IBM România a organizat în data de 21 mai la Universitatea Politehnica din București cea de-a zecea ediţie a forumului naţional “Zilele Academice IBM...

IBM Academic Days 2014 (3)IBM România a organizat în data de 21 mai la Universitatea Politehnica din București cea de-a zecea ediţie a forumului naţional “Zilele Academice IBM pentru Universităţile din România”, dedicată unor prezentări şi dezbateri pe tema: Big Data and Analytics for Smarter Education and Business. Aceste subiecte reprezintă teme importante pentru mediul academic, implicând atât  modernizarea procesului de învățământ și al  infrastructurii de calcul în instituţiile de învăţământ superior cât şi deschiderea de noi linii de cercetare ştiinţifică în contextul realizării unei Planete mai Inteligente, ce trebuie să fie asumate de corpul profesoral şi de studenţi.

Dezbaterile ediţiei din acest an ale manifestării IBM Academic Days au abordat subiecte de interes pentru mediul academic și de afaceri din România. Discuţiile purtate au vizat:

  • Rolul universităţilor în perspectiva unei Planete mai Inteligente;
  • Prezentarea noilor programe şi resurse alocate de IBM procesului de formare a specialiştilor IT;
  • Securitatea cibernetică;
  • Noi soluţii, resurse şi produse informatice accesibile studenţilor şi profesorilor;
  • Eficientizarea tehnologiilor educaţionale;
  • Sisteme de învățare dinamice și autonome;
  • Tehnologia Watson pentru sisteme cognitive;
  • Soluții de management al volumelor mari de date și de analiză.

Pentru a răspunde provocărilor de astăzi, sunt necesari specialişti cu o bună pregătire profesională. IBM derulează o serie de programe pentru a susţine pregătirea studenţilor din domeniul IT pentru piaţa muncii viitorului şi reducerea deficienţelor ce se manifestă în prezent în crearea competenţelor IT.

Denumită „barieră de top” a adoptării tehnologiilor avansate, securitatea cibernetică reprezintă o zonă de creştere cheie a locurilor de muncă. Se preconizează dublarea forţei de muncă din domeniul securităţii cibernetice până în 2015. Ofertele de securitate cibernetică ale IBM includ:

  • Module de curs compacte care prezintă studenţilor scenarii de securitate din lumea reală;
  • Acces gratuit la software de securitate pe care profesorii îl pot utiliza în activitati practice pentru a prezenta studenţilor metode de testare a aplicaţiilor pentru identificarea erorilor şi a vulnerabilităţilor, precum şi verificarea reţelelor şi a serverelor virtuale pentru identificarea deficienţelor.

În plus faţă de securitatea cibernetică, IBM oferă licenţe software şi materiale de instruire în trei domenii noi:

  • Analiza volumelor mari de date: Profesorii pot accesa şi utiliza în laboratoare produse software de analiză şi gestiune a volumelor mari de date. Sunt de asemenea disponibile module de studiu in tehnologia Hadoop adresate studenţilor din domeniul de studiu IT şi al proceselor de afaceri.
  • Comerţ: Acum profesorii pot descărca software de marketing digital şi de analiză din cadrul Iniţiativei IBM Smarter Commerce. Printr-o serie de module de învăţare aplicată, studenţii pot parcurge tematici ca analiza comparativă şi dezvoltarea de pagini web, pentru a optimiza modelele online de cumpărare.
  • Aplicatii pentru dispozitive mobile: Noi module de studiu ”hands-on” pentru HTML 5 şi DOJO pregătesc studenţii să dezvolte aplicaţii pentru dispozitivele mobile. De asemenea, profesorii pot descărca din platforma Academic Initiative software-ul IBM de dezvoltare a aplicaţiilor mobile pentru a oferi studenţilor experienţa practică.

În ceea ce priveşte cercetarea ştiinţifică, capabilităţile cognitive ale platformei de calcul inteligente Watson au fost proiectate să abordeze cu succes provocările reale induse de volumele mari de date într-o varietate de industrii. Sistemul IBM a fost utilizat cu succes în probleme şi proiecte complexe din domeniile îngrijirii sănătăţii şi financiar – industrii care se confruntă în fiecare zi cu volume mari de date nestructurate. Supercalculatorul IBM Watson reprezintă doar începutul unei noi ere a sistemelor cognitive care pot gestiona complexitatea limbajului uman, concomitent cu amplificarea cunoştinţelor acestor sisteme prin interacţiuni şi rezultate obtinuţe din preluarea, interpretarea şi analiza volumelor mari de date.

„Datele reprezintă, cu siguranță, baza pentru competitivitate în noua eră a sistemelor cognitive. Ele reprezintă o nouă resursă pentru economie – una care, spre deosebire de resursele naturale, nu numai că nu scade, dar creşte exponenţial. Soluțiile care transformă datele în informaţie şi informația în cunoaştere sunt acum disponibile iar modelul „Cloud” le face mai ușor accesibile. În noua eră economică, agilitatea cu care companiile valorifică această nouă resursă va face diferența. Capabilitățile diferențiatoare vor fi cele legate de dezvoltarea și protejarea fondului de cunoștințe – guvernanța și securitatea informației, și de aplicarea lor imediată – integrare în rețelele de valoare – atât în interacțiunile cu clienții cât și în cele cu partenerii”, a menționat Teodor Marcu, Engagement Representative, Global Business Services.

IBM a lansat recent un portofoliu inovativ de produse software de stocare care va ajuta utilizatorii să gestioneze într-o manieră eficientă volumele mari de date. Proiectate în Laboratoarele de Cercetare ale IBM, tehnologiile de ultimă generație permit companiilor să exploateze, nu doar să gestioneze, creșterea explozivă a datelor dintr-o varietate de surse: dispozitive, senzori, procese de business și rețele sociale. Denumită Elastic Storage, tehnologia oferă performanță fără precedent și scalabilitate infinită, fiind capabilă să reducă costurile de stocare cu până la 90%, prin mutarea automată a datelor pe dispozitivul de stocare cel mai eficient din punct de vedere al performanței și costurilor.

Pregătirea următoarei generaţii de utilizatori mainframe

Iniţiativa Academică IBM oferă instituţiilor de învăţământ superior resurse educaţionale pentru a introduce şi dezvolta abilităţi enterprise-computing pentru studenţi, cu scopul de a oferi o perspectivă asupra oportunităţilor de carieră şi a job-urilor. Acest program facilitează procesul de asimilare a competențelor IT importante şi face legătura angajatorilor cu studenţii şi tinerele talente. Timp de peste 7 ani, IBM a colaborat cu studenţi, profesori, companii şi universităţi, oferind training mainframe şi resurse curriculare pentru mai mult de 180.000 de studenţi din 1000 de şcoli şi 70 de ţări.

Ca parte a acestui angajament continuu în ceea ce priveşte creşterea şi dezvoltarea ecosistemului mainframe, IBM a anunţat recent 3 oferte educaţionale online. Aceste Massive Open On-line Courses (MOOCs) sunt oferite prin intermediul parteneriatelor cu Syracuse University, Marist College şi Linux Foundation şi vor fi disponibile în etape pe tot parcursul anului. Toate cursurile sunt gratuite şi sunt disponibile oricui, de oriunde, în orice moment.

„IBM a iniţiat parteneriate cu mii de universităţi din întreaga lume, oferind suport şi conţinut digital pentru curricula universitară, dezvoltare software, cât și stagii de practică studenţilor pentru învăţarea noilor tehnologii în domeniile analizei volumelor mari de date şi al calcului cognitiv. Tehnologia transformaţională, supercomputerul Watson, permit prelucrarea informaţiei în mod similar modului în care gândesc oamenii, ceea ce va permite o creştere semnificativă a capacităţii organizaţiilor de a gestiona rapid şi eficient volume mari de date. Abilitatea de a utiliza tehnologia Watson crează un potenţial enorm de îmbunătăţire a procesului de luare a deciziilor în diverse domenii, de la îngrijirea sănătăţii la comerţ, telecomunicaţii şi servicii financiare. Pentru universităţi, IBM va continua să reprezinte un partener de excelenţă în inovaţie şi tehnologie”, a declarat Theodor Borangiu, University Relations Coordinator, IBM România.

În România, IBM Global Delivery Center România, Central Europe & Baltic a implementat programul de colaborare IBM – BDSA ASE, o inițiativă adresată studenţilor din cadrul masterului Baze de Date, Suport Pentru Afaceri (BDSA), organizat de facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Patru cursuri, organizate direct de specialişti Business Analytics & Optimization din IBM Global Delivery Center România, Central Europe & Baltic, furnizează informații solide din domenii precum: Advanced Analytics and Optimization, Business Intelligence and Performance Management si Enterprise Information Management, pentru a-i ajuta pe cursanţi să aprofundeze informaţii despre cele mai noi tendinţe în domeniul IT şi să se pregatească pentru viitoare locuri de muncă în mediul de afaceri.

De asemenea, IBM a inaugurat un laborator și în cadrul Facultății de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti. System Networking Student Laboratory  a fost dezvoltat în parteneriat cu Product Development Facility din cadrul departamentului IBM Systems Networking Romania, având ca scop furnizarea unei experienţe unice, dincolo de ceea ce oferă curricula universitară, prin replicarea în cadrul laboratoarelor a unor topologii din lumea reală şi introducerea în tehnologii de ultimă generaţie.

Prin acest parteneriat, IBM oferă Universităţii Politehnic atât echipamente şi tehnologie, cât şi consultanţă. Echipamentele, în speţă IBM System X chasis şi Rack-Switch G8k series (top-of-rack), vor fi folosite în cadrul laboratoarelor, cursurilor şi lucrărilor de disertaţie ale studenţilor din cadrul departamentului de Telecomunicaţii al Facultăţii de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *