Grupul FlorideLux.ro, unul dintre principalii comercianți online de flori de pe piața locală, și foodpanda România, platforma online pentru comenzi de mâncare susținută de...
Panda iubeste FlorileGrupul FlorideLux.ro, unul dintre principalii comercianți online de flori de pe piața locală, și foodpanda România, platforma online pentru comenzi de mâncare susținută de Rocket Internet, cel mai mare incubator de afaceri online din lume, lansează campania specială „Panda iubește florile”, dedicată sărbătorii dragostei de Dragobete și zilelor de 1 și 8 martie.

Campania se desfășoară în perioada 24 februarie – 31 martie și se adresează clienților din București și Cluj-Napoca care comandă mâncare sau aranjamente florale prin intermediul foodpanda, respectiv FlorideLux.ro.

Pornind de la ideea că Dragobetele și Ziua Femeii sunt ocaziile ideale pentru o masă romantică în doi, cele două companii din online lansează o promoție specială pentru clienți. Astfel, la prima comandă de la unul dintre restaurantele listate în platforma foodpanda (site și aplicație mobilă), sau de aranjamente florale disponibile pe FlorideLux.ro, clienții primesc un voucher de discount în valoare de 10% pentru o comandă viitoare pe site-ul partener. Voucherul este activat în e-mailul de confirmare a comenzii și este valabil pentru o singură comandă viitoare.

„Ideea s-a născut într-un mod  natural, din dorința de a oferi un nou beneficiu simplu, util și frumos, cliențior FlorideLux.ro, care au foarte multe în comun cu clienții foodpanda, începând cu comportamentul de consum, vârstă sau preferințele generale. Ne-am gândit, în primul rând, la toți bărbații care poate și-au dorit să-și surprindă partenerele cu florile preferate și o cină romantică acasă, însă din lipsă de timp, sau pentru că nu sunt cei mai buni bucătari, nu au reușit pănă acum. Cum Dragobetele este sărbătoarea dragostei pentru toți românii și toate femeile din viața nostră merită rasfățate, am ales, alături de foodpanda, să facem un apel la romantism și să ușurăm munca bărbaților, punându-le la dispoziție florile și cina romantică la un click distanță”, declară Marius Dosinescu, CEO FlorideLux.ro.

„foodpanda și FlorideLux.ro sunt două branduri de încredere și similare, dacă ne uităm la ritmul de evoluție și profilul consumatorilor. Împărtășim aceleași valori, ne interesează în primul rând calitatea serviciilor puse la dispoziția clienților, iar scopul nostru este să inovăm și să-i surprindem. Cum pentru organizarea unei mese romantice acasă este nevoie și de un buchet de flori, profităm de Dragobete, de luna iubirii și a florilor, pentru a le sugera bărbaților o modalitate simplă și frumoasă de a-și surprinde partenerele”, declară Dan Macarie, Country Manager foodpanda România.

Florăria FlorideLux a pornit în 2003 ca o florărie online, iar din 2010 s-a extins și către florării clasice, depozit și ateliere de creație florală proprii. Prezentă în București, Brașov si Cluj-Napoca, FlorideLux asigură livrare de flori și cadouri oriunde în România în peste 12.500 de localități în 24 de ore. Din iulie 2013, grupul FlorideLux s-a extins la nivel global, prin afilierea la 1800Flowers.com și alăturarea la cea mai mare rețea de florării din lume, Bloomnet, lucru ce permite și livrarea rapidă de buchete oriunde în lume.

foodpanda, împreună cu brandul afiliat hellofood sunt platformele online pentru comenzi de mâncare cu cea mai rapidă creștere la nivel global, susținute de Rocket Internet, cel mai mare incubator de afaceri online din lume. Anul trecut, foodpanda s-a extins în 20 de țări, printre care și România, și a lansat o aplicație mobilă pentru iOs și Android, care este în prezent una dintre cele mai utilizate aplicații pentru comenzi de mâncare la nivel mondial. În România, foodpanda colaborează, în prezent, cu peste 150 de restaurante din București și Cluj-Napoca.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *