În premieră pentru piaţa din România, certificatul digital calificat este disponibil companiilor sub formă de abonament lunar. Piaţa locală era estimată în 2012 la aproximativ...
upc-businessÎn premieră pentru piaţa din România, certificatul digital calificat este disponibil companiilor sub formă de abonament lunar. Piaţa locală era estimată în 2012 la aproximativ 250.000 de certificate digitale calificate, iar potenţialul de dezvoltare pe acest segment este evident, în contextul evoluţiei legislaţiei – reţeta electronică, arhivarea electronică – şi al gradului din ce în ce mai mare de utilizare a documentelor electronice. UPC Business vine, astfel, în sprijinul companiilor şi antreprenorilor şi anunţă lansarea serviciului de semnare electronică a documentelor (cu ajutorul certificatului digital calificat), Business SecureSign.

Potrivit unui studiu realizat în octombrie de UPC România împreună cu Roland Berger, aproximativ 90% din companiile mici şi mijlocii au depus formulare online în ultimul an, peste 70% au plătit online taxe şi impozite şi peste 70% au transmis date statistice. Tot aceste activităţi sunt indicate de către companii ca fiind cele mai mari consumatoare de timp în relaţia cu autorităţile. Internetul şi instrumentele online ajută companiile să îşi diminueze efortul administrativ şi generează totodată efecte pozitive, precum stimularea conformităţii plăţilor.

UPC Business vine în sprijinul clienţlor săi oferind serviciul de semnare electronică a documentelor disponibil, în premieră în România, sub formă de abonament lunar. Serviciul se adresează în principal companiilor mici şi mijlocii. Utilizarea semnăturii digitale ajută companiile să economisească timp, contribuie la eficientizarea proceselor şi protejează datele, asigurând securitatea tranzacţiilor. Potrivit studiului UPC, în fiecare an, angajaţii unei companii petrec, în medie, 216 ore** pentru plata taxelor.

Prioritatea pentru UPC Business este de a veni în ajutorul clienţilor cu soluţii excelente – produse de calitate şi servicii oferite de profesionişti. Ne dorim să fim un partener de încredere pentru clienţi, ceea ce se traduce întotdeauna în soluţii telecom care îi ajută să fie mai eficienţi, să comunice mai rapid, mai sigur, astfel încât să poată avea succes într-un mediu economic extrem de competitiv”, declară Tiberius Popa, Director UPC Business.

Opţiunea pe care UPC Business o oferă clienţilor săi include un kit pentru semnătura electronică alcătuit dintr-un certificat digital calificat, un dispozitiv criptografic (de tip token USB)  şi o aplicaţie software pentru semnarea electronică a documentelor.

Un alt avantaj oferit de serviciul Business SecureSign este faptul că intrarea în posesia certificatului digital calificat se va face în cel mai rapid mod, fără drumuri inutile la notar, bancă sau altă instituție. Curierul sosește la adresa precizată în vederea verificării identității persoanei şi livrării kit-ului, iar preţul unui abonament lunar este de 4 euro.

Dincolo de caracterul obligatoriu al semnăturii electronice în relaţia cu anumite autorităţi, acest instrument contribuie la un grad sporit de siguranţă în ceea ce priveşte integritatea şi autenticitatea documentelor. În prezent, în România, semnătura electronică este folosită la depunerea online a declaraţiilor sau transmiterea rapoartelor către 8 autorităţi publice, fiind utilizată şi pentru autentificarea în sisteme informatice private sau semnarea mesajelor transmise prin e-mail.

** sursa – Raportul Băncii Mondiale – Doing Business 2013 – cifră estimată pentru o companie medie din Bucureşti

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *