Konica Minolta a câștigat pentru a doua oară premiul BLI PRO de la Buyers Laboratory LLC. Konica Minolta bizhub PRESS 1250/1250P a fost singurul...
konika minolta ipexKonica Minolta a câștigat pentru a doua oară premiul BLI PRO de la Buyers Laboratory LLC. Konica Minolta bizhub PRESS 1250/1250P a fost singurul echipament din clasa lui care a primit cinci stele BLI pentru productivitate și a câștigat, prin urmare,  premiul PRO 2014 în categoria “Echipamente din segmentul Light-to-Mid-Volume” (“Outstanding Monochrome Light-to-Mid-Volume Production Device”). David Sweetnam, directorul diviziei European Lab and Research Services în cadrul BLI, a apreciat echipamentul bizhub PRESS 1250 pentru productivitate, acesta având “una dintre cele mai mari viteze de producție testate până în prezent pe medii de tipărire A3 și SRA3 groase, mai bune decât cele ale concurenților.”

Ines Wennemann, Manager de produs, Divizia de production printing, Konica Minolta Business Solutions Europa: “Suntem foarte mândri că eforturile noastre continue de a adăuga valoare afacerilor clienților noștri dobândesc recunoașterea internațională. Faptul că am câstigat și anul acesta primul loc la premiile BLI PRO pentru produsul reprezenatativ al gamei noastre de producție alb-negru, bizhub PRESS 1250/1250P, după ce anul trecut am primit premiul BLI PRO pentru sistemul bizhub PRESS C7000, este o mare realizare și demonstrează încă o dată poziția noastră de lider în industria tiparului digital precum și calitatea și fiabilitatea sistemelor noastre.”

bizhub PRESS 1250 poate fi personalizat, de la configurația de bază la una completă, pentru adaptarea la cerințele specifice ale unor medii de lucru variate. Panoul de control este ușor de folosit și oferă informații detaliate cu privire la starea sistemului de producție, consumabile și cantitatea de hârtie, resurse RIP și joburi de producție aflate în așteptare. Spre deosebire de alte produse din aceeași categorie, catalogul cu suporturi de hârtie este complet integrat cu driverul de imprimare. Un alt avantaj pentru operatori este caracteristica Scheduler, care utilizează coduri de culoare pentru a notifica necesitatea de realimentare cu anumite tipuri de hârtie.

“Prin productivitatea bună și capacitatea de manevrare ușoară a hârtiei, bizhub PRESS 1250 asigură realizarea lucrărilor mai rapid și cu întreruperi minime”, a adăugat Sweetnam. “În plus, noua capacitate de tipărire tandem crește și mai mult productivitatea, permițând împărțirea unei singure lucrări între două echipamente.”

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *