Bitdefender anunță numirea lui Mihai Guran în funcția de Regional Operations Sales Director, poziție din care va coordona activitatea de vânzări a companiei în...
MIHAI_GURANBitdefender anunță numirea lui Mihai Guran în funcția de Regional Operations Sales Director, poziție din care va coordona activitatea de vânzări a companiei în România, Statele Unite ale Americii, Germania, Austria, Elveția, Țările Nordice, Marea Britanie, Orientul Mijlociu și Spania.

Mihai Guran are peste 19 ani de experiență în domeniul vânzărilor și managementul proceselor de vânzare de echipamente și soluții IT, în companii precum IBM, Dell, HP sau Romsys. În ultimii ani Mihai Guran a condus echipe multiculturale de peste 20 de oameni, care au obținut creșteri semnificative ale vânzărilor și ale cotelor de piață, atât direct cât și prin dezvoltarea rețelelor de vânzare prin parteneri în România și în alte țări din Sud-Estul Europei.

’’Unul dintre cele mai importante obiective pe care ni le-am setat pentru anul acesta este să completăm echipa noastră de vânzări și marketing cu profesioniști de calibru alături de care să construim mai departe brandul Bitdefender. Mihai vine cu o importantă experiență în domeniu câștigată atât pe piața locală, dar și în proiecte internaționale, iar misiunea lui și a echipei pe care o conduce este de a împinge Bitdefender spre  o poziție cheie în cele mai mari piețe din lume, cu focus pe soluțiile de securitate pentru medii virtualizate și Cloud,’’ a declarat Florin Talpeș, CEO al Bitdefender.

În ultimii trei ani Bitdefender și-a consolidat poziția de lider tehnologic global în urma evaluărilor repetate realizate de instituțiile internaționale de testare. Dezvoltarea business-ului în următoarea perioadă va avea la bază performanța recunoscută a produselor, cu focus pe extinderea bazei de clienți pe segmentul corporate.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *