La finalul lunii noiembrie am participat la conferința de presă care a marcat finalizarea primei ediții a proiectului Become a Leader, inițiat de Camera...
Businessman-SuperheroLa finalul lunii noiembrie am participat la conferința de presă care a marcat finalizarea primei ediții a proiectului Become a Leader, inițiat de Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România) și demarat în luna aprilie a acestui an.

Am avut ocazia să întâlnesc o parte dintre cei 11 studenți români  care au fost selectați pentru participarea în cadrul proiectului (dintre cei 228 înscriși), și  pot să spun că am văzut niște oameni cu puțin peste 20 de ani, care au trecut peste timiditate, au învățat să fie responsabili, curajoși și să se promoveze mai bine, au înțeles că părerea lor e demnă de a fi luată în seamă.

Nu a fost însă ușor. După câte două săptămâni în care au urmărit îndeaproape managerii unora dintre cele mai importante companii prezente în România (Corporate Communications, Citibank, Dentons – fostul Salans-, Ernst&Young, Hewlett-Packard, General Electric, Intel Corporation, Microsoft, PwC, Oracle, Raiffeisen Bank, UPC ), învățând de la aceștia elemente ale procesului de management, mecanisme de lucru și de luare a deciziilor, la care s-au adăugat multe are ore de studiu, cei 11 studenți, toți în ani terminali, au realizat un document prin care își expun viziunea referitoare la România următorului deceniu.

Romania in 2022, AmCham 26 noiembrie 2013

Un exercițiu de imaginație, spun ei despre acesta,  unul în care imaginea țării noastre este descrisă cu multă încredere și speranță.  „Avem multe frustrări legate de România, dar în același timp avem și posibilitatea de a schimba lucrurile. După practica din cadrul proiectului am învățat să ne gândim la România ca și cum ar fi compania noastră pe care trebuie să o dezvoltăm și să o facem profitabilă”, spunea Monica Bota Moisin, una dintre tinerele implicate în proiectul AmCham.

În esență, documentul sintetizează viziunea participanților privind o Românie mai prosperă şi mai dezvoltată decât cea din prezent și conține obiective concrete şi soluţii pentru ameliorarea sistemului de învăţământ, de sănătate sau cel al diplomaţiei şi relaţiilor internaţionale.  Astfel, în viziunea lor, România va fi o țară care să conteze în sistemul european, având o infrastructură integrată în rețelele internaționale, o țară care va învăța să își exploateze eficient resursele și care va avea cetățeni responsabili și implicați.

“După 2007 ne-a lipsit un obiectiv major pe care să îl ducem până la capăt. Eseul pe care îl propunem este un exemplu foarte bun de coagulare a unei idei colective”, a afirmat Silvia Bucur, managing director PRAIS Corporate Communications si fondatoarea Fundatiei PRAIS.

Potrivit acesteia, trebuie să înțelegem și să acceptăm faptul că economia bazată pe industrie a făcut deja trecerea la cea de tip cunoaștere.

“Două săptămâni de “shadowing” la Dentons și UPC au însemnat posibilitatea de a face cunoștință cu companii la nivel real. Am întâlnit oameni care cred în puterea exemplului, au obiective comune și sunt dedicați misiunii de evoluție a companiei. Pentru mine ”Become a Leader!” a însemnat șansa de a-mi lărgi orizonturile de cunoaștere și de a vedea oportunități acolo unde nu m-aș fi gândit că ele există”, a precizat Monica Bota Moisin, intern la Dentons (fost Salans) şi UPC, punctând una dintre ideile principale ale acestei inițiative: nevoia studenților, și nu numai, de a dobândi o experiență practică.

Problema a fost identificată și reprezentanții Academiei de Studii Economice, aceștia notând lipsa unei corelații între sistemul de învățământ românesc și practica de specialitate. “Anul trecut le/am impus profesorilor nostri ca studiile de caz să fie prezente în studiul disciplinelor”, a completat Nicolae Istudor, Prorector ASE.

„Proiectul“Become a Leader!”a reprezentat o oportunitate atât pentru tinerii implicaţi, cât şi pentru companiile care au acceptat să-şi deschidă porţile pentru aceştia.Am avut ocazia să cunoaştem şi să îndrumăm profesional studenţi străluciţi care au demonstrat potenţialul liderilor de succes ai zilei de mâine. AmCham România își exprimă convingerea că acest proiect va deveni un exemplu de bună practică și pentru alte organizații ale mediului de afaceri, astfel încât tinerii dornici să facă performanță să poată avea o experiență profesională directă, la cele mai înalte standarde”, a declarat Bogdan Ion, membru al Consiliului Director al AmCham România și Country General Manager Ernst&Young.

Potrivit acestuia, 75% dintre angajații E&Y sunt din această generație Y (cei născuți după Revoluție, generația digitală), așa că soluția văzută de managerii companiei a fost cea a adaptării stilului de leadership le nevoile acestora.

“Acești tineri au idei proaspete, curajoase, fără bariere pe care, poate, că noi le avem”, a mai spus Silvia Bucur.

Potrivit inițiatorilor proiectului Become a Leader, documentul final al primei ediții va fi prezentat mai departe liderilor de opinie din cadrul mediului de business local și autorităților din administrație, în același timp existând și posibilitatea ca acești 11 studenții, liderii de mâine ai țării, să înglobeze aceste idei în cadrul unor comunități de intervenție agregate acolo unde este nevoie.

Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România) este cea mai importantă asociaţie profesională de afaceri cu o contribuţie semnificativă în procesul de consultare în privința legilor şi reglementărilor, cu efecte asupra mediului de afaceri din România. De-a lungul celor 20 de ani de activitate, AmCham România a rămas ferm angajată în facilitarea unui dialog deschis între autorităţi şi comunitatea de afaceri pe care o reprezintă. Expertiza membrilor AmCham România este oferită autorităţilor prin intermediul grupurilor de lucru dedicate unor domenii precum fiscalitate, sănătate, energie, concurenţă, tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, piaţa muncii, resurse umane şi educaţie, achiziţii publice, turism, infrastructură şi guvernanţă corporatistă.

AmCham România reprezintă peste 350 de membri – companii americane, internaţionale şi locale, este afiliată Camerei de Comerţ a SUA şi membră a Consiliului European al Camerelor de Comerţ Americane.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *