Oficialii eMAG, unul dintre cei mai mari jucători de pe segmentul comerţului online din ţara noastră, au primit 1.419 de CV-uri pentru cele 20...
eMAG Hackathon 2Oficialii eMAG, unul dintre cei mai mari jucători de pe segmentul comerţului online din ţara noastră, au primit 1.419 de CV-uri pentru cele 20 de poziții de stagiar deschise în primul program de internship „eMAG Talent Internship” – dedicat pasionaților de  programare și de digital marketing.

„Concurența extrem de strânsă pentru un loc în echipele noastre de IT și marketing a reprezentat o reală surpriză. Nu ne așteptam ca în numai zece zile de înscrieri să ajungem la 70 de candidați/loc, dacă ne gândim, de exemplu, că anul trecut, la admiterea la Politehnică au fost înscriși în medie 2 concurenți/loc, iar cele mai „vânate” specializări nu au depășit 10 candidați/loc”, a declarat Tudor Manea, Vicepresident HR & Technology Director.

Trends: eMAG trece pe fashion, food, sport și auto și vrea afaceri cu 40% mai mari

Pentru cele 17 locuri în echipa IT anunțate în secțiunea „Coding Arena” au aplicat 800 de studenți, iar pentru cele 3 poziții în internshipul „webXperience”, deschis celor care vor să facă parte din echipa de marketing, s-au înscris 619 de aplicanți. Aproximativ 40% dintre înscriși sunt fete.

Tudor Manea_Vicepresident HR_and Technology Director_eMAGCei mai mulți candidați sunt studenți în anul al II-lea la Universitatea Politehnică din București, Academia de Studii Economice (ASE) sau la Facultatea de Matematică și Informatică București. „Perspectiva primilor pași în carieră printr-un program de internship în cea mai tare echipă de e-commerce din România a fost interesantă inclusiv pentru studenții de la facultățile de Filosofie, Jurnalism sau Științe Politice. Interesul studenților pentru programele noastre nu poate decât să ne bucure. Suntem siguri că vom avea cei mai talentați colegi, și nu ne referim doar la cele două luni de internship, întrucât celor mai buni le vom da ocazia să ni se alăture, la final, ca angajați”, precizează Tudor Manea.

Organizatorul conferinţei How to Web vinde platforma Conectoo către o companie controlată de Naspers

Proiectele dezvoltate de aceștia vor fi implementate pe platforma eMAG. Cei admiși vor folosi, în programul de internship „eMAG Coding Arena” metodologia SCRUM și vor avea acces la cele mai noi tehnologii: Symfony2, Gearman, Memchached, RabbitMQ, SOLR, Varnish, MongoDB, PHPUnit. Stagiarii din internshipul „eMAG webXPERIENCE” vor obține cunoștințe în următoarele zone: Web project management, Web analitycs, Wireframing, Web merchandising, UI & Graphic Design.

eMAG caută 20 de talente în programare și marketing

Candidații selecționati vor participa în această perioadă la o sesiune de testare în urma căreia, la finalul lunii iunie, vor fi aleși cei 20 de interni.

Stagiile „eMAG Coding Arena” și „eMAG webXPERIENCE” se vor derula în lunile iulie și august și vor fi plătite, iar la finalul acestora cei mai performanți dintre participanți vor avea ocazia să devină angajați ai eMAG.

eMAG este cel mai mare magazin online din regiune și unul dintre creatorii pieţei de comerţ online din România. Oferta eMAG se extinde permanent, atât cu noi categorii de produse, cât și prin eMAG Marketplace, prima platformă online din România care grupează mai mulţi retaileri.

Radu Apostolescu a decis să iasă din acționariatul eMAG

Compania a dezvoltat programe de training de specialitate diferențiate pe categorii de angajați, precum și cea mai mare Academie din mediul privat. Totodată, eMAG oferă singurul MBA specializat pe ecommerce din România cu profesori experimentați în business-ul internațional.

Echipa eMAG este formată din aproximativ 800 de angajați, iar până la finalul anului aceasta va trece pragul de 1.000 de angajați, pe fondul diversificării categoriilor de produse și al extinderii regionale. eMAG va investi, în acest an, 1 milion de euro în dezvoltarea și consolidarea echipei.

Recent, Radu Apostolescu, unul dintre fondatorii companiei, a decis retragerea din acționariatul eMAG prin vânzarea participației de 8,4%. Acțiunile deținute de acesta vor fi preluate în perioada următoare de către Iulian Stanciu și de grupul Naspers.

Cine sunt câștigătorii primei ediții a programului eMAG Hackathon

Pentru 2014, eMAG se va concentra și pe lansarea mai multor categorii de produse, precum fashion, sport, auto și food. eMAG oferă deja o gamă diversificată de produse, de la gadgeturi și electrocasnice, până la polițe RCA și produse pentru copii.

Tot în acest an, eMAG estimează o creștere de peste 40% a vânzărilor și țintește o cifră de afaceri de peste 260 de milioane de euro.

Compania este prezentă în România, Bulgaria și Ungaria și a ajuns la o bază de 36 de milioane de potențiali cumpărători. Pentru 2014, eMAG are ca principal obiectiv de business mărirea bazei de clienți, prin continuarea dezvoltării regionale.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *