Liderul în dispozitive multimodale Lenovo a lansat oficial în România prima sa Tabletă Yoga. Noua tabletă schimbă regulile jocului prin trei moduri unice de utilizare...
netin, lenovo yogaLiderul în dispozitive multimodale Lenovo a lansat oficial în România prima sa Tabletă Yoga. Noua tabletă schimbă regulile jocului prin trei moduri unice de utilizare care oferă o experienţă îmbunătățită. Prin cele trei moduri de utilizare,tableta se adaptează în mod natural la situaţiile diverse în care este folosită în viaţa de zi cu zi, iar utilizatorii nu mai sunt nevoiţi să se adapteze la formatul obişnuit al unei tablete. Mai mult, Yoga Tablet are o uimitoare autonomie de până la 18 ore1pentru a susţine cu adevărat stilul de viaţă mobil al utilizatorilor.

“Yoga este prima tabletă care se adaptează utilizărilor obişnuite de zi cu zi, prin cele trei moduri de folosire pe care le permite designul său inovator. Noua tabletă le permite utilizatorilor să citească, să urmărească filme sau să navigheze online mult mai uşor,” a declarat Aurel Neţin, director general Lenovo România şi Bulgaria.

Yoga Tablet: O experienţă mai bună prin trei moduri de folosire şi o autonomie mai mare

Un singur model nu poate satisface toți utilizatorii, mai ales când vorbim despre un gadget atât de personal precum tabletele. Designerii şi inginerii Lenovo au identificat trei provocări cu care se confruntă tabletele: oboseala încheieturii când tableta este ținută mult timp în mână; lipsa unui mecanism de susţinere verticală când tableta este pusă pe masă; şi un unghi inadecvat de vizionare când tableta stă culcată pe birou. Aceste scenarii au inspirat designerii Lenovo să renunțe la designul identic al tuturor tabletelor de pe piață și de a crea conceptul unic al Yoga Tablet.

Cu ajutorul unui mâner (grip) cilindric, modul hold de utilizare este conceput pentru a potrivi tableta comod în mâna oricărui utilizator, astfel încât Yoga Tablet să fie mai uşor de ţinut şi să ofere un control mai bun al ecranului, chiar și în situaţii în care tabletele obişnuite necesită două mâini. Modul Hold simplifică lectura, navigarea în reţele sociale sau pe internet.

Pentru a converti Yoga Tablet în modul stand este suficientă rotirea cu 90° a cilindrului lateral, ceea ce duce la deschiderea unui suport care îi permite tabletei să stea singură în poziţie aproape verticală pe birou sau pe masă. Utilizatorii pot modifica unghiul tabletei între 110° şi 135°. Modul Stand permite vizionarea foarte confortabilă a unor filme, efectuarea unor apeluri video şi folosirea ecranului tactil cu zece puncte de atingere fără a folosi accesorii suplimentare.

Utilizatorii pot aşeza tableta Yoga în modul tilt (înclinat) pentru a scrie text pe tastatura virtuală, a accesa jocuri sau a naviga pe internet, cu tableta așezată pe masă la un unghi mai bun de vizionare. Pentru o experienţă şi mai bună, utilizatorii pot activa opţiunile software de auto-detectare a modului folosit, care aduc la îndemână aplicaţiile frecvent folosite în modurile hold şi stand.

Designul multimodal al Tabletei Yoga nu oferă doar o experienţă mai bună de folosire, ci şi o creştere dramatică a autonomiei până la 18 ore1, semnificativ mai mult decât în cazul tabletelor obişnuite. Mânerul cilindric lateral include baterii duale puternice şi, spre deosebire de majoritatea tabletelor, Yoga Tablet dispune de baterii folosite de obicei în laptopuri. Yoga Tablet poate chiar încărca alte dispozitive precum smartphone-uri, prin tehnologia USB on-the-go2. Modelele de 10şi de 8inci cu WiFi folosesc procesoare MT8125, iar cele cu 3G sunt prevăzute cu procesoare MT8389 Quad Core, având o capacitate de 16 sau 32 GB şi sistem de operare Android 4.2. De asemenea echipate cu sisteme audio Dolby®, difuzoarele frontale ale tabletei Yoga creează o puternică ambianţă sonoră, care se păstrează nealterată şi prin folosirea căştilor.

Extrem de mobile, tabletele Yoga cântăresc 605 grame (modelul de 10 inci) sau 400 de grame (modelul de 8 inci). Sunt prevăzute cu monitoare de înaltă definiţie cu rezoluţie 1280 x 800 şi două camere video – una de 5 MP cu auto focus în spate şi încă una în faţă; un slot micro SD ce extinde volumul de stocare până la 64 GB; WiFi şi opțional 3G în anumite ţări, precum şi o conexiune micro USB şi sistem Dolby DS1. Lenovo oferă o tastatură Bluetooth opţională pentru modelul de 10 inci care funcţionează ca un capac, porneşte tableta din modul sleep când este detaşată şi o opreşte când este ataşată.  Utilizatorii din anumite ţări pot opta şi pentru un adaptor wireless WD100 care transmite semnalul video de la tabletă către un televizor. Lenovo oferă un portofoliu de servicii pentru tableta Yoga, inclusiv extensii de garanţie, upgrade şi suport tehnic premium.

Prețuri și disponibilitate

Prețul estimativ al Lenovo Yoga este de 1260 RON și de 1650 RON pentru modelele de 8 inci și respectiv  10 inci. Cele doua modele sunt disponibile în România din noiembrie 2013. Prețul estimativ al capacului-tastatură  Lenovo Yoga 10 Bluetooth Keyboard este de 550 RON.

  • 1Autonomia bateriei poate varia în funcție de mai mulți factori, inclusiv nivelul de intensitate luminoasă a ecranului, aplicațiile active, setările de administrare a resurselor bateriei, vechimea bateriei și alte setări ale utilizatorului. Testarea s-a făcut printr-o descărcare totală a bateriei în timpul următoarelor operațiuni: două ore de redare video plus două ore de redare audio MP3 in modul Stand-by plus două ore de navigare internet folosind WiFi în modul Tiltplus 12 ore de lectură în modul Hold.
  • 2Sunt necesare cabluri adiționale.
  • 3Prețurile nu includ taxele sau transportul și sunt supuse schimbării fără un anunț prealabil. Prețurile la reselleri pot varia. Prețul nu include toate caracteristicile prezentate. Toate ofertele depind de disponibilitatea produsului. Lenovo își rezervă dreptul de a modifica ofertele de produse și specificațiile în orice moment, fără un anunț prealabil. 

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *