Se pare că depăşirea pragului de 300 de miliarde de hamburgeri vânduţi în restaurantele din întreaga lume înseamnă pentru gigantul american din fast-food McDonald’s...
mcdonald'sSe pare că depăşirea pragului de 300 de miliarde de hamburgeri vânduţi în restaurantele din întreaga lume înseamnă pentru gigantul american din fast-food McDonald’s începerea unei noi ere. Şi nu oriunde, ci în mediul digital. Nu vă îngrijoraţi, nu vom mânga burgeri sau cartofi virtuali – deşi asta ar face minuni pentru siluetă.

Oficialii companiei au deschis recent un hub într-unul dintre cele mai faimoase cartiere tehnologice din San Francisco, un fel de Mecca a lumii IT: Tenderloin (acolo unde s-au stabilit şi Twitter, Spotify sau Square).

Astfel, potrivit informaţiilor vehiculate în presa internaţională de profil, şefii reţelei de restaurante au angajat deja câţiva ingineri de la PayPal. Yahoo, Facebook sau AOL pentru a lucra în centrul tehnologic din Market Street nr.658. În plus, McDonald’s ar fi în căutarea a 20 de noi ingineri pentru acest centru digital condus de Atif Rafiq, şeful diviziei de digital din cadrul companiei, recrutat în urmă cu câteva luni de la Amazon (în Amazon, Rafiq era directorul Kindle Direct Publishing).

Potrivit TechCrunh, un purtător de cuvânt al reţelei fast-food a declarat faptul că mutarea spre Silicon Valley a fost una strategică. “Ne dorim o prezenţă mai puternică în inima comunităţii tech. Acest lucru ne va permite să atragem talente de prima mână. Totodată, prezenţa noastră directă aici ne va ajuta să stabilim o relaţie mai puternică cu spaţiul digital”.

Pentru moment, compania ar fi în curs de testare a unor aplicaţii de plăţi mobile precum şi de realitate augmentată sau digital signage. În plus, oficialii McDonald’s sunt în discuţii cu o serie de fonduri de capital pentru formarea unui parteneriat care să permită atragerea celor mai noi tehnologii digitale dezvoltate pe piaţă.

Un lucru e clar: am ajuns într-un moment în care tehnologia este prezentă în orice moment şi în orice sector al vieţii noastre cotidiene. Şi nici cei mai buni cartofi prăjiţi din lume nu scapă de digitalizare.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *