe cel puţin 2 ani şi să aibă un număr minim de 10 angajaţi (mai puţin pentru categoria Social Entrepreneur Of The Year). Candidatul trebuie să joace un rol activ în afacere şi să deţină o parte semnificativă din capitalul subscris al firmei (minim 20%). Naţionalitatea română nu condiţionează participarea în competiţie. Important este ca, pe lângă criteriile de mai sus, cea mai mare parte a operaţiunilor afacerii să se desfăşoare în România.

Pentru selectarea câştigătorului Entrepreneur Of The Year din România, juriul independent va examina fiecare aplicaţie pe baza a şase criterii: spiritul antreprenorial, performanţa financiară, direcţia strategică, impactul asupra comunităţii, capacitatea de inovare şi integritatea personală.

Pentru mai multe detalii despre program vă rugăm accesaţi http://eyromania.ro/eoty.

Entrepreneur Of The Year (EOY) este cea mai amplă şi prestigioasă competiţie antreprenorială globală organizată de EY. Este primul an în care România participă în acest program, antreprenorul câştigător urmând să reprezinte România la ediţia internaţională a competiţiei, World Entrepreneur Of The Year, în iunie 2015, la Monte Carlo.

În acest an, competiţia Entrepreneur Of The Year se desfăşoară în 145 de oraşe din 60 de ţări, acoperind mai mult de 94% din economia globală.

Programul Entrepreneur Of The Year a fost demarat de Ernst & Young în 1986, în Statele Unite. Începând cu anul 1993, se organizează şi în alte ţări iar, din anul 2000, se acordă la Monte Carlo titlul World Entrepreneur Of The Year. În fiecare an, în competiţia din întreaga lume sunt nominalizaţi peste 5.000 de antreprenori.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *