Compania europeană de outsourcing Competence Call Center deschide porțile celei de-a 12-a locații internaționale în Gdańsk, Polonia, începând din 1 martie 2014. Polonia este...
Competence Call CenterCompania europeană de outsourcing Competence Call Center deschide porțile celei de-a 12-a locații internaționale în Gdańsk, Polonia, începând din 1 martie 2014. Polonia este a opta țară europeană în care CCC își deschide un sediu, împreună cu: Austria, Franța, Germania, România, Slovacia, Elveția și Turcia. 

“Potentialul pieței, rata excelentă de creștere economică și nivelul foarte bun de educație al populației sunt doar câteva dintre elementele care fac din Polonia o locație atrăgătoare pentru afaceri”, a afirmat Christian Legat, CEO în cadrul companiei CCC, cu privire la recenta extindere. “Gdańsk este un nod de transport foarte important în zona de nord a Poloniei. Locația oferă atât facilități excelente de acces cât și un total de 28 de universități în regiune și abilități de vorbire a limbilor străine de circulație internațională, ceea ce constituie argumente solide pentru alegerea noastră”, a adăugat acesta.

Polonia este a șasea țară ca mărime în Uniunea Europeană, iar zona metropolitană Gdańsk are peste 1.2 milioane de locuitori. Mai mult, abilitățile de comunicare ale populației nu se limitează la limba poloneză, ci acoperă și limba germană, engleză și rusă. De asemenea, polonezii vorbesc fluent și limbile nordice, în principal datorită relațiilor istorice cu Danemarca, Suedia și Norvegia.

“Începând cu luna martie a acestui an vom demara activitatea în Gdańsk, cu 200 de angajați. În prima fază ne vom concentara pe suportul pentru clienții existenți din piața locală și internațională, iar focusul în lunile următoare va fi atât pe oferirea serviciilor pentru țările nordice precum și pentru piața din Germania. Noul birou este situat în centrul ultramodern de afaceri Olivia Business Centre, care oferă condiții excelente de infrastructură pentru serviciile noastre de înaltă calitate”, a adăugat Ulf Herbrechter, COO în cadrul companiei CCC.

Inițiativa regională “Investiți în Pomerania”, care promovează stabilirea companiilor străine în Polonia a fost un important susținător al investiției făcute de Competence Call Center. “Faptul că CCC și-a deschis activitatea în zona Tri-City confirmă creșterea interesului pentru afaceri și poziția importantă pe care o are regiunea noastră în harta investițiilor companiilor de servicii. Aceasta se datorează în mare măsură strategiei de încurajare a investițiilor străine pentru a oferi suport clienților din țările germanice și nordice, derulată prin inițiativa Investiți in Pomerania în ultimii ani. Tri-City oferă absolvenți de top cu abilități impecabile de comunicare în limbi străine precum germană, limbile nordice și altele”, a declarat Mieczyslaw Struk, prefectul regiunii Pomorskie.

“Decizia investitorilor confirmă de asemenea că sectorul BPO consideră că Gdańsk este o locație competitivă nu doar în comparație cu alte locații din Polonia, dar și în comparație cu alte țări din lume”, a afirmat Pawel Adamowicz, primarul orașului Gdańsk. “Vă felicităm că ați ales Gdańsk ca locație pentru birourile CCC. Sunt convins că această oportunitate de angajare va fi primită cu mult entuziasm de către forța de muncă locală”, a mai adăugat acesta.

Competence Call Center oferă soluții de contact center la cele mai înalte standarde în 8 țări europene, 12 locații și în peste 28 de limbi de circulație internațională. Pentru serviciile de tip incoming hotlines, campanii outgoing și comunicare scrisă cu clienți, CCC vine cu o experiență de peste 15 ani în domeniul contact center. Calitatea serviciilor oferite de Competence Call Center este confirmată de cele 42 de premii internaționale câștigate și de certificările date de EN 15838, ISO 9001 și ISO 10002.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *