Intel și FC Barcelona anunță încheierea unui parteneriat. Intel, în calitate de partener oficial al FC Barcelona, va permite clubului de fotbal să fie unul...
Anunt parteneriat Intel - FC BarcelonaIntel și FC Barcelona anunță încheierea unui parteneriat. Intel, în calitate de partener oficial al FC Barcelona, va permite clubului de fotbal să fie unul dintre cele mai avansate tehnologic din lume. Logo-ul Intel Inside este primul logo al unui partener care va apărea în interiorul tricourilor jucătorilor FC Barcelona.

Intel Corporation și FC Barcelona au anunțat astăzi încheierea unui parteneriat care aduce împreună două branduri ce împărtășesc aceleași valori fundamentale, ca inovația și performanța, și de asemenea, pentru a susține și îmbunătăți comunicarea cu comunitățile de susținători din întreaga lume.

“Acest parteneriat este pentru Intel mai mult decât o sponsorizare”, a declarat Deborah Conrad, Chief Marketing Office, Intel. ”Tehnologiile pe care le dezvoltăm și programele la care lucrăm împreună sunt concepute pentru ca FC Barcelona să devină cel mai avansat club de fotbal din lume din punct de vedere tehnologic și pentru a lansa una dintre cele mai ambițioase inițiative la nivel educațional”, a adăugat ea.

Carles Puyol, Sandro Rosell, Deborah Conrad si Gerard PiqueSimbolul acestui parteneriat este reprezentat de tricoul FC Barcelona care va avea pe interior logo-ul Intel Inside. Acesta este primul logo al unui partener care va fi afișat în interiorul unui tricou al unui club de fotbal. Tricoul a fost prezentat astăzi la baza de antrenament a FC Barcelona de către Deborah Conrad, Sandro Rosell, Președinte al FC Barcelona și de jucătorii Gerard Pique și Carles Puyol. Noul tricou va fi purtat începând cu meciul împotriva echipei Villareal care are loc pe 14 decembrie.

“Este o mândrie extraordinară pentru FC Barcelona să își unească forțele și să împărtășească aceleași valori cu o companie de un așa prestigiu, cum este Intel”, a spus Rosell. ”Suntem deschizători de drumuri în domeniile noastre și sunt convins că această colaborare pe care am început-o astăzi este foarte importantă. Are o semnificație mult mai mare decât o sponsorizare.”

Planurile prezentate includ:

  • Furnizarea celor mai dezvoltate dispozitive bazate pe tehnologia Intel studenților academiei La Masia, pentru a iniția și crește o cultură bazată pe creativitate.

  • Echiparea jucătorilor și antrenorilor cu cele mai noi dispozitive 2 în 1 cu Intel Inside, în același timp lucrând cu clubul la îmbunătățirea cercetării, trainingurilor și performanțelor, cu noi tehnologii.

  • Îmbunătățirea experienței fanilor la Camp Nou (stadionul din Barcelona) prin cele mai noi tehnologii.

  • Oferirea celor mai noi tehnologii rețelei educaționale pe care FC Barcelona a dezvoltat-o peste tot în lume. 

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *