Microsoft Corp, unul dintre cei mai importanţi producători de software din lume, a anunţat vânzări record şi profit în creştere pentru ultimele trei luni...
microsoftMicrosoft Corp, unul dintre cei mai importanţi producători de software din lume, a anunţat vânzări record şi profit în creştere pentru ultimele trei luni ale anului trecut, depăşind aşteptările analiştilor de profil. Motoarele creşterii au fost reprezentante de consola de jocuri Xbox şi serviciile cloud.

Veniturile Microsoft au urcat cu 14% în ultimul trimestru al anului trecut, respectiv al doilea trimestru al anului fiscal, până la nivelul de 24,5 miliarde de dolari, în timp ce profitul net a crescut cu 2,8% 3%, la 6,56 miliarde de dolari.

Potrivit reprezentanţilor Microsoft, vânzările serviciilor cloud comerciale, precum Azzure şi Office 365 s-au dublat comparativ cu perioada similară a anului anterior. Totodată, compania a vândut de două ori mai multe tablete Surface comparativ cu primul trimestru al anului fiscal.

Microsoft a lansat înainte de perioada sărbătorilor de iarnă consola de jocuri Xbox One, care s-a bucurat de cerere foarte mare pe piaţă. De altfel, divizia de device-uri şi consumer hardware (unde sunt incluse tabletele şi consolele de jocuri), a înregistrat un plus de 68%, până la 4,73 miliarde de dolari.  Compania a vândut 7,4 milioane de console Xbox către retaileri, în Statele Unite fiind cel mai vândut produs de profil în luna decembrie.

Compania a achiziţionat anul trecut divizia de telefoane mobile a Nokia într-o tranzacţie de 5,4 miliarde euro (7 miliarde de dolari).

Anunţul companiei referitor la rezultatele financiare nu a cuprins însă, şi un anunţ despre viitorul înlocuitor al CEO-ului Steve Ballmer.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *