Smart…fashion: parteneriat pe durata Super Bowl între un fashion retailer şi un gigant tech
GadgetTrends 06/01/2014 Oana Coşman, Journalist 0
Retailul trece din online, noul trend al ultimilor ani, pe TV. Astfel, americanii care deţin un smart TV de la Samsung şi visează să se îmbrace la fel ca starul din fotbal David Beckham vor putea achiziţiona pe durata Super Bowl hainele pe care vedeta britanică le promovează pentru unul dintre cei mai cunoscuţi retaileri de modă din lume, H&M, din confortul fotoliilor, doar apăsând telecomanda.
În timpul transmisiunii finalei Super Bowl din acest an, compania suedeză va avea un clip publicitar de 30 de secunde pentru colecţia de primăvară Bodywear, al cărei imagini este Beckham. Astfel, telespectatorii deţin un smart TV Samsung vor avea posibilitatea de a achiziţiona aceste produse prin intermediul unei platforme t-commerce.
Platforma este realizată de Delivery Agent, o companie care îşi propune să transforme telespectatorii în clienţi generatori de profit, după cum scriu jurnaliştii The Verge, şi va fi prezentată în cadrul târgului CES 2014 care se va desfăşura săptămâna aceasta la Las Vegas.
Impactul acestui parteneriat între H&M şi Samsung rămâne de văzut. În mod tradiţional, reclamele difuzate în cadrul Super Bowl au un target extrem de ridicat de vizualizări, însă elementul interactiv al campaniei retailerului suedez de fashion este direcţionat doar către proprietarii smart TV-urilor Samsung realizate în 2012 şi 2013.
Share this:
Related
Tu cum îți decorezi casa de Paște?
Home & Deco Mar 27, 2018 0
No comments so far.
Be first to leave comment below.