V-aţi gândit cum ar fi să petreceţi Paştele altundeva decât acasă? Atunci anul acesta nu trebuie să rataţi ofertele tentante pentru Austria! Începând cu...

vacana-de-paste pe partieV-aţi gândit cum ar fi să petreceţi Paştele altundeva decât acasă? Atunci anul acesta nu trebuie să rataţi ofertele tentante pentru Austria! Începând cu 181 euro puteţi alege între un sejur de 3 nopţi în capitala imperială Viena sau o săptămână de schi sub soare pe gheţar care ajunge până la 472 euro.

Indiferent de alegere, ofertele pentru vacanţa de Paşte în Austria sunt extrem de variate şi răspund tuturor cerinţelor pentru distracţie, tradiţii locale, cât şi condiţii de cazare la preţuri favorabile. Dacă sunteţi pasionaţi de sporturile de iarnă, vă puteţi bucura de frumuseţea pârtiilor de schi din Tirol chiar şi până în luna mai, iar dacă vă doriţi mai degrabă o călătorie învăluită în cultură şi tradiţii, atunci Târgurile de Paşte din Viena sunt opţiunea ideală.

Târgurile de Paşte din Viena

Deschiderea Târgurilor de Paşte vieneze coincide cu începutul oficial al primăverii în Austria şi atrag în fiecare an zeci de mii de vizitatori, prin deliciile gastronomice şi distracţii tradiţionale pentru toate vârstele.

În perioada de Paşte, agenţiile de turism oferă o multitudine de pachete pentru toate buzunarele, variind de la € 181 pentru 3 nopţi la un hotel de 3 stele, cu transport individual până la un city break de € 351 cu bilet de avion, 3 nopţi cazare cu mic dejun şi asigurare medicală inclusă. Ofertele acestea sunt disponibile pe portalul www.vola.ro .

Targ Pasti Schönbrunn

Ce vizităm?

Atracţia turistică ce nu trebuie să lipsească de pe listă este vizita la Târgul de Paşte din faţa Palatului Schönbrunn.  Recunoscut pentru atmosfera romantică şi spiritul baroc, Târgul de Paşte din faţa Palatului Schönbrunn reuneşte în fiecare an 60 de expozanţi ce oferă atracţii pentru toate gusturile: delicatese culinare, muzică, ornamente pascale decorative şi obiecte de artizanat din Austria.  Mai mult, în cadrul Târgului, distracţia pentru cei mici este o adevărată invitaţie la creativitate: la Atelierul de Marţipan al iepuraşilor de Paşte  pot crea  decoraţiuni florale pascale sau pot porni în căutarea cuiburilor de ouă ascunse de Iepuraş la Muzeul pentru Copii, în timp ce adulţii se pot bucura de „Jazz la Târgul de Paşte”.

Vacanţa în Viena nu este completă nici fără vizita Târgului de Paşte din Piaţa Freyung, în centrul istoric „Alt Wien”. În fiecare an, în Piaţa Freyung  sărbătorile de Paşte ating cote grandioase, aici înălţându-se cel mai înalt munte de ouă din Europa, realizat din aproximativ 40.000 de ouă  de Paşte pictate. Turiştii se pot delecta cu gastronomia tradiţional vieneza: Osterpinze (un fel de cozonac  pascal preparat la cuptor), renumitul  miel de Paşte la cuptor şi pot participa la activităţi pentru toate vârstele:  ateliere de meşteşuguri, floristică, iar pentru cei mici -spectacole de păpuşi şi un şopron cu iepuri de casă.

schi-primavara-pe-ghearul-hintertux

Schi de primăvară în Tirol

Tirol este centrul schi-ului de talie mondială:  peste 100 de staţiuni ce oferă în total peste 5200 km de pârtii,  condiţii perfecte de schi sub soarele primăverii, evenimente variate şi oferte de cazare la preţuri reduse.

Ce vizităm?

Sunteţi în căutare de adrenalină şi aventuri la peste 1000 m altitudine? Pârtiile din St. Anton am Arlberg organizează legendara cursa Weißer Rausch lungă de 9km la care anual participa aproximativ 500 de schiori, iar pasionaţii de freestyle sunt aşteptaţi la Moreboard Stubai Zoo, pe Gheţarul  Stubai, practicabil până în iunie 2014.

Nici iubitorii de evenimente tradiţionale nu sunt uitaţi: în Sölden se organizează între 24-27 aprilie 2014 „Vin pe munte”, eveniment în cadrul căruia viticultorii îşi prezintă vinurile, gata de degustare pentru toţi turiştii. O săptămână aici, cu 7 nopţi de cazare, abonament de schi de 6 zile, prânz delicios la restaurantul modern de pe Gaislachkogl şi petrecerile apres-schi schi va costa începând de la doar € 472. Informaţiile şi rezervările se pot realiza direct la Oficiul de Turism al landului Tirol: http://www.visittirol.ro/oferte-iarna/o-oferta-speciala-de-iarna?campaign=118&businesstype=&classification#anchor-services

Schi sub soare

Condiţii excelente şi o varietate de activităţi sportive vă aşteaptă şi pe gheţarul Pitztal, unde în  perioada 26 aprilie – 11 mai 2014, vremea primăvăratică şi preţurile reduse sunt ingredientele cheie pentru o vacanţă reuşită!

Şi pentru că austriecii ştiu să aducă adevărata distracţie pe pârtii, nu trebuie să rataţi nici renumitele petreceri apres-schi sau tradiţionalele evenimente care încheie sezonul oficial de schi!

Aşadar, în perioada de Paşte, călătoriile în Austria reprezintă o experienţă  unică, ce vă permite  să vă bucuraţi atât de adrenalină pârtiilor de schi, cât şi de frumuseţea culturală a oraşelor istorice care parcă înfloresc primăvara.

Schi sub soare 2

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *