Majoritatea companiilor consideră tendința angajaţilor de a-şi aduce propriile dispozitive la birou (Bring Your Own Device – BYOD) o amenințare tot mai mare la...
laptop-tablet-smartphoneMajoritatea companiilor consideră tendința angajaţilor de a-şi aduce propriile dispozitive la birou (Bring Your Own Device – BYOD) o amenințare tot mai mare la adresa afacerii, reiese din cel mai recent studiu Global Corporate IT Security Risks 2013, realizat de B2B International în colaborare cu Kaspersky Lab. În acelaşi timp, procentul de companii care iau măsuri pentru a minimiza acest risc este relativ scăzut, potrivit studiului.

În cadrul acestui studiu au fost analizate interviuri cu reprezentanţi ai mai multor companii din 24 de țări. Cei mai îngrijoraţi cu privire la acest fenomen sunt respondenţii din Japonia, unde 93% dintre companii au declarat că politica BYOD reprezintă o ameninţare pentru afacerea lor. Companiile din America de Nord (69%) şi din Europa de Vest (62%) şi-au exprimat, de asemenea, preocuparea cu privire la această politică. Companiile din Europa de Est sunt mai puţin îngrijorate cu privire la această problemă, doar 54% dintre acestea declarând că politica BYOD poate fi o ameninţare la adresa securităţii IT a firmei.

În același timp, cele mai multe companii nu intenționează să introducă măsuri prohibitive în ceea ce priveşte utilizarea dispozitivelor personale la locul de muncă. Dimpotrivă, aproximativ 33% din respondenți au declarat că intenționează să încurajeze utilizarea de smartphone-uri și tablete personale la locul de muncă, în timp ce alte 37% au declarat că nu consideră că măsurile de interdicție ar împiedica angajații să îşi folosească propriile dispozitive.

Însă, procentul de companii care intenționează să limiteze utilizarea dispozitivelor personale pentru activităţi legate de serviciu este în creștere: numărul de respondenți care au declarat că intenționează să impună restricții a crescut cu 4%, de la 15% în 2012 la 19% în 2013. Procentul companiilor care intenționează să impună reguli mai stricte împotriva utilizării de dispozitive personale la locul de muncă a crescut faţă de anul trecut, de la 2% la 11%.

Este simplu de înţeles de ce companiile sunt tot mai îngrijorate cu privire la amenințările generate de utilizarea dispozitivelor mobile: sondajul arată, de asemenea, că folosirea necorespunzătoare a acestor dispozitive este o cauză frecventă a incidentelor de securitate IT, având ca rezultat pierderea de date importante ale companiei. Aproape 17% (cu 11 puncte procentuale mai mult decât în 2012) dintre respondenţi au declarat că firmele lor au suferit scurgeri de date confidențiale din cauza utilizării e-mailului, mesajelor text, și a altor canale disponibile pe smartphone-uri și tablete.

Însă, un număr relativ mic de companii adoptă acum produse software specializate pentru a se proteja împotriva unor astfel de amenințări. Aproximativ 39% dintre companii folosesc soluţii antivirus pentru a integra, a proteja și a gestiona dispozitivele mobile din rețeaua companiei, și numai 28% dintre acestea folosesc soluţii specializate pentru dispozitivele mobile.

Pe măsură ce BYOD devine o politică tot mai răspândită și numărul de incidente care implică dispozitivele mobile crește, asigurarea unei administrări centralizate pentru aceste dispozitive și menţinerea siguranţei devin nevoi importante și relevante. Este la fel de important ca soluțiile care efectuează aceste funcții să fie ușor de utilizat, de administrat și de integrat în rețeaua companiei.

Kaspersky Security for Mobile este disponibil atât ca soluție individuală, cât şi ca o componentă a pachetului Kaspersky Endpoint Security for Business. Un agent mobil este instalat pe dispozitiv pentru a oferi protecție avansată împotriva amenințărilor anti-malware, în timp ce Mobile Device Management (MDM) asigură configurarea sigură a dispozitivelor mobile, fiind simplu de utilizat. Datele companiei pot fi izolate și criptate într-un fişier pe dispozitivul personal și, datorită funcţiilor Remote Find, Lock şi Wipe, aceste date pot fi șterse în cazul în care dispozitivul este pierdut sau furat. Folosirea unei singure console de administrare centralizată face ca toate dispozitivele companiei, inclusiv dispozitivele mobile BYOD, să poată fi gestionate de pe o singură platformă integrată de securitate.

Kaspersky Lab este cel mai mare producător privat de soluţii de securitate endpoint din lume, fiind inclus în topul primilor patru producători de soluţii pentru protecţie endpoint la nivel mondial. Pe parcursul celor 16 ani de existenţă, Kaspersky Lab a rămas o companie inovatoare în domeniul securităţii informatice şi oferă suite de protecţie IT pentru utilizatori individuali, SMB şi companii mari. Compania este prezentă în aproximativ 200 de ţări şi protejează peste 300 de milioane de utilizatori din întreaga lume.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *