Lista scurtă a câştigătorilor ediţiei 2014 a Premiilor Sony World Photography, una din cele mai importante competiţii de fotografie din lume, cuprinde numele a...
Chloe BartramLista scurtă a câştigătorilor ediţiei 2014 a Premiilor Sony World Photography, una din cele mai importante competiţii de fotografie din lume, cuprinde numele a patru români la secțiunile “Open” și “Youth”.

Fotografi din 166 de ţări au trimis aproape 140.000 de imagini, cel mai mare număr de înscrieri din istoria celor şapte ani ai concursului. Dintre acestea, juriul a selectat o listă reprezentativă a celor mai bune lucrări fotografice contemporante din întreaga lume.

În fotografiile înscrise în competiție, juriul a identificat multe poveşti care forţează spectatorul să găsească ceva surprinzător în fiecare zi. Scenele bine documentate au fost abordate cu stiluri fotografice inovatoare şi au fost făcute să inspire alţi fotografi din toate colţurile lumii.

W.M Hunt, preşedintele Juriului de Onoare, a spus că lista finală este “o reprezentare complexă şi diversificată a fotografiei internaționale, realizată de un grup internaţional de practicanţi”.

Acesta a adăugat că juriul a fost format dintr-un ”grup entuziast, care a muncit din greu” oferindu-le fotografilor amatori, dar şi celor experimentaţi o platformă globală, unde să își expună munca și să fie admirați.

Astrid Merget, Director de Creaţie al Organizaţiei Mondiale Pentru Fotografie, a adăugat: “Am avut plăcerea să fiu martoră a selecției şi alcătuirii listei timp de șapte ani, iar rezultatele nu au fost niciodată mai încântătoare. An după an, suntem norocoși să primim mii de fotografii pentru fiecare categorie a competiției, astfel că jurizarea devine o experienţă revigorantă. În acest an nu există nicio excepţie, iar competiția ne-a dăruit o colecţie impresionantă de fotografii de diverse genuri, tipuri, din locuri diferite şi o mulțime de subiecte de dezbătut”.

Toate imaginile listei finale for fi expuse la Somerset House, Londra, între 1 și 18 mai, ca parte a Expoziţiei Premiilor Mondiale Sony World Photography. Fotografiile câștigătoare vor fi printate deMetro Imaging, sponsorul principal al concursului. Biletele pot fi cumparate pe www.worldphoto.org/2014exhibition. Imaginile finaliste şi câştigătoare vor fi publicate în ediţia 2014 a cărţii Premiile Sony World Photography.

Câştigătorii competițiilor Open şi Youth vor fi anunţați pe 18 Martie.

Câştigătorii categoriei profesionale şi ai râvnitelor premii L’Iris D’Or/ Sony pentru Fotograful anului vor fi anunţaţi la Gala din 20 aprilie, ce va avea loc în Londra.

Câştigătorul distincției L’Iris D’Or va primi 25.000 de dolari, iar Fotograful anului va primi 5.000 de dolari. Toţi câştigătorii vor primi cel mai nou echipament fotografic Sony.

LISTA SCURTĂ – Competiţia profesionistă

Categoriile profesioniste au fost jurizate de Juriul de Onoare format din: W.M Hunt, Strateg, Statele Unite (Președinte); Simon Barnett, Director de Fotografie, CNN Digital, Statele Unite; Poorna Bell, Editor Lifestyle, The Huffington Post, Marea Britanie; Hannah Brenchley, Editor de imagine, Tatler, Marea Britanie; Ruth Eichhorn, Director de Fotografie, GEO, Germania; Harry Hardie, Panos Pictures/ HERE Press, Marea Britanie; Guy Harrington, Director, Soho Management, Marea Britanie; Isabella Icoz, Art Advisor, Turcia; Johanna Neurath, Design Director pentru Thames & Hudson Publishing, Marea Britanie și Matthew Pillsbury, Fotograf, Statele Unite.

Reguli: competiţie deschisă tuturor fotografilor, cuprinzând un anumit volum de muncă ( min. 3, max. 10 imagini pe categorie). Juraţii au ales cei 3 finalişti, dintre care va fi selectat câștigătorul, şi alți șapte fotografi pentru fiecare categorie profesionistă. Câştigătorii vor fi anuntaţi pe 30 aprilie 2014.

*Fotografii sunt ordonați alfabetic

Arhitectură

Finaliști

  • Sungseok Ahn, Coreea
  • Ludovic Maillard, Franța
  • Herman Van Den Boom, Belgia

Lista scurtă

  • Peter Bucko, Slovacia
  • Axel Fassio, Italia
  • Nick Frank, Germania
  • Jakub Skokan, Cehia
  • Jan Stel, Olanda
  • Gesche Wuerfel, Statele Unite ale Americii

Artă și Cultură

Finaliști

  • Chloe Bartram, Australia
  • Viviana Peretti, Italia
  • Elisa Sturaro, Italia

Lista scurtă

  • Marcelo Del Pozo, Spania
  • Glenna Gordon, Statele Unite ale Americii
  • Suvra Kanti Das, Bangladeș
  • Reiner Riedler, Austria
  • Mary Turner, Marea Britanie

Campanie

Finaliști

  • Morten Germund, Denemarca
  • Spencer Murphy, Marea Britanie

Lista scurtă

  • Martin Brent, Marea Britanie
  • George Logan, Marea Britanie
  • Gonzaga Manso, Spania

Conceptual

Finaliști

  • Thomas Brummett, Statele Unite ale Americii
  • Hao Li, Taiwan
  • Frauke Thielking, Germania

Lista scurtă

  • Salvatore Calafato, Italia
  • Xutong Huang, China
  • Marcel van Nieuwenhuijsen, Olanda
  • Yoshiharu Ota, Japonia

Probleme contemporane

Finaliști

  • Alejandro Cegarra, Venezuela
  • Stanislav Krupar, Cehia
  • Sara Naomi Lewkowicz, Statele Unite ale Americii

Lista scurtă

  • Javier Arcenillas, Spania
  • Kate Geraghty, Australia
  • Kacper Kowalski, Polonia
  • Moritz Kuestner, Germania
  • Annalisa Natali Murri, Italia
  • Hiroto Sekiguchi, Japonia
  • Christian Werner, Germania

Afaceri

Finaliști

  • Daniel Kitwood, Marea Britanie
  • Guy Martin/Panos, Marea Britanie
  • Esposito Salvatore, Italia

Lista scurtă

  • Mohammed Alshaikh, Bahrain
  • K. M. Asad, Bangladeș
  • Melissa Golden, Statele Unite ale Americii
  • Mark Henley, Switzerland
  • Stacy Kranitz, Statele Unite ale Americii
  • Ramin Mazur, Moldova
  • Mikhail Mordasov, Rusia

Peisaj

Finaliști

  • Matthew Baum, Statele Unite ale Americii
  • Roei Greenberg, Israel
  • Kacper Kowalski, Polonia

Lista scurtă

  • Yukari Chikura, Japonia
  • Emmanuel Coupe –Kalomiris, Grecia
  • Axel Fassio, Italia
  • Jeremie Lenoir, Franța
  • Alma Photos, Italia
  • Arjen Schmitz, Olanda
  • 福生刘, China

Lifestyle

Finaliști

  • Myriam Meloni, Italia
  • Mikhail Petrov, Rusia
  • Esposito Salvatore, Italia

Lista scurtă

  • Jean-Marc Caimi, Italia
  • Viktor Lyagushkin, Rusia
  • Viviana Peretti, Italia
  • Iveta Vaivode, Letonia

Natură și viață sălbatică

Finaliști

  • Tony Hertz, Statele Unite ale Americii
  • Michael K Nichols, Statele Unite ale Americii
  • Christian Ziegler, Panama

Lista scurtă

  • Richard Garvey-Williams, Marea Britanie
  • Palani Mohan, India
  • Paul van Schalkwyk, Namibia
  • Wang Yizhong, China

Oameni

Finaliști

  • Vinicio Drappo, Italia
  • Stacy Kranitz, Statele Unite ale Americii
  • Mario Wezel, Germania

Lista scurtă

  • Denis Dailleux, Franța
  • Arko Datto, India
  • Ana Fernandes, Brazilia
  • Ivor Prickett, Irlanda
  • Matilda Temperley, Marea Britanie
  • Ed Thompson, Marea Britanie
  • Giorgia Tobiolo, Marea Britanie

Portret

Finaliști

  • Anna Di Prospero, Italia
  • Sophie Gamand, Statele Unite ale Americii
  • Ken Hermann, Danemarca

Lista scurtă

  • Valerio Bellone, Italia
  • Carlotta Cardana, Marea Britanie
  • Fabrizio Cestari, Italia
  • Marc Erwin Babej, Statele Unite ale Americii
  • Vladimir Pomortsev, Rusia
  • Celia Suarez, Spania

Sport

Finaliști

  • Salvatore Di Gregorio, Marea Britanie
  • John Quintero, Marea Britanie
  • YongSheng Zheng, China

Lista scurtă

  • Roberto Bragotto, Italia
  • Nikolai Linares, Danemarca
  • Adam Pretty/Getty, Australia

Natură moartă

Finaliști

  • Kai-Uwe Gundlach, Germania
  • Amanda Harman, Marea Britanie
  • Matteo Mezzadri, Italia

Lista scurtă

  • Elena Prokofieva-Friess, Germania
  • Filipe Condado, Portugaliaia

Călătorie

Finaliști

  • Wilfred Berthelsen, Norvegia
  • Ricardo Teles, Brazilia
  • Christian Vizl, Mexic

Lista scurtă

  • Sharon Derhy, Israel
  • Robert Frachette, Canada
  • Valerie Leonard, Franța
  • Filippo Mutani, Italia
  • Mikolaj Nowacki, Polonia
  • Stefan Wermuth, Marea Britanie

Competiția Open

Președinte: Nigel Atherton (Marea Britanie), Group Editor, IPC Photo

Reguli: Competiția este deschisă tuturor fotografilor, iar jurizarea ține cont de o singură fotografie. Juriul a selectat până la 10 imagini pentru fiecare categorie. Căștigătorii vor fi anuntați pe 18 martie, iar premiul pentru Fotograful Anului va fi dezvăluit pe 30 aprilie 2014.

Arhitectură

  • Andrew Bailey, Marea Britanie
  • Sean Batten, Marea Britanie
  • Marcus Bayer, Germania
  • Simon Butterworth, Marea Britanie
  • Alexandre Manuel, Portugalia
  • Simon Martin, Marea Britanie
  • Holger Schmidtke, Germania
  • Max Von Son, Olanda
  • Vassilis Tangoulis, Grecia
  • Sandro Tedde, Italia

Artă și Cultură

  • Vuk Adzic, Serbia
  • Ngai Bun Wonh, China
  • Artur Gutowski, Polonia
  • Li Hao, China
  • Colin Hogan, Marea Britanie
  • William Kass, Brazilia
  • Andrea Menozzi, Italia
  • Joyce Le Mesurier, Singapore
  • Valerie Prudon, Australia
  • Frank Trimbos, Olanda

Campanie

  • Angelo Abate, Italia
  • Vanessa Aeschbach, Franța
  • Kristan Akerman, Marea Britanie
  • Olga Astratova, Latvia
  • Murat Germen, Turkey
  • Jose Maria Perez, Argentina
  • Sobhan Reazay, Iran
  • Franțasco Romoli, Italia x 2
  • Kylli Sparre, Estonia

Low light

  • Panayis Chrysovergis, Grecia
  • Iñigo Cia Da Riva, Spania
  • Ashley Cunningham, Statele Unite ale Americii
  • Vlad Eftenie, România
  • Samantha Fortenberry, Statele Unite ale Americii
  • Jim Grover, Marea Britanie
  • Pedro Londoño, Colombia
  • Nicholas Roemmelt, Austria
  • Holger Schmidtke, Germania
  • 加杰潘, Malaezia

Natură și viață sălbatică

  • Hasan Bağlar, Cyprus
  • Chin Boon Leng , Singapore
  • Anthony Fernandez, Insulele Filipine
  • Jameel Hamidou, Singapore
  • Tomasz Kosiorek, Polonia
  • Nicolas Reusens, Spania
  • 麗珊 張(Bonnie Cheung), Hong Kong
  • lessy Sebastian, Indonesia
  • Helga Urban, Ungaria
  • Gert van den Bosch, Olanda

Panoramă

  • Alf Bailey, Marea Britanie
  • Roibu Grigore, România
  • Ari Ari Irawan Pinem, Indonesia
  • Maria Luisa Sanchez Hidalgo, Argentina
  • Ivan Pedretti, Italia
  • Goran Popovic, Serbia și Montenegro
  • Mohammad Reza Domiri Ganji, Iran
  • Fabian Sixtus Körner, Germania
  • Myrto Stenou, Grecia
  • Mandy Watts, Marea Britanie

Oameni

  • Guillermo Barquero, Costa Rica
  • Marcus Bayer, Germania
  • Majlend Bramo, Italia
  • Arup Ghosh, India
  • Bogdan Ivan, România
  • Paolo Mezzera, Italia
  • Juan Carlos Ruiz Duarte, Spania
  • Louise Porter, Statele Unite ale Americii
  • Muhamad Saleh Bin Dollah, Malaezia
  • Tina Signesdottir Hult, Norvegia

Zâmbet

  • Mateusz Baj , Polonia
  • Diego Cedeno, Panama
  • Alpay Erdem, Turcia
  • Yovcho Gorchev, Bulgaria
  • Amir Hamja, Bangladeș
  • Igor Kryzhko, Rusia
  • Anurag Kumar, India
  • Luis Angel Martínez Hernández, Spania
  • Nick Ng Yeow Kee, Malezia
  • Anastasia Tyuleneva, Rusia

Instantaneu

  • 耀崇 王(Yao Wang Chong), Taiwan
  • Hairul Azizi Harun, Malezia
  • Yvon Buchmann, Franța
  • Alison Crea, Australia
  • Allan Gichigi, Kenya
  • Ata Mohammad Adnan, Bangladeș
  • Kazi Mushfiq Hossain, Bangladeș
  • John Stanmeyer, Statele Unite ale Americii
  • Igor Visotskiy, Ucraina

Călătorie

  • Sergio Carbajo, Spania
  • Mihails Ignats, Letonia
  • Neville Jones, Australia
  • Li Chen, China
  • Simon Morris, Marea Britanie
  • Eddie New, Australia
  • Bartosz Rozalski, Polonia
  • Farid Sani, Iran
  • Wolfgang Weinhardt, Germania
  • Minwei Yan, China

Competiția Youth

Reguli: Competiția este deschisă fotografilor cu vârste mai mici de 20 de ani, iar imaginile sunt jurizate de către Organizația Mondială Pentru Fotografiei.

Cultură

  • Emanuel Jicmon, Italia
  • Franțasco Macaluso, Italia
  • Borhan Mardani, Iran
  • Randy Martinez, Statele Unite ale Americii
  • Serafima Orlova, Rusia
  • Aashish Rajesh, United Arab Emirates
  • Iringo Simon, România x 2
  • Anastasia Zhetvina, Rusia

Mediu înconjurător

  • Ben Bass, Statele Unite ale Americii
  • Axel Boberg, Suedia
  • Edward Bonnevie, Norvegia
  • Turjoy Chowdhury, Bangladesh
  • Chrystian Figueiredo, Brazilia
  • Ramin Krause, Germania
  • Avnish Kumar, India
  • Tobin Meyers, Elveția
  • Michael Theodric, Indonesia
  • Anna Vadász, Ungaria

Portret

  • Валерия Ерза (Valeria Erza), Rusia
  • Reuben Foong, Singapore
  • Sabbir Hasan, Bangladeș
  • Danuta McPherson, Marea Britanie
  • Paulina Metzscher, Germania
  • Agata Mroczel, Polonia
  • Sara Pavic, Serbia
  • Fanni Putnóczki, Ungaria
  • Laura Schmid, Africa de Sud
  • Ishan Siddiqui, India

Alejandro Cegarra

Viviana Peretti

Sara Lewkowicz

Morten Germund

Hao Li

Elisa Sturaro

Chloe Bartram

Your email address will not be published. Required fields are marked *