eMAG, cel mai mare retailer online din Bulgaria, cu  o cotă de piață de 50%, organizează, astăzi, în premieră pentru această țară, Black Friday,...
Iulian Stanciu eMAGeMAG, cel mai mare retailer online din Bulgaria, cu  o cotă de piață de 50%, organizează, astăzi, în premieră pentru această țară, Black Friday, ziua celor mai mari și mai multe reduceri din an. Numai în primele patru ore de la startul evenimentului de shopping, care a avut loc la 07:15,  valoarea comenzilor a depășit 2,5 milioane de euro.

„Ca și în România, eMAG generează o revoluție în comerț în Bulgaria prin aducerea celui mai mare eveniment de shopping din lume pe această piață. Suntem singurii care organizează Black Friday aici, și, cu toate că evenimentul a avut acoperire media în Bulgaria doar în ziua anterioară, startul shoppingului în stil occidental reprezintă un real succes”, declară Iulian Stanciu, director general eMAG.

La ora deschiderii campaniei, pe site-ul eMAG.bg s-au aflat 45.000 de vizitatori online. „În primele patru ore, pe eMAG.bg s-au înregistrat 600.000 de vizite, din care 70.000 de pe mobil, reprezentând un record absolut pentru comerțul online din Bulgaria”, spune Iulian Stanciu.

În primele cinci minute, au fost realizate 2.000 de comenzi on-line pe eMAG.bg. Acest număr a crescut la 15.000 în prima oră, timp în care valoarea comenzilor a depășit 1 milion de euro .

O tabletă/secundă

Produsul-vedetă la vânzare a fost o tabletă la prețul de 48 de leva (echivalentul a aproximativ 25 de euro). În primele 5 minute au fost vândute 300 de tablete, ajungându-se la o tabletă vândută pe secundă. Cererea clienților a fost mare și pentru televizorul LED cu o diagonală de 32 inchi, la prețul de 299,99 leva (echivalentul a 155 de euro). Tot în primele 5 minute de la începerea Black Friday au fost vândute 200 de televizoare. Clienții bulgari au fost interesați și de lectura pe e-book readere și au cumpărat 200 de tablete Kindle în câteva minute.

eMAG este cel mai mare magazin online din S-E Europei și unul dintre creatorii pieţei de comerţ online din România. În Bulgaria a ajuns la 50% cotă de piață într-un an, iar în Ungaria, în mai puțin de o lună, a ajuns la 100 de comenzi pe zi. Practic, 36,3 milioane de oameni pot cumpăra de la eMAG. În 2012, eMAG vândut un produs la fiecare 10 secunde – de la laptopuri la electrocasnice, cărți, jucării sau produse cosmetice – și a livrat 12 milioane de tone de colete în toată țara.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *