Lenovo, cel mai mare producător de PC-uri din lume, îl numeşte pe Aymar de Lencquesaing preşedinte al Lenovo EMEA, în timp ce Gianfranco Lanci...
AymarLenovo, cel mai mare producător de PC-uri din lume, îl numeşte pe Aymar de Lencquesaing preşedinte al Lenovo EMEA, în timp ce Gianfranco Lanci este promovat în poziţia de COO (director de operaţiuni) şi vicepreşedinte executiv al Lenovo.  
Gianfranco Lanci va fi responsabil de noua divizie de PC-uri a companiei, de regiunea EMEA în ansamblu şi de pieţele mature din Asia Pacific, adică Japonia, Australia şi New Zealand.  Azmar de Lencquesaing se alătură comitetului executiv global al Lenovo ca vicepreşedinte.

Această decizie are loc în urma reorganizării globale a Lenovo în patru grupuri de business distincte, cu scopul de a maximiza ascensiunea înregistrată de companie până în prezent şi oportunităţile clare de creştere viitoare prin toate componentele segmentului de Dispozitive Inteligente Conectate (SCD):

  • PC Business Group – include toate mărcile Lenovo şi Think şi este condus de Gianfranco Lanci
  • Mobile Business Group –smartphone-uri, tablete, televizoare inteligente
  • Enterprise Business Group – servere şi stocare
  • Ecosystem & Cloud services – include toate oportunităţile din ecosistemele Android şi Windows

Referitor la aceste schimbări, preşedintele şi CEO-ul Lenovo Yang Yuanqing a declarat: “Suntem în cea mai fascinantă etapă din istoria noastră de până acum.  Am depăşit piaţa trimestru după trimestru, am livrat la nivel global o creştere constantă a business-ului nostru de bază, producţia de PC-uri; ne-am poziţionat ca un jucător semnificativ atât în sectorul corporaţiilor cât şi în cel al mobilităţii. Rezultatele noastre excelente din regiunea EMEA joacă un rol esenţial pentru succesul nostru global. Îl felicit pe Gianfranco pentru ceea ce a realizat în EMEA până acum şi îi urez bun venit lui Aymar, pentru a construi acest business în următoarea sa fază de creştere.”

Gianfranco Lanci a adăugat: “Când m-am alăturat grupului Lenovo în 2012 aveam ambiţia ca Lenovo să devină unul din primii trei jucători din EMEA până în 2013 – am depăşit acest obiectiv devenind numărul doi din EMEA anul trecut, cu o cotă de piaţă de 15.3%.  Următoarea fază a creşterii noastre este de a anticipa viitoarele oportunităţi pentru companie şi să ne asigurăm că organizaţia este pregătită pentru a fi şi mai rapidă, mai concentrată pe obiectivele proprii şi mai eficientă în a oferi produse şi servicii inovatoare unei pieţe incredibil de diverse. Am încredere că Aymar va conduce Lenovo EMEA către viitoarea fază de creştere care ne va duce dincolo de PC-uri şi tablete, accelerând segmentul serverelor şi smartphone-urilor.”

De Lencquesaing a continat: “În timp ce Gianfranco a adus Lenovo pe a doua poziţie în clasamentul producătorilor de PC-uri din EMEA, există în continuare oportunităţi imense de creştere. Ambiţia mea este de a construi pe această fundaţie şi de a deveni primul producător de PC-uri din EMEA, dar nu numai. Ţinta noastră se află dincolo de PC-uri, în segmentul PC+ şi al dispozitivelor inteligente conectate. Avem deja o bază solidă în smartphone-uri pe mai multe pieţe din EMEA şi vom continua să ne extindem în acest an.”

Noile numiri vor intra în vigoare din 1 aprilie 2014.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *