Pentru acest weekend aveți programată o sesiune de schi, snowboarding, săniuș sau patinaj? Chiar dacă sunt cele mai distractive activitați fizice pentru vremea de...
ski austria 2Pentru acest weekend aveți programată o sesiune de schi, snowboarding, săniuș sau patinaj? Chiar dacă sunt cele mai distractive activitați fizice pentru vremea de afară, sporturile de iarnă necesită și un pic de planificare și prudență, pentru a evita posibile accidente.

Cele mai comune leziuni cauzate de schi și snowboarding sunt entorsele, luxațiile si fracturile. De multe ori aceste accidente au loc către sfârșitul zilei, când încercăm să ne prelungim distracția deși oboseala și-a făcut simțită prezența.

Din fericire, cele mai multe leziuni cauzate de sporturile de iarnă pot fi prevenite dacă aveți o condiție fizică bună, dacă creșteți treptat nivelul de dificultate, sunteți atenți și renuntați la ultima escaladă pe pârtie atunci când se apropie seara.

Iata câteva sfaturi care vă pot ține la distanță de accidentele cauzate de sporturile de iarnă:

– Căutați un partener. Schiorii și snowboarderii ar trebui, pe cât posibil, să atace pârtia însoțiți de un prieten care să știe de la bun început care este traseul pe care urmează să îl faceți, vă poate urmări pe traseu și poate chema ajutor în cazul unui accident.

– Verificați prognoza meteo înainte de a pleca din casă, vedeți dacă sunt anunțate furtuni, scăderi bruște de temperatură, ninsori abundente sau alte fenomene meteo care v-ar putea pune siguranța în pericol.

– Purtați mai multe straturi de haine. Acestea trebuie să fie ușoare, destul de largi încât să permită mișcarea, impermeabile și rezistente la vânt ca să vă mențineți temperatura corpului ridicată.

– Purtați mereu echipament de protecție. Deși nu reduce riscul unui accident, reduce considerabil severitatea acestuia

 – Verificați toate clamele și legăturile de la schiuri sau snowboard ( vedeți dacă sunt ruginite sau slăbite) ca să eviți o defecțiune pe pârtie

– Nu practicați sporturi de iarnă (schi, snowboarding sau săniuș) în zone circulate de mașini, cu acces direct la șosea, în zone împădurite sau foarte aglomerate.

– Încercați câteva exerciții de încălzire înainte de sportul propriuzis. Mușchii, tendoanele și ligamentele au nevoie de pregătire înaintea unui efort prelungit.

– Dacă sunteți începători, cel mai bine este să faceți niște cursuri cu un profesionist. “Am învățat pe pielea mea” s-ar putea să nu fie cel mai bun motto atunci când vorbim de alunecat cu viteză prin zăpadă.

– Când simțiți că urmează o căzătură, nu opuneți rezistență. Cu cât suntem mai rigizi avem șanse mai mari să ne rănim.

– Consumați multe lichide în timpul și după activitățile în aer liber, în special la altitudini mari. Contrar obiceiurilor noastre, ar fi bine să evitați consumul de alcool, pentru că nu crește doar riscul de accident, dar și riscul de hipotermie.

Dr. Apostolescu Robert Cristian

– Știu că țineți la telefonul mobil și că vreți să îl protejați de frig și zăpadă, dar în cazul unui accident este mai bine să fie în buzunar și nu în hotel, pe noptieră.

Sfaturi oferite de Dr. Apostolescu Robert Cristian, medic specialist ortoped certificat de Colegiul medicilor București. Este membru al Societății Române de Ortopedie și Traumatologie, precum și al uneia din cele mai prestigioase Asociații internaționale de Trauma –AOTrauma, Elveția. În prezent este angajat permanent la Spitalului Clinic de Urgență Floreasca- București, Secția Ortopedie I. 

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *