Începând din luna februarie 2014, pasagerii Air France au posibilitatea de a menține deschise aparatele electronice la bordul aeronavelor pe toată durata zborului. Această...
Air FranceÎncepând din luna februarie 2014, pasagerii Air France au posibilitatea de a menține deschise aparatele electronice la bordul aeronavelor pe toată durata zborului.

Această decizie a companiei a venit pe fondul noilor reglementări ale Agenției Europene pentru Siguranța Aeriană care dau undă verde folosirii telefoanelor mobile, tabletelor și laptop-urilor pe toată durata zborului, în Flight Mode, fără a afecta siguranța zborului.

Decizia Agenției Europene pentru Siguranța Aeriană reprezintă pentru Air France o facilitare a eforturilor companiei de a oferi clienților săi cât mai multă autonomie în timpul zborului.

AF equipAir France pune la dispoziția pasagerilor săi un sistem bogat de entertainment, de care aceștia pot profita din momentul îmbarcării și până la aterizare. Peste 600 de ore disponibile cu cele mai noi filme, albume de muzică, jocuri, reviste și programe TV fac orele de zbor mult mai plăcute.

Întreg sistemul de entertainment de pe aeronavele intercontinentale se află în plin proces de îmbunătățire. Ecrane mai mari vor fi montate până în anul 2016 pe toate clasele de zbor intercontinental și va fi folosită tehnologia de tip tabletă, astfel încât pasagerii Air France să profite la maximum de timpul petrecut la bord.

Siguranța pasagerilor rămâne însa o prioritate pentru Air France, motiv pentru care noile reglementări rămân sub incidența indicațiilor și instrucțiunilor echipajului de zbor.

Air France, împreună cu filiala sa regională HOP!, operează 1.500 de zboruri zilnice atât în Franţa, cât şi în restul Europei şi în întreaga lume. Flota sa cuprinde 374 de aeronave.

AIR FRANCE KLM este unul dintre cei mai mari jucători în transportul aerian, la nivel mondial, şi lider de piață pe zborurile lung-curier cu plecare din Europa. În 2012, AIR FRANCE KLM a transportat peste 77 de milioane de pasageri şi peste 1,4 milioane de tone cargo. Flota companiei este formată din 573 aeronave, iar reţeaua acoperă 243 de destinaţii din 103 ţări prin hub-urile de la Paris-Charles de Gaulle (unul dintre cele mai mari aeroporturi din lume) şi Amsterdam-Schiphol.

Air France şi KLM sunt companii membre ale alianţei globale SkyTeam care numără 19 membri şi care oferă pasagerilor din întreaga lume acces la o reţea globală de peste 15.500 de zboruri către peste 1000 de destinaţii din 187 de tari. Programul de fidelitate al alianţei SkyTeam se numeşte Flying Blue şi este lider în Europa, cu peste 21 de milioane de membri. Companiile membre Flying Blue care au zboruri din Romania sunt Air France, KLM, Alitalia, Czech Airlines, TAROM şi Aeroflot.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *