Stefano Iervolino, tehnician dentar la origine, a început afacerea din turism într-un garaj de unde vindea, inițial, bilete, iar astăzi a ajuns să conducă un...
stefano iervolinoStefano Iervolino, tehnician dentar la origine, a început afacerea din turism într-un garaj de unde vindea, inițial, bilete, iar astăzi a ajuns să conducă un business cu cu o cifră de afaceri de 10 milioane de euro. Potrivit acestuia, agenția de turism online Fly Go a terminat anul 2013 în creștere față de anul precedent, în timp ce marja de profit s-a situat în jurul a câteva procente. Rezultatul excepțional este datorat investițiilor efectuate în ultimii ani, investiții care au vizat comunitățile de români din străinătate, dar și extinderea pe segmentul de rezervări hoteliere și pachete turistice.

 ”Am venit în România în anul 1990, iar după ce am lucrat trei ani de zile la My Air, am decis că este timpul să fac ceva pe cont propriu. Businessul meu a evoluat și s-a transformat treptat. În ultimii doi-trei ani, ne-am concentrat foarte tare pe românii care lucrează în afara granițelor țării. Oferindu-le posibilitatea zborurilor combinate, adică bilete de avion mai accesibile chiar și în cazul rezervărilor din scurt, le-am câștigat fidelitatea, iar acest lucru s-a văzut considerabil în cifra de afaceri a agenției”, spune Stefano Iervolino, director general al Fly Go România.

Potrivit lui, ”peste 60% dintre rezervările noastre sunt făcute de către românii din străinătate. În medie, un astfel de român rezervă 4 bilete pe an”.

Pentru anul în curs, Stefano Iervolino estimează pentru Fly Go o creștere de 15% față de rezultatele anului trecut și o marjă similară a profitului. Creșterea este pusă pe seama agențiilor de turism offline pe care compania intenționează să le deschidă. La începutul anului 2014, Fly Go a deschis prima sa agenție în București, iar directorul general recunoaște că investițiile masive în publicitate (circa 600.000 de euro) l-au ajutat să crească cifra de afaceri în ultimul an.

Tot pentru anul în curs, compania intenționează să extindă gama de sejururi de tip city break oferită, segment care anul trecut a reprezentat 15 % din cifra de afaceri. Datorită zborurilor combinate, pachetele de city breakuri (3 nopți, 4 zile) au prețuri pornind de la 175 euro către destinații precum Milano, Londra, Viena etc. De altfel, conform numărului de rezervări, cele mai căutate destinații de către români sunt Roma, Barcelona, Madrid, Napoli și Bergamo.

În paralel, Iervolino susșine că pregătește și alte destinații, dar și investiții într-o aplicație mobilă prin care clienții să poată face tranzacții direct.

Siteul de rezervări Fly Go a fost lansat în România în 2008 și este disponibil și în alte țări precum Italia, Spania și România.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *