Numărul angajaţilor care au optat pentru relocarea în alte oraşe pentru a putea ocupa anumite poziţii în cadrul companiei CGS a crescut constant în...

Group Of Teenage Students Sitting Outside On College Steps Using Mobile PhoneNumărul angajaţilor care au optat pentru relocarea în alte oraşe pentru a putea ocupa anumite poziţii în cadrul companiei CGS a crescut constant în ultimii ani. Compania americană CGS, unul din cei mai mari furnizori de soluţii de outsourcing, este prezentă pe piaţa din România cu soluţii de profil în 18 limbi străine: servicii de customer care, suport tehnic, help desk, telesales, precum şi alte servicii externalizate de multe verticale de business. În România, activitatea CGS este organizată în trei centre de suport, respectiv în București, Brașov și Sibiu.

Cei mai mulţi angajaţi care şi-au mutat domiciliul pentru a se angaja la CGS se regăsesc în Sibiu, numărul acestora crescând cu peste 10% în ultimul an; mulţi dintre cei care s-au mutat în Sibiu provin din localităţi precum Mediaş, Cluj Napoca sau Râmnicu Vâlcea.  Numărul este în creştere şi în Braşov (cu 7% în aceeaşi perioadă), aici schimbându-şi domiciliul persoane care locuiau anterior în localităţi precum Codlea, Făgăraş sau Câmpina. Creștere s-a înregistrat și în ceea ce privește numărul angajatilor CGS din Bucuresti care locuiau anterior în alte orașe, dar majoritatea au venit în capitală în primul rând pentru studii, iar apoi s-au angajat.

În anii trecuţi, cele mai multe relocări ale angajaţilor vizau poziţii de management şi doar un număr redus dintre acestea priveau poziţiile entry level. Recent însă a crescut ponderea celor care sunt dispuşi să se mute în alt oraş pentru a se putea angaja în compania noastră pe o serie de poziţii de începători, care necesită competenţe speciale (de limbi străine, tehnice, comunicare etc) şi cărora le corespund venituri în consecinţă”

Vladimir Sterescu, Country Manager CGS în România

În primele luni ale anului curent, CGS a scos la concurs 250 de joburi; majoritatea poziţiilor au fost locuri de muncă nou-create și au vizat centrele de suport din Braşov şi Sibiu, implicate în noi proiecte. Cea mai mare parte dintre joburi au fost deja acoperite, iar cele încă disponibile necesită cunoaşterea limbilor engleză, spaniolă, germană şi franceză în centrul de suport CGS din Sibiu, respectiv engleză, germană, romană şi maghiară – cele din centrul din Braşov.

“Pentru peste 20% dintre joburile scoase la concurs la începutul acestui an, angajaţii sunt în curs de relocare din alte localităţi în Sibiu sau Brașov; majoritatea sunt tineri, dornici să înceapă o carieră, dispuşi să îşi închirieze o locuinţă şi să nu mai locuiască împreună cu părinţii”, a precizat Vladimir Sterescu. CGS are în România aproape 3.000 de angajați în cele trei centre suport, peste 75% dintre aceştia fiind tineri sub 25 de ani; aproximativ 95% sunt absolvenţi sau studenţi ai unor instituţii de învăţământ superior.

Conform uzanţelor din industria de profil, veniturile depind în primul rând de limba în care fiecare angajat îşi desfăşoară activitatea, precum şi de ansamblul competenţelor solicitate (tehnice, de negociere etc). Astfel, în primul an de activitate veniturile totale lunare (salariu, tichete de masă, bonusuri etc) variază în general de la venitul mediu brut pe economie până la peste 1.500 Euro brut.

În general, cele mai mari salarii ca începători le primesc vorbitorii de limbi nordice sau de olandeză, urmaţi de vorbitorii de germană, portugheză, limbi central-europene şi de cunoscătorii limbii engleze.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *