Oktal.ro a vândut peste 100.000 de laptopuri, 50.000 de calculatoare și circa 100.000 de telefoane mobile de când a intrat pe piață, în anul 1999....

Showroom OktalOktal.ro a vândut peste 100.000 de laptopuri, 50.000 de calculatoare și circa 100.000 de telefoane mobile de când a intrat pe piață, în anul 1999. În prezent, Oktal a ajuns să aibă 10.000 de clienți care au cumpărat de două ori din cadrul magazinului. 

În cei 15 ani de activitate, Oktal.ro s-a impus prin atenția deosebită acordată clienților săi și a fost martor al evoluției comerțului electronic românesc, caracterizat inițial de o reticență și crescut treptat de tinerii și specialiștii IT familiarizați cu domeniul. Dacă în urmă cu 15 ani aceștia erau singurii care cumpărau produse electro IT din magazine online, în timp, profilul clientului s-a schimbat și, odată cu răspândirea internetului, au început să cumpere toți românii.

Românii iau decizii destul de greu, se documentează serios și fac întotdeauna comparații între produsele disponibile pe mai multe site-uri, lucru care face ca notorietatea și vechimea unui magazin să conteze foarte mult în procesul de achiziție.

“De aceea, am investit permanent în relația cu ai noștri consumatori, în oferirea acestora de produse la prețuri competitive, de variante de creditare accesibile etc. Avem, în prezent, peste 10.000 de clienți care au cumpărat de două ori de la Oktal.ro și peste 2.000 care au cumpărat de mai mult de trei ori. De asemenea, există clienți companii care cumpără chiar de mai multe ori într-un an”, a arătat Dan Dumitrescu, manager general al Elka-Oktal Group, companie care deține magazinul online Oktal.ro.

8% din clienții magazinului online au peste 55 de ani

Dintre clienții persoane fizice ai magazinului online 74% sunt bărbați, în timp ce restul femei. Cei mai mulți clienți au vârsta cuprinsă între 25 și 34 de ani (36%), dar și între 35 și 44 de ani (28%). Tinerii care au 18 – 24 de ani cumpără și ei de pe Oktal.ro, în procent de 17%, iar adulții care au între 45 și 54 de ani – în procent de 9%. Deloc de neglijat este categoria 55+, care reprezintă în proporție de 8% clientela magazinului online.

În ceea ce privește obiceiul de cumpărare al acestora, 75% aleg livrarea prin curier, iar 25% ridicarea din showroom-ul de 150 mp deschis pe strada Popa Nan în iulie 2012, parte a unei investiții ce depășește suma de 100.000 euro. Dintre clienții din București, aproximativ jumătate aleg să ridice produsele achiziționate din showroom.

De-a lungul celor 15 ani de existență pe piață, Oktal a comercializat peste 100.000 de laptopuri și tot atâtea telefoane mobile, dar și 50.000 de calculatoare. Produsele cumpărate de români au fost plătite la început cu bani cash, plata cu cardul fiind inexistentă la acel moment.

“Plata cu cardul a început să crească timid din 2005, iar în ultimii cinci ani avansează cu 30 – 40% pe an, ajungând, la ora actuală, să reprezinte 4% din totalul plăților efectuate la Oktal.ro”, a declarat Dan Dumitrescu.

În prezent, românii achiziționează aproape orice tip de produse IT&C, electronice și electrocasnice din magazinul online. Smartphone-urile au înregistrat, în 2013, o creștere de 400%, cel mai bine vândute telefoane inteligente pe Oktal.ro fiind LG Nexus 4 E960, Samsung Galaxy S4 și Nokia Lumia 520, electrocasnicele mici (aspiratoare și diverse aparate pentru gătit, roboți de bucătărie, blendere și mașini de tocat) au avut un avans de 300%, iar tabletele de 200%.

În ultimii ani, fenomenul Black Friday a câștigat teren și în România, astfel că vânzările Oktal realizate cu ocazia acestei sărbători anul trecut au ajuns la 1,5 milioane de euro. Magazinul online a procesat 25.000 de comenzi în 2013 și a înregistrat vânzări mai mari cu 30% față de anul anterior.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *