Nu mai e o surpriză pentru nimeni faptul că pe piaţa tech concurenţa este foarte mare iar giganţii americani şi asiatici se bat pentru...
Google-GlassNu mai e o surpriză pentru nimeni faptul că pe piaţa tech concurenţa este foarte mare iar giganţii americani şi asiatici se bat pentru primul loc în preferinţele consumatorilor din întreaga lume, chiar dacă reuşesc câteodată să lucreze împreună la vreun gadget revoluţionar.

Aşa că nu ar trebui să ne mire nici faptul că Samsung lucrează la un competitor pentru Google Glass, ochelarii inteligenţi creaţi de compania care controlează mai folosit motor de căutare din lume, şi că plănuieşte să arate întregii lumi un prototip al acestui gadget în luna septembrie, în cadrul târgului de electronice IFA Berlin.

Potrivit informaţiilor vehiculate în piaţă, Gear Glass, numele sub care ar urma să apară în magazine acest gadget, ar trebui să fie lansat alături de Galaxy Note 4 şi se pare că va funcţiona pe baza sistemului de operare Tizen, la fel ca şi ediţia a doua a smartwatch-urilor Samsung Gear.

În mod tradiţional, Samsung a folosit IFA ca rampă de lansare pentru noile device-uri Galaxy Note, însă, dacă zvonurile se adeveresc, aceasta ar urma să fie prima menţiune oficială a unui gadget care ar urma să rivalizeze direct cu Google Glass.

Recent, compania americană a deschis sezonul de cumpărături pentru Google Glass (oficialii Google au decis introducerea unei variante open beta, disponibilă în SUA) pentru toţi fanii din Statele Unite, cu menţiunea că aceştia ar trebui să se poată lipsi de 1.500 de dolari, preţul la care se poate achiziţiona ediţia de teste a Glass Explorer Edition.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *