Rio Bucovina, liderul apei plate îmbuteliate din București, a investit în fabrica Vatra Dornei peste patru milioane de euro în creșterea și modernizarea capacității...
rio bucovinaRio Bucovina, liderul apei plate îmbuteliate din București, a investit în fabrica Vatra Dornei peste patru milioane de euro în creșterea și modernizarea capacității de producție, în tehnologie și în eficientizarea distribuției, precum și în dezvoltarea inovațiilor la nivel de produs. Obiectivul companiei pentru anul 2012 a fost consolidarea poziției în topul celor mai mari trei jucători la nivel național din piața autohtonă de profil, iar anul 2013 a reprezentat anul investițiilor majore în evoluția și dezvoltarea companiei.

Ca urmare a acestor investiții, în acest moment Rio Bucovina este prima companie din România care a adoptat pentru apa minerală naturală plată Bucovina, standardul european de dop 29/25 ce asigură un consum redus de material plastic în procesul de producție. Rio Bucovina  este singura companie care, prin introducerea acestui standard, s-a aliniat la recomandările și directivele Uniunii Europene  în vederea realizării programului de prevenire a deșeurilor de ambalaje.

Pe lângă investiţia în modernizarea liniei tehnologice, PET-ul apei minerale naturale plate Bucovina,  inovator și unic pe piața din România,  este rezultatul  unor investiții de peste 200.000 euro în studii și cercetări, în care s-au testat și analizat timp de un an de zile, atât ergonomia sa, cât și comportamentul acestuia în timpul folosirii. Ne-am dorit să oferim consumatorilor noștri un produs unic, cu un design modern și prietenos cu mediul înconjurător.”

Răzvan Iancău, Director General și Administrator Rio Bucovina

Sub sloganul brand-ului Bucovina “Echilibrul suprem pentru corp și minte!” şi prin unicitatea design-ului pentru toată gama de apă minerală naturală Bucovina, compania și-a consolidat poziția pe piața de profil din România. Astfel, forma PET-ului de apă minerală naturală plată Bucovina reflectă caracteristica unică a acesteia: izvorăște natural sub efectul presiunii subterane (nu se face forare) de la sursa C7 SECU aflată la 1.132 m altitudine, într-o zonă de tip rezervație naturală, cea mai puțin poluată din țară, foarte departe de orice zonă locuită și de orice activitate industrială sau animală,  de unde ajunge, prin cădere liberă, printr-un sistem de conducte subterane etanș, la fabrica din Vatra Dornei.

Noile ambalaje, ușor de recunoscut datorită design-ului unic și al formei speciale, aduc și o revitalizare a logo-ului adaptat și modernizat pentru noul PET.  În plus, pe eticheta apei plate Bucovina este evidențiat, printr-un icon, reziduu sec  (total minerale dizolvate la 180 °C) care este cel mai mic dintre toate apele din România – 74 mg/l. La nivelul etichetei apei carbogazificate, gradul de carbonatare este marcat prin icon-ul „strașnică” și evidențiază calitatea superioară a produsului față de produsele similare din piață.

Piața apei îmbuteliate din România este foarte competitivă și în permanentă evoluție. De aceea, continuăm seria de investiții în inovație anunțată la finele anului trecut pentru a crește calitatea produselor noastre, astfel încât să satisfacem toate exigențele consumatorilor noștri, tot mai preocupați de un stil de viață sănătos. ”

Răzvan Iancău, Director General și Administrator Rio Bucovina

Apa minerală naturală Bucovina se regăsește acum într-o nouă formă care reflectă perfect echilibrul dintre valorile companiei, brand-ului și exigențele consumatorilor săi. Compania Rio Bucovina, companie cu capital 100% privat, a fost înfiinţată în anul 2006, având ca obiect principal de activitate îmbutelierea apei minerale naturale Bucovina, precum şi producţia băuturilor răcoritoare.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *