Canon Europa, lider mondial în soluții de imagistică, dezvoltă gama imagePROGRAF cu noi modele de imprimante format mare, unele dintre acestea prezentând, opțional, capabilități...

iPF785_IMAGE_FINALCanon Europa, lider mondial în soluții de imagistică, dezvoltă gama imagePROGRAF cu noi modele de imprimante format mare, unele dintre acestea prezentând, opțional, capabilități multifuncționale. După lansarea din februarie a modelelor tip SE în 6 culori, Canon consolidează gama imagePROGRAF cu noile dispozitive în 5 culori, ideale pentru a îndeplini cerințele de viteză și precizie ale tuturor tipurilor de proiecte, de la aplicații CAD de înaltă calitate, la proiecte de birou AEC și redare 3D, la desene, afișe și postere.

Printre modelele nou lansate se numără imagePROGRAF iPF680/ iPF685 în 5 culori (610mm, 24’’), imagePROGRAF iPF780/ iPF 785 în 5 culori (914mm, 36’’) și imagePROGRAF iPF780 MFP/ iPF785 MFP. Construit pe succesul soluțiilor de imprimare Canon MFP în 5 culori, noul model imagePROGRAF iPF8400SE cu cerneală bazată pe pigmenți în 6 culori este, de asemenea, disponibil în format multifuncțional, oferind rezultate durabile și calitate superioară a imaginii.

Modelele imagePROGRAF iPF680/ iPF685 și iPF780/ iPF785 produc ușor și rapid documente tehnice de înaltă calitate grafică în CAD (Computer-Aided Design), proiecte de arhitectură, inginerie și construcții (AEC), precum și documente GIS (Geographical Information System), la costuri de tipărire reduse față de modelele anterioare mulțumită caracteristicilor noi.

Toate modelele noi din gama imagePROGRAF beneficiază de viteză sporită de imprimare, dispozitivele iPF680/685 fiind capabile să imprime în format A1 în 25 de secunde, în timp ce modelele iPF780/785 imprimă în format A0 în 41 de secunde. Capacitatea hardului intern a fost și ea sporită până la 320GB, oferind mai mult spațiu pentru stocarea operațiunilor de imprimare. Pentru fiecare pigment de culoare, utilizatorii pot opta acum între cartușele de 130ml și cele de 300ml, pentru a micșora astfel frecvența de înlocuire și a facilita, în schimb, producția de documente în regim continuu, dar și pentru a reduce indicele de TCO (Total Cost of Ownership – Costul total al investiției), conform unor costuri reduse per milimetru de cerneală.  Noile modele se bucură de un design adaptat cu eficiență spațiilor mici, care oferă acces frontal la toate operațiunile din panoul central de comandă. Astfel, unitatea de imprimare poate fi instalată cu spatele la un perete, iar funcția specială de hot-swap (înlocuire “la cald”) va permite înlocuirea cartușului de cerneală fără oprirea procesele în derulare ale imprimantei.

Calitatea imprimării a fost, de asemenea, îmbunătățită, prin adăugarea unui nou cartuș de cerneală magenta, care extinde gama cromatică a imprimantei și accentuează roșul din text și din liniile fine realizate în CAD, din randări arhitecturale, postere și materiale promoționale pentru puncte de vânzare (POS).

Canon avansează eforturile tehnologice pentru o paletă largă de întrebuințări, aducând îmbunătățiri pentru cele mai cunoscute software-uri din fluxul de lucru. Direct Print & Share, funcția care le permite utilizatorilor să colaboreze și să imprime direct din cloud, este actualizată la versiunea 2.0, oferind suport pentru multipli furnizori de servicii cloud și permițând totodată imprimarea fișierelor HPGL/2. Shortcut, o facilitate de print nouă, oferă utilizatorilor posibilitatea de imprimare automată, după setări și parametri definiți în prealabil, fără a deschide fișierele – printr-un simplu drag & drop al fișierelor într-un Shortcut, o funcție ideală pentru mediile de lucru unde automatizarea, centralizarea și controlul operațiunilor de imprimare sunt elementele-cheie.  În plus, cu ajutorul facilității Shortcut, se pot imprima ușor și repede mai multe serii de fișiere.

Cele două programe – PosterArtist și PosterArtist Lite – sunt actualizate la versiunile 2.5, pentru a oferi integrare completă cu acțiunile Direct Print & Share, și permit utilizatorilor salvarea și partajarea posterelor în cloud. Astfel, crearea posterelor este ajutată de o serie de instrucțiuni ușor de urmărit, spre a fi partajate cu ceilalți membri din echipa de lucru.

O nouă aplicație pentru imprimarea de pe iPad direct pe dispozitivele Canon imagePROGRAF în 5 culori va fi disponibilă pentru descărcare începând cu luna august a acestui an, pe Apple App Store.

Odată cu lansarea noilor modele pentru gama imagePROGRAF MFP, au fost îmbunătățite atât capabilitățile de imprimare, cât și cele de scanare a imprimantelor format mare. Noua versiune a software-ului SmartWork, v3.5, asigură performanțe tehnice sporite. Dimensiunea maximă de scanare a fost extinsă la 15m, dimensiuni perfecte pentru digitizarea desenelor de mari dimensiuni sau pentru planurile arhitecturale și urbanistice ale companiilor de profil. Software-ul opțional Smart Works v3.5 Plus permite producția rapidă a documentelor PDF în mai multe pagini, scanarea documente PDF/A și corecțiile de culoare RGB în modul de previzualizare (Preview), îndeplinind cerințele proiectelor de inginerie de amploare și din birourile guvernamentale.

„Am observat o cerere tot mai mare pentru imprimare de documente tehnice color în arealul practicilor din piețele CAD, GIS și AEC. Se înregistrează chiar o permutare a necesarului de imprimare din producția centralizată către imprimarea distribuită în multiple puncte de lucru”, comunică Yuichi Miyano, Director of Wide Format Group, Canon Europe. „În mod similar, piața de afișe înregistrează o cerere pentru operațiuni (mai) eficiente, iar nevoia de redresare survine în urma tendințelor de a spori producția internă a unei game diverse de materiale promoționale. Canon întâmpină punct cu punct cerințele clienților iar noile modele imagePROGRAF oferă productivitate crescută, dar și calitate excepțională a imprimării, precum și avantajul utilității multilaterale.”

Toate modelele noi din gama Canon imagePROGRAF sunt disponibile începând cu luna mai 2014 în rețeaua furnizorilor autorizați Canon.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *