Potrivit unui studiu realizat la cererea National Retail Federation, suma medie chetuită de consumatorii americani în weekendul Black Friday din acest an a fost...
black_fridayPotrivit unui studiu realizat la cererea National Retail Federation, suma medie chetuită de consumatorii americani în weekendul Black Friday din acest an a fost mai mică faţă de media anului trecut, anunţă Bloomberg.

Astfel, americanii au cheltuit în medie 407,02 dolari pentru produsele aflate la reduceri în weekendul 29 noimebrie-1 decembrie, în scadere cu 3,9 procente faţă de anul trecut când au cheltuit 423,55 dolari.

Citiţi aici mai multe informaţii despre cum a decurs Black Friday în România şi ce reduceri au afişat retailerii de la noi.

Cercetarea realizată de Prosper Insights&Analytics arată faptul că numărul vizitelor realizate între Thanksgiving Day şi 1 decembrie în magazine şi în mediul online a crescut cu 1,4% la 141 de milioane, suma totală cheltuită fiind de 57,4 miliarde de dolari.

Retailerii au ademenit consumatorii americani prin reduceri care au variat între 98 de dolari, pentru un televizor cu ecran plat cu diagonala de 32 de inci la Wal-Mart, şi 39 de dolari pentru un e-reader Nook la Barnes&Noble.

Vânzările în cadrul magazinelor tradiţionale cu ocazia Zilei Recunoştinţei şi Black Friday au crescut cu 2,3% până la nivelul de 12,3 miliarde de dolari, potrivit unui raport al companiei de consultanţă ShopperTrak. Potrivit analiştilor companiei, vânzările pentru întreg sezonul sărbătorilor de iarnă din acest an ar putea creşte cu doar 2,4 procente, aceasta marcând cea mai mică creştere înregistrată din 2009.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *