În aproape jumătate de secol de operaţiuni în România, Xerox a avut o contribuţie majoră la dezvoltarea pieţei IT locale, compania fiind pionier al...
xeroxÎn aproape jumătate de secol de operaţiuni în România, Xerox a avut o contribuţie majoră la dezvoltarea pieţei IT locale, compania fiind pionier al faxului, al echipamentelor laser, al imprimării color şi al serviciilor de management al documentelor. Istoria companiei în România începe în anul 1968. A fost printre primele companii care intrau în ţară, sub denumirea de Rank Xerox, cu un singur echipament şi doi angajaţi români, având sediul în Hotelul Capşa din Bucureşti.

Rank Xerox aducea în România expertiza companiei mamă de peste 60 de ani şi primele copiatoare care realizau o pagină în câteva minute bune, fiind nevoie şi de operator. Printre primele aparate (manuale şi automate) aduse de Xerox în România s-au aflat: Rank 422, 1824, 914, 720,1000, 1385, 660 şi 3600.

“La vremea aceea, copierea unei pagini dura destul de mult, pentru că procesul era manual, depindea de îndemânarea şi hărnicia operatorului”, spune Petre Rauca, National Technical Specialist, Xerox România, angajat al companiei din 1980.

“Primul echipament învăţat de mine atunci când m-am angajat, în 1979, a fost Rank Xerox 813/660, care scotea până la 13 copii alb-negru pe minut, iar mai târziu, cu ajutorul Rank Xerox 914/720, ajungeam până la 15 copii pe minut”, îşi aminteşte Lucian Negoiu, National Technical Specialist, Xerox România.

„Istoria de 45 de ani a Xerox în România  reprezintă povestea unor oameni şi fapte”, spune Dan Tudose, Inginer de Service Xerox România, angajat al companiei din 1979. „Oamenii au construit imaginea de astăzi a Xerox, prin pricepere, devotament şi curajul de a spune că se poate.”

Începând cu anii ’80, tehnologia Xerox a avut o evoluţie rapidă. Astfel, în 1980, Xerox aducea primul fax în România, Telecopier TC400, care trimitea o pagină în cca. 4 – 6 minute. Astăzi, faxul este doar o funcţie încorporată în aproape toate multifuncţionalele moderne Xerox, iar o pagină poate fi trimisă în câteva secunde.

În 1986, Xerox lansează în România primul echipament laser, o imprimantă alb-negru, Xerox 3700, care aduce viteza şi calitatea imprimării la un nivel superior.

De la imprimarea laser până la cea color nu a mai fost decât un pas. Astfel, la începutul anilor  ‘90 Xerox aduce în ţară primele echipamente color – copiatorul color Xerox 5775 şi imprimanta color Xerox 4900, care au fost foarte bine primite de piaţă.

Având un portofoliu de tehnologii performante pentru vremea respectivă, Xerox trece în foarte scurt timp la următorea etapă, cea a serviciilor. La sfârşitul anilor ’90, Xerox era prima companie care promova serviciile de management al documentelor. Le oferea clienţilor săi nu doar echipamente, tehnologii de ultimă generaţie, software-uri avansate, consumabile originale, diverse tipuri de hârtie şi suporturi speciale de imprimare, ci şi pachete de servicii – de la cele de management al documentelor pentru mediul de birou, la scanarea şi arhivarea tuturor documentelor pe care le foloseşte o companie pentru a le ajuta să îşi optimizeze activitatea.

“Xerox a început să vorbească pentru prima oară despre beneficiile serviciilor de management al documentelor în anul 1997, aducând astfel un plus de valoare fiecărui echipament al său şi, implicit, companiilor care foloseau tehnologiile noastre”, afirmă Gabriel Pantelimon, Country General  Manager Xerox România. “Astăzi, Xerox este lider mondial în serviciile de management al documentelor şi de gestionare a proceselor de business, toate acestea fiind susţinute de o întreagă gamă de echipamente multifuncţionale şi instrumente software, adaptate pentru toate tipurile de companii.”

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *