Daca cetatenii europeni au inceput sa vada luminita de la capatul tunelului, romanii se pare ca mai au de asteptat. Sau cel putin asa...

gfkDaca cetatenii europeni au inceput sa vada luminita de la capatul tunelului, romanii se pare ca mai au de asteptat. Sau cel putin asa arata rezultatele studiului GfK realizat pentru Comisia Europeana despre climatul de consum in Europa. 

Economia din statele Uniunii Europene (UE) reîncepe să crească. Consumatorii speră ca în acest an criza economică să ia într-un final sfârşit. Indicele climatului de consum pentru UE reflectă clar această tendinţă, câştigând 0,8 puncte în primul trimestru al lui 2014. În prezent el se situează la 8,4 puncte. Acestea sunt rezultatele sondajului GfK Climatul de consum Europa efectuat în 14 state europene.

România: consumatorii nu anticipează o îmbunătăţire a situaţiei

În ansamblu, sentimentele consumatorilor s-au schimbat prea puţin la începutul lui 2014. Nivelul scăzut care a persistat pe parcursul celei mai mari părţi a anului trecut a continuat să domine şi în primul trimestru. Aşteptările privind starea economiei se situează în prezent la -17,2 puncte. În decembrie, cifra a fost -14 puncte, iar cu un an în urmă -13,6 puncte.

Aşteptările privind venitul prezintă o imagine similară, indicatorul situându-se în prezent la -8,2 puncte. Este vorba de o îmbunătăţire minimă, de 0,7 puncte, faţă de decembrie. În martie 2013, indicatorul era de fapt puţin mai bun, situându-se la -5,4 puncte.

Dorinţa de cumpărare se situează în prezent la -13,8 puncte, ceea ce reprezintă o uşoară creştere, de 1,7 puncte, comparativ cu decembrie. Cu un an în urmă, cifra se situa la -18,3 puncte.

Situația la nivelul Uniunii Europene

Redresarea economică în UE ia din nou avânt. Conform Eurostat, pentru întregul an care a trecut a fost înregistrată o creştere neglijabilă, de numai 0,1 procente. Pentru anul acesta însă, experţii anticipează o creştere a PIB de 1,3 procente în cele 28 de state ale UE. Acest lucru este, fără îndoială, şi o reflectare a îmbunătăţirii condiţiilor economice la nivel global. În majoritatea ţărilor UE acoperite, PIB a crescut atât comparativ cu trimestrul precedent, cât şi comparativ cu anul precedent. Numai ţările lovite de criză, Grecia şi Italia, au raportat o nouă micşorare a PIB, comparativ cu trimestrul precedent de la finele lui 2013. În Italia, economia s-a redresat din nou uşor în trimestrul al patrulea, înregistrând o creştere de 0,1 procente comparativ cu anul precedent.

Germenii redresării continuă să rămână extrem de fragili însă, trebuind încă să fie depăşite tot felul de incertitudini. Franţa şi Italia doresc să renunţe la măsurile de austeritate sistematice şi să înceapă să facă alte datorii pentru a ajuta economia să îşi revină prin investiţii mai mari. Rămâne de văzut ce fel de impact va avea acest lucru asupra rating-ului de credit de pe pieţele financiare şi din compactul fiscal european. Un alt risc îl constituie inflaţia scăzută. Mulţi experţi se tem deja de o perioadă de deflaţie în zona euro – cu alte cuvinte de o scădere a preţurilor, aşa cum s-a înregistrat deja în Spania în luna martie a acestui an.

Optimismul care a pus acum stăpânire pe mulţi consumatori europeni este ca urmare pe deplin justificat. În aproape toate ţările reprezentate aici, indicatorii legați de aşteptările privind starea economiei şi veniturile, precum şi dorinţa de cumpărare, prezintă tendinţe ascendente. În multe ţări, aceşti indicatori au atins niveluri care nu au fost înregistrate de ani de zile. Indicele climatului de consum pentru UE (28 de ţări) este de asemenea în creştere. În martie, acesta se afla la 8,4 puncte, o creştere de 0,8 puncte în primul trimestru al acestui an şi cea mai ridicată valoare înregistrată din aprilie 2008. Exact cu un an în urmă, el se situa la -3,3 puncte.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *