Compania de curierat UPS, unul dintre cei mai mari jucători de pe acest segment la nivel mondial, se numără în 2014 în top 50...
UPSCompania de curierat UPS, unul dintre cei mai mari jucători de pe acest segment la nivel mondial, se numără în 2014 în top 50 cele mai valoroase branduri globale, potrivit Brand Finance, agenția de consultanță independentă în evaluarea brandurilor.

Clasamentul realizat de Brand Finance, disponibil pe enciclopedia online Brandirectory, regrupreză cele mai valoroase 500 de branduri din lume în 2014. UPS este singura prezență în top 50 din domeniul logisticii și curieratului și este cel mai valoros brand din această industrie, potrivit clasamentului. Compania din Atlanta ocupă poziția a 48-a (în urcare cu 1 poziție față de anul trecut), cu un rating de AA+. Aceasta plasează brandul între „foarte puternic” și „extrem de puternic”.

„Brandul UPS este extrem de apreciat în rândul clienților noștri datorită soluțiilor inovatoare adaptate industriei pe care le oferim pentru un management mult mai eficient al lanțului de aprovizionare”, a declarat Alan Gershenhorn, Director de Vânzări, Marketing și Strategie în cadrul UPS. „Investițiile pe care le avem în vedere vor contribui în viitor la ocuparea unei poziții și mai bune în acest clasament”.

Brand Finance, cu sediul la Londra, realizează acest clasament încă din 2007. Metodologia folosită de agenție implică determinarea valorii businessului unei companii, calculând ulterior valoarea brandului ca procent din aceasta. Valoarea brandului este calculată ca nivel al redevenței pe care o companie ar trebui să o plăteacă pentru a-l folosi, dacă brandul nu i-ar aparține (metoda aplicată se numește royalty relief). În plus, brandurilor le este acordat un rating (de la D la AAA+) pe baza unui sistem numit Indicele Brand Strength, care analizează, printre altele, riscurile și potențialul acestor branduri în raport cu concurenții, în mod similar cu un rating de credit.

„Prezența între cele mai valoroase branduri din lume confirmă faptul că UPS este apreciat atât în rândul clienților, cât și în mediul de afaceri global. Este rezultatul unei istorii de peste 100 de ani a brandului și a strategiei sale de dezvoltare pe termen lung. Suntem mândri că reușim cu succes să le oferim acces la cele mai bune servicii din logistică și curierat partenerilor noștri din România. Acest lucru ne încurajează să continuăm să furnizăm servicii îmbunătățite și pe viitor”, a declarat Iulia Gabriela Nartea, country manager, UPS România, Grecia, Ungaria.

UPS (NYSE: UPS) este lider global în domeniul logisticii, oferind o gamă largă de soluții, pentru transportul de colete mici și mărfuri cargo; facilitarea comerțului exterior și folosirea unor tehnologii avansate pentru o gestionare mai eficientă a lumii afacerilor. Cu sediul central în Atlanta, UPS deservește peste 220 de țări și teritorii din întreaga lume.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *