Primul val de oferte de Black Friday a generat cu 65% mai multe apariții în mass-media online autohtone față de cel de-al doilea val,...
black_fridayPrimul val de oferte de Black Friday a generat cu 65% mai multe apariții în mass-media online autohtone față de cel de-al doilea val, arată o analiză de monitorizare realizată de MediaIQ, singurul serviciu românesc de media intelligence.

Astfel, pe 22 noiembrie au fost scrise 1.675 de articole despre Black Friday, comparativ cu 590 de articole apărute pe 29 noiembrie.

Citiţi aici mai multe despre campaniile de Black Friday din acest an.

În social media, menționările legate de Black Friday sunt comparabile pentru cele două perioade. În data de 22 noiembrie, au fost înregistrate 1.214 de menționări, în timp ce pe 29 noiembrie au existat 1.205 de menționări. Subiectul Black Friday a înregistrat un total de 9.310 de articole online și 7.490 menționări în social media, în intervalul 1-30 noiembrie 2013.

eMAG – cel mai menționat magazin online de IT

În ceea ce privește companiile asociate cu subiectul reducerilor din luna noiembrie, eMAG conduce detașat zona de magazine IT. În perioada 1-30 noiembrie, în contextul Black Friday, au apărut 2.223 de articole despre eMAG și 1.716 menționări în social media. Despre retailer-ul online s-a discutat cel mai mult tot pe data de 22 noiembrie, când au apărut 525 de articole referitoare la eMAG versus 122 de apariții online în data de 29 noiembrie.

În topul celor mai menționate magazine online de IT, în contextul Black Friday, se află și Evomag, F64 și PC Garage. Evomag a înregistrat 855 de apariții în mass-media online în luna noiembrie. Acesta este urmat de F64, cu 646 de apariții, și de PC Garage, cu 279 de articole online.

Domo – cel mai popular magazin de electrocasnice în mass-media online

Unii dintre cei mai mediatizați jucători din zona electrocasnicelor au fost Domo, Flanco și Altex. Primul a înregistrat 1.911 apariții în mass-media online, cu un vârf de expunere atins în 22 noiembrie, când au apărut 324 de articole referitoare la Domo. În perioada 1-30 noiembrie, au existat și 557 de menționări referitoare la Domo, în social media.

Următorul în top este Flanco – acesta a înregistrat un total de 1.383 de apariții online în luna noiembrie, în contextul Black Friday. Dintre acestea, cele mai multe au fost în data de 22 noiembrie – 283 de articole. În social media, Flanco a generat un număr de 359 de menționări valabile pentru luna noiembrie.

Despre Altex au apărut 638 de apariții în luna noiembrie, respectiv 353 de mențiuni pe rețelele sociale.

TinaR – lider detașat în aparițiile online, pe segmentul fashion

În ceea ce privește magazinele de fashion, pe primul loc în topul unora dintre cele mai mediatizate magazine, cu ocazia Black Friday, se află Tina R. Magazinul a înregistrat nu mai puțin de 1.908 de apariții online în perioada 1-30 noiembrie 2013. Acesta este urmat în top de Fashion Days (75 articole online), Matar (41 articole online) și Zorile Store (35 articole online).

Cărturești – cea mai mare expunere dintre librăriile online

În ceea ce privește librăriile online, cel mai mult s-a scris în luna noiembrie despre Cărturești (674 de articole online și 106 menționări în social media), urmat de Nemira (477 de apariții online), Curtea Veche (411 apariții) și Elefant.ro (313 apariții).

Alte subiecte hot ale lunii noiembrie

Printre subiectele amplu dezbătute în mass-media online de la noi în luna noiembrie se numără și: cazul Roșia Montană (5.925 articole), scandalul generat de Cheloo la X Factor (759 articole) și vizita oficială a premierului chinez în România (615 articole).

Monitorizarea a fost realizată pe un eșantion de 1.500 de surse cu acoperire națională și locală (cotidiane naționale și locale, periodice naționale și locale, site-uri de televiziuni & radiouri); peste 50.000 de bloguri cu trafic foarte mare și comentariile scrise la fiecare articol; 10.000 de pagini de Facebook și comentariile scrise la fiecare intrare; 40.000 de conturi de Twitter și peste 50 de forumuri.

MediaIQ este primul serviciu românesc de media intelligence. Acesta permite, pe lângă oferirea unor cifre privind numărul de apariţii şi publicaţiile aferente, şi analizarea acestora în detaliu, în funcţie de canal, reacţii, evoluţie temporară sau context.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *