Piaţa jucăriilor din România va creşte în 2014 cu aproximativ 20%, în contextul în care companiile care activează în această industrie îşi promovează tot...
toysPiaţa jucăriilor din România va creşte în 2014 cu aproximativ 20%, în contextul în care companiile care activează în această industrie îşi promovează tot mai agresiv produsele şi anunţă promoţii tot mai dese. Astfel, piaţa de jucării din România ar putea urca anul acesta la valoarea de aproximativ 120 de milioane de euro. Cele mai multe promoţii şi oferte vor veni în 2014 din partea magazinelor online de profil.

Românii cumpără jucării, în medie, de trei până la cinci ori pe an, iar coşul mediu la o singură comandă are o valoare de circa 100 de lei.

Mihai Patrascu, CEO evoMAGO valoare cu mult sub cea înregistrată la nivel european. Vânzările de jucării au în România un potenţial de creştere foarte mare. La noi, vânzările sunt foarte slabe în comparaţie cu ţările din vestul Europei. Spre exemplu, la nivelul întregii Europe, piaţa jucăriilor este, potrivit producătorilor, de aproximativ 16 miliarde de euro. Această stare de fapt este dată, în principal, şi de faptul că românii cumpără jucării ieftine şi, de regulă, de slabă calitate. Scopul nostru în 2014 este să ne axăm mai mult pe calitate şi nu pe cantitate şi să oferim clientului servicii foarte bune şi acea uşurinţă în achiziţie de care are atâta nevoie

Mihai Pătraşcu, CEO TOYZ.ro

TOYZ.ro a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 500.000 de euro şi are în portofoliu în momentul de faţă aproximativ 11.000 de produse active, iar promisiunea pentru 2014 este extinderea semnificativă a ofertei şi creşterea vânzărilor peste ritmul pieţei.

Piaţa jucăriilor din România este la cheremul copiilor. În prezent se vând foarte bine produsele care se pot conecta la gadget-uri, cum sunt, spre exemplu, elicopterele care pot fi controlate cu tableta sau cu telefonul mobil, sau produsele, figurinele, care au corespondent într-un joc online. Cât priveşte sezonalitatea acestui business, iarna se vând mai bine jucăriile pentru interior, dar şi săniile, schiurile sau patinele, iar primăvara şi vara, jucăriile destinate activităţilor în aer liber: premergătoare, biciclete, triciclete, maşinuţe cu pedale, role şi aşa mai departe”, a mai spus Mihai Pătraşcu.

Referitor la tendinţele pieţei locale de jucării, vom vedea anul acesta o segmentare tot mai clară a clienţilor între produsele tradiţionale şi cele de ultimă generaţie, high-tech.

TOYZ.ro este unul dintre cele mai mari magazine online de jucării din România. Magazinul comercializează o gamă largă de jucării şi jocuri pentru copii: jucării educative, jucării pentru bebeluşi, filme şi muzică, jucării de exterior. Toyz.ro, care a realizat anul trecut vânzări de 500.000 de euro a fost achiziţionat în 2013 de grupul Evolution, din care mai fac parte evoMAG.ro şi WatchShop.ro. Afacerile grupului Evolution au urcat anul trecut la 17 milioane de euro.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *