BMW vine la ediţia din acest an a Salonului Auto Internaţional de la Geneva pentru a prezenta o selecţie de modele noi de serie. Premierele...
Seria_2_Active_Tourer_small_800x584BMW vine la ediţia din acest an a Salonului Auto Internaţional de la Geneva pentru a prezenta o selecţie de modele noi de serie. Premierele mondiale sunt BMW Seria 2 Active Tourer, un automobil complet nou pentru clasa compactă, care pune accent pe funcţionalitatea spaţiului; BMW Seria 4 Gran Coupé, un coupé cu patru uşi, nou pentru segmentul premium al clasei medii; versiunea reviziuită a celei de-a doua generaţii a modelului de succes BMW X3.

Geneva va fi locul unde va avea loc premiera europeană a noului BMW Seria 2 Coupé, alături de noile BMW M3 Sedan şi BMW M4 Coupé. De asemenea, BMW Group va prezenta BMW i3 şi avangardistul automobil sport BMW i8  pentru a evidenţia orientarea spre viitor şi versatilitatea subbrandului BMW i. BMW i8 lansează primul sistem de faruri laser din lume disponibil pentru un automobil de serie, în timp ce noile servicii de la BMW ConnectedDrive completează programul BMW pentru Salonul Auto de la Geneva.

BMW Seria 2 Active Tourer: dinamism şi funcţionalitate a spaţiului.

Noul BMW Seria 2 Active Tourer are premiera mondială la Geneva. Noul automobil deschide o clasă complet nouă pentru marcă, combinând confortul şi funcţionalitatea spaţiului cu valorile emblematice BMW – abilitatea dinamică, stilul şi eleganţa – în segmentul premium al clasei compacte. BMW Seria 2 Active Tourer urmează traseul deschis de Coupé, ca al doilea membru al noii game BMW Seria 2, şi impresionează prin combinaţia unică de spaţiu şi imagine sportivă. Noile motoare turbo, cu trei şi patru cilindri, pachetul vast de tehnologii BMW EfficientDynamics şi sistemele de conectivitate deosebit de complexe din portofoliului BMW ConnectedDrive ilustrează o experienţă a condusului unică, definită de performanţe sportive şi eficienţă exemplară. Pentru a îndeplini cerinţele specifice ale clasei compacte în privinţa variabilităţii şi funcţionalităţii, BMW a echipat Seria 2 Active Tourer cu o tracţiune faţă nou proiectată pentru a respecta tradiţia dinamică a mărcii.

BMW Seria 4 Gran Coupé: un nou etalon pentru eleganţă şi exclusivitate.

BMW Seria 4 Gran Coupé este un alt automobil a cărui premieră mondială are loc la Salonul Auto de la Geneva 2014. Acest coupé cu patru uşi din segmentul premium al clasei medii demonstrează angajamentul BMW pentru extinderea acestei game. Urmând după versiunile BMW Seria 4 Coupé şi Cabriolet, Gran Coupé este al treilea membru al noii game BMW Seria 4 şi – prin proporţiile sale bine echilibrate – este mai lung, mai lat şi mai dinamic decât orice gamă anterioară din clasa medie.

BMW Seria 4 Gran Coupé combină calităţile stilistice ale unui coupé cu două uşi cu funcţionalitatea celor patru uşi şi nivelul generos al spaţiului din spatele hayonului cu deschidere largă. Cinci motoare puternice, rafinate şi economice vor fi disponibile încă de la lansare, dezvoltând puteri cuprinse între 105 kW/143 CP la BMW 418d Gran Coupé (consum urban/extraurban/mixt: 5,4/4,0/4,5 l/100 km; emisii CO2: 119 g/km) şi 225 kW/306 CP la BMW 435i Gran Coupé (consum urban/extraurban/mixt: 11,4/6,2/8,1 l/100 km; emisii CO2: 189 g/km).

BMW X3: apariţie puternică şi exclusivistă, ofertă unică de versatilitate.

În 2003, odată cu lansarea X3, BMW a pus bazele noului segment Sports Activity Vehicle (SAV) din clasa medie. De-a lungul celor 10 ani,  prin calităţile sale, BMW X3 a înregistrat un volum al vânzărilor care a depăşit un milion de unităţi. Încă de la lansarea sa în 2010, a doua generaţie BMW X3 este o dovadă clară a succesului înregistrat, oferind cele mai generoase dimensiuni ale interiorului şi portbagajului, dar şi cea mai mare versatilitate din această clasă. În acelaşi timp noua generaţie a păstrat calităţile de dinamică şi eficienţă care definesc marca.

Acum, noul BMW X3 continuă să-şi consolideze poziţia de lider al segmentului. Două motoare diesel de cea mai recentă generaţie, care produc mai multă putere, dar sunt şi mai economice, contribuie la îmbunătăţirea performanţelor dinamice şi la reducerea emisiilor poluante. Designul exterior şi cel interior ale noului BMW X3 dezvăluie transformări stilistice şi adaugă o profunzime suplimentară asupra caracterului practic al automobilului, dar şi o imagine mai sportivă.

BMW Seria 2 Coupé: o nouă dimensiune a dinamicii.

BMW Seria 2 Coupé este o apariţie nouă în portofoliul BMW, având premiera europeană la Geneva. BMW Seria 2 Coupé poate fi deosebit de gama BMW Seria 1 prin designul de sine stătător, dimensiunile semnificativ mai mari, precum şi prin gama de motorizări şi reglajul suspensiei orientate spre performanţe sportive sau prin echiparea standard mai bogată. Cu o caroserie cu două uşi şi patru locuri, BMW Seria 2 Coupé aduce elementele emblematice ale coupé-urilor BMW în segmentul compact. Tehnologia sofisticată a suspensiei, distribuţia aproape de perfecţiune a maselor pe cele două punţi şi tracţiunea spate asigură prezenţa proprietăţilor de manevrabilitate specifice BMW.

BMW M3 Sedan, BMW M4 Coupé: tehnologie inovatoare a motorului şi un angajament pentru design ultrauşor.

Noile BMW M3 Sedan şi BMW M4 Coupé îşi sărbătoresc premiera europeană la ediţia 2014 a Salonului Auto de la Geneva, ocazie cu care BMW M GmbH îşi va prezenta noile abordări ale automobilului sport de înaltă performanţă. Motorul cu şase cilindri de înaltă turaţie, complet nou, cu tehnologie M TwinPower Turbo, furnizează o putere maximă de 317 kW (431 CP) şi un cuplu maxim de 550 Nm, acesta din urmă depăşind valoarea precedentului BMW M3 cu aproape 40%. Consumul de combustibil şi emisiile au fost reduse cu aproape 25%. Atât BMW M3 Sedan, cât şi BMW M4 Coupé (cu transmisia opţională M cu dublu ambreiaj, cu şapte trepte) accelerează de la 0 la 100 km/h în 4,1 secunde.

BMW i se prezintă cu două modele: călătorie electrică prin BMW i3 şi BMW i8.

Prin prezentarea comună a primului automobil premium de serie cu propulsie integral electrică şi a unuia dintre cele mai complexe tehnologic automobile sport din lume, brandul BMW i evidenţiază spectrul larg de concepte ultra moderne de automobile. Cele două modele reprezintă o interpretare nouă a experienţei premium, puternic orientată către dezvoltarea durabilă. Motoarele electrice şi acumulatorii litiu-ion de înaltă tensiune ale celor două modele au fost dezvoltate de BMW Group. Un alt aspect special, conceput exclusiv pentru BMW i, este arhitectura LifeDrive, cu celula pasagerilor realizată din plastic ranforsat cu fibră de carbon (CFRP) care joacă un rol major în minimizarea masei automobilului. O premieră mondială pentru un automobil de serie vine sub forma farurilor laser opţionale care oferă o intensitate de trei ori mai mare şi o rază de acţiune a fazei lungi de două ori mai lungă decât sistemele convenţionale, precum şi un consum de energie foarte redus.

Seria_2_Active_Tourer_small_800x584

Seria_2_Active_Tourer_small_800x533

Noul_BMW_X3_small_800x532

Seria_4_Gran_Coupe_small_800x533

Seria_4_Gran_Coupe_small_800x533 (1)

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *