Qualitance, compania de servicii în consultanță și testare software înființată în 2007 de Ioan Iacob și Radu Constantinescu, anunță o cifră de afaceri de...

Ioan Iacob si Radu ConstantinescuQualitance, compania de servicii în consultanță și testare software înființată în 2007 de Ioan Iacob și Radu Constantinescu, anunță o cifră de afaceri de 2 milioane euro la finalul lui 2013, în creștere cu 25% față de 2012 și cu 150% față de 2011. Totodată, cei doi și-au propus pentru prima jumătate a anului să extindă activitatea companiei prin deschiderea unei filiale în SUA. 

În cei 7 ani de activitate, compania a crescut în pofida situației economice atât pe plan financiar, cât și din punct de vedere al numărului de angajați. De la înființare, Qualitance a înregistrat o creștere anuală a veniturilor, ajungând la 2 milioane euro în 2013. În această perioadă întregul profit a fost reinvestit pentru susținerea creșterii companiei, iar în 2010 capitalul a fost suplimentat cu 100.000 euro.

Cea mai importantă creștere a cifrei de afaceri a avut loc în 2012, când s-au înregistrat 1,6 milioane euro față de 0,8 milioane euro în 2011, adică o creștere de 100%. În ceea ce privește numărul de angajați, tendința a fost continuu ascendentă, de la 2 persoane în 2007 la 100 de angajați la finalul lui 2013.

”Cu toate că am pornit la drum în plină criză economică, Qualitance s-a dezvoltat de la an la an. Succesul ascensiunii noastre rapide s-a datorat unui sistem axat pe eficiență și performanță, dar și procedurilor clar definite în momentul înființării. Toate acestea ne-au permis să cuantificăm întreg procesul de dezvoltare și să-l optimizăm permanent”, a declarat Ioan Iacob, CEO Qualitance.

În portofoliul de clienți Qualitance se regăsesc IBM, Ubisoft, Ixia, Capgemini, Optaros, alături de alte companii care își desfășoară activitatea în Sillicon Valley.

Raportată la portofoliul de clienți, cifra de afaceri înregistrată de Qualitance la finalul anului 2013 a fost realizată de companii și corporații multinaționale cu prezență locală (50%), de clienți exclusiv  externi (40%) și de companii locale (10%).

Unul dintre proiectele marcante ale anului 2013 a fost realizarea primului sistem electronic din România de acordare a punctelor de liberă practică pentru medici și farmaciști, dezvoltat de Qualitance pentru liderul mondial din industria sănătății, MSD.

”În 2014 urmărim o creștere a cifrei de afaceri cu 30% prin dezvoltarea sectorului de proiecte externe. Pentru prima jumătate a anului, avem în plan extinderea activității companiei prin deschiderea unei filiale în S.U.A. De asemenea, dorim consolidarea proiectelor locale prin ceea ce numim ”industry solution” – soluții la cheie end-to-end. Ne îndreptăm atenția și către organizarea unor evenimente cu impact asupra comunității de software din România și inițierea unor proiecte de CSR pentru sprijinirea învățământului tehnic autohton”, menționează Ioan Iacob, CEO Qualitance.

Referitor la evoluția sectorului de activitate pentru 2014, Ioan Iacob apreciază că în România zona de software va rămâne axată preponderent pe servicii, dar se întrevăd și noi direcții.

”Deși dificultatea de a obține o investiție upfront și lipsa de experiență în crearea de produse sunt semnificative, încep sa apară din ce în ce mai multe companii de produs. În această direcție, democratizarea produsă de store-urile de aplicații Apple și Android a adus un suflu nou.” a declarat Ioan Iacob, CEO Qualitance.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *