Începând de astăzi și până pe data de 2 iulie, tinerii antreprenori care doresc să-și dezvolte afacerea se pot înscrie în proiectul Mooza Pop...

MOOZA Pop Up Store_BSCÎncepând de astăzi și până pe data de 2 iulie, tinerii antreprenori care doresc să-și dezvolte afacerea se pot înscrie în proiectul Mooza Pop Up Store. Cei care strâng cele mai multe voturi pot avea, timp de o lună, propriul magazin în Băneasa Shopping City.

Pentru a-și putea vinde produsele în MOOZA Pop Up Store, antreprenorii trebuie să strângă cel mai mare număr de voturi pe platforma online pusă la dispoziție de Băneasa Shopping City și să îndeplinească condițiile de eligibilitate. În această perioadă, antreprenorii trebuie să își creeze un profil pe platforma online www.baneasashoppingcity.ro/mooza și să înscrie un spot video de prezentare cât mai original pentru brandul lor. În intervalul 2 iulie – 1 august 2014, fanii și iubitorii de design vor avea posibilitatea să voteze pentru brandul pe care îl doresc în Băneasa Shopping City.

Pe durata întregii perioade de votare, designerii vor beneficia de promovare în mediul online, prin intermediul canalelor de comunicare ale Băneasa Shopping City: Facebook, YouTube, Pinterest și Google+.

MOOZA Pop Up Store este o inițiativă unică în România, prin care Băneasa Shopping City își propune să scoată la lumină creativitatea antreprenorilor din domenii precum designul vestimentar și de accesorii, design interior sau produse cosmetice. Prin experiența operării unui magazin aflat în spațiul de întâlnire al oamenilor cu stil şi personalitate, antreprenorii vor căpăta o nouă perspectivă în dezvoltarea viitoarelor etape ale propriului business.

Vizați sunt, în special, manufacturierii talentați, care au o identitate mai mult în mediul online decât în cel offline. Centrul comercial pune la dispoziția celor mai apreciați dintre aceștia un magazin complet decorat.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *