LeasePlan Corporation N.V., furnizorul numărul unu la nivel mondial în domeniul serviciilor de management de flote, a publicat recent rezultatele sale anuale pentru 2013....
cursul-leu-euro-cresteLeasePlan Corporation N.V., furnizorul numărul unu la nivel mondial în domeniul serviciilor de management de flote, a publicat recent rezultatele sale anuale pentru 2013. În cel de-al 50-lea an de existență, LeasePlan a reușit să obţină rezultate excelente, implementându-și mai departe strategia de expansiune geografică selectivă.

Creşterile pe plan internaţional au fost confirmate şi de evoluţia pe piaţa locală a companiei. LeasePlan România, liderul pieţei de leasing operaţional, a înregistrat la finalul anului 2013 o cifră de afaceri de 41 de milioane de euro, în creştere cu aproximativ 3,5% faţă de 2012.

În privinţa numărului de autovehicule administrate, LeasePlan şi-a depăşit obiectivul anunţat la începutul anului, ajungând la peste 9.100 de unităţi, ceea ce reprezintă o creştere de circa 20% faţă de finalul lui 2012. LeasePlan România a investit 28 de milioane de euro în cele peste 2.300 de autovehicule achiziţionate. În 2014, compania estimează că va investi peste 35 de milioane de euro în achiziţia de noi autovehicule, atingând 10.000 de unităţi în administrare.

Anul în care LeasePlan și-a aniversat cel de-al 50-lea an de existență s-a dovedit a fi unul de succes. Profitul net a crescut cu 35%, atingând un maxim istoric de 326 de milioane de euro (în comparație cu 2012, când a fost 241 de milioane de euro), în condiţiile în care contextul economic și de piață a rămas dificil în multe zone din întreaga lume. Alte elemente ale venitului total au înregistrat, la rândul lor, evoluții bune. În special rezultatul financiar a avut de câștigat în urma relaxării piețelor financiare, cu costuri de finantare în scădere.

LeasePlan continuă să beneficieze de modelul său de afaceri fundamental axat pe utilizarea operațiunilor în beneficiul reciproc al său și al clienților săi. Activele totale au scăzut ușor de la 19,5 miliarde de euro la finalul lui 2012, la 19,1 miliarde la finalul lui 2013, în principal ca un rezultat al fluctuațiilor valutare și tendinței în anumite piețe de a achiziționa vehicule cu prețuri mai mici.

 „Rezultatele pe care LeasePlan le anunță demonstrează forța grupului și beneficiile diversității geografice a afacerii. Luați împreună, indicatorii de performanță arată încă o dată că afacerile LeasePlan sunt bine poziţionate pentru a beneficia de revenirea economică lentă și graduală. LeasePlan și-a încheiat cel de-al 50-lea an într-o notă pozitivă privind nivelul său de performanță, de aceea compania își dorește să continue implementarea măsurilor pe care le-a luat în ultimii ani pentru a atinge un nivel sustenabil de profit și creștere. Angajații LeasePlan au muncit foarte mult în acest an, iar angajamentul şi dedicarea lor continue ne fac să privim cu încredere către viitorul acestei companii”, a afirmat Vahid Daemi, CEO LeasePlan. 

În 2013, LeasePlan a continuat să implementeze strategia sa de expansiune geografică selectivă. În Italia, compania a finalizat achiziția flotei și a portofoliului de vehicule în leasing al Banco Bilbao Vizcaya Argentaria, S.A. (BBVA), constând în aproximativ 20.000 de vehicule.

În Austria, a fost achiziționată compania BAWAG P.S.K. Fuhrparkleasing GmbH. Portofoliul său numără aproximativ 6.500 de autovehicule. Ambele achiziții permit LeasePlan să se extindă mai departe pe piețele locale ale întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), o zonă a industriei de management al flotelor auto în care compania are o expertiză considerabilă la nivel global.

În iulie 2013, LeasePlan a deschis un nouă subsidiară la Moscova. Eforturile LeasePlan Rusia se concentrează atât pe clienții multinaționali, facilitându-le gestiunea propriilor flote auto, cât și pe dezvoltarea pieței locale de leasing.

LeasePlan Canada s-a deschis în ianuarie 2014. Țările din America de Nord acoperite în prezent de LeasePlan sunt Statele Unite, Mexic și Canada.

De-a lungul celor 50 de ani de experiență, LeasePlan a investit cu consecvență în eficiența operațională și în servicii și soluții cu valoare adăugată pentru client. În 2013, LeasePlan s-a axat și mai mult pe utilizatori, ca beneficiari ai tuturor serviciilor oferite. Pentru a ușura activitatea acestora, pe multe piețe (inclusiv România) s-au lansat aplicații mobile specifice care îi îndrumă și îi ajută să gestioneze accidentele sau mentenanța autovehiculelor.

Un alt exemplu ar fi implementarea SafePlan, un serviciu care ajută șoferii să conștientizeze și să își îmbunătățească performanța la volan, crescând astfel nivelul de siguranță a lor și a traficului în general.

LeasePlan are o experiență îndelungată în comunicarea cu clienții și oferirea de consultanță în domeniul managementul flotelor auto. Astfel, am creat o comunitate de consultanți specializați care pot oferi cele mai bune și valoroase sfaturi clienților noștri în ceea ce privește adaptarea rapidă la schimbările în reglementările (locale), crearea unor regulamente personalizate privind utilizarea autovehiculelor de firmă şi oportunități de a maximiza economiile.

Rezultatul eforturilor constante de a oferi excelență în prestarea serviciilor noastre este evidențiat de concluziile studiului nostru anual de evaluare a satisfacției clienților. Raportul global arată că 92% dintre clienți sunt (foarte) mulțumiți de calitatea serviciilor oferite.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *