“Multe companii franceze de notorietate mondială au înregistrat în acest an creșteri spectaculoase pe bursa de la Paris; evoluţiile ar fi putut fi şi...
bursa“Multe companii franceze de notorietate mondială au înregistrat în acest an creșteri spectaculoase pe bursa de la Paris; evoluţiile ar fi putut fi şi mai bune, dar întărirea puternică a monedei Euro în trimestrul al treilea a influenţat consistent rezultatele financiare ale multor firme din Zona Euro cu activitate inclusiv în ţări din afara regiunii (având diferite monede), iar aceste efecte s-au reflectat în cotaţiile acţiunilor. Pe de altă parte, contextul internaţional din pieţe a stimulat în acest an investitorii să canalizeze lichidităţile spre acţiuni, iar bursele europene au beneficiat, la rândul lor, de acest trend “, a arătat Silviu Pojar, Sales Manager Noble Securities- sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Group of Companies & Getin Holding.

Acţiunile Renault au înregistrat o creștere de aproape 60% pe bursa de la Paris, la sfârşitul lunii noiembrie comparativ cu cotaţia avută la începutul lui 2013, stimulate inclusiv de creşterea vânzărilor de maşini noi pe piaţa europeană în septembrie şi octombrie. În octombrie, Renault a fost unul dintre “motoarele” acestei evoluţii, cu un număr în creştere de vehicule livrate pe piața europeană, iar marca Dacia s-a distins în portofoliul Renault cu una dintre cele mai puternice creşteri. “De altfel, acţiunile Renault au crescut în fiecare trimestru din 2013”, a precizat Silviu Pojar.

Société Générale, una dintre cele mai mari bănci din Franţa (prezentă şi pe piaţa din România), a marcat un avans de aproximativ 45% pe bursa de la Paris, la finele lunii trecute comparativ cu cotaţia sa de la începutul anului, pe fondul anunțării unor rezultate bune pe ultimele două trimestre.

Acţiunile Carrefour, cel mai mare retailer european şi cel de-al doilea la nivel mondial, au înregistrat o creştere de cca 47% la sfârşitul lui noiembrie faţă de cotaţia cu care au început anul. Măsurile de restructurare implementate încă de anul trecut sunt continuate şi şi-au arătat efectele pozitive. Carrefour se concentrează asupra anumitor pieţe – Europa, America Latină, China- şi și-a reorganizat businessul pe unele segmente estimate a avea un potențial mai redus.

Rezultatele financiare ale Accor, cel mai mare operator hotelier din Europa, au fost afectate de întărirea Euro în trimestrul al treilea; cu toate acestea, acţiunile Accor înregistrează o creştere de cca 19% la finele lui noiembrie faţă de valoarea lor din ianuarie. “Accor este într-un proces de reorganizare care implică o creştere a concentrării pe pieţele emergente, reducerea costurilor etc. În același timp, anvergura deschiderii de noi locaţii este semnificativă în reţelele hoteliere operate de Accor, compania anunţând că în primele 9 luni ale anului curent a inaugurat peste 14.000 de camere“, a arătat Silviu Pojar.

Acţiunile L’Oreal au marcat un avans de cca 16% la sfârşitul lunii trecute faţă de cotaţia avută la începutul anului.

Danone, cel mai mare producător de iaurt din lume, a înregistrat, la rândul său un avans de cca 6,5% pe bursă în perioada analizată. “Danone are planuri interesante privind Rusia, care este una dintre cele mai importante piețe pentru producătorul de iaurt: compania va cofinanţa construcţia mai multor noi ferme, în parteneriat cu o firmă locală, pentru a-şi asigura materia primă pe piaţa rusă, care prezintă o creştere rapidă“, a precizat Silviu Pojar.

Acţiunile Michelin & Cie, cel mai mare producător de cauciucuri din Europa, au crescut, la rândul lor cu aproape 10% în intervalul analizat.

Anumite companii franceze au marcat chiar şi creșteri mai mari pe bursa de la Paris decât exemplele prezentate, iar la polul opus desigur că s-au înregistrat şi scăderi; în ansamblu însă, până în prezent pe anul în curs, principalii indici bursieri aferenţi au marcat creşteri “, a precizat Silviu Pojar.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *