În şedinţa de Guvern de miercuri, 20 noiembrie, Guvernul României a adoptat Ordonanţa de Urgenţă privind unele reglementări referitoare la cadrul financiar pentru fondul...
IMMÎn şedinţa de Guvern de miercuri, 20 noiembrie, Guvernul României a adoptat Ordonanţa de Urgenţă privind unele reglementări referitoare la cadrul financiar pentru fondul de participare JEREMIE, Hotărârea pentru aprobarea Acordului de finanţare dintre Guvernul României şi Fondul European de Investiţii privind programul JEREMIE în România.

Totodată, Guvernul a decis modificarea Hotărârii Guvernului nr. 514/2008 pentru aprobarea Acordului de finanţare dintre Guvernul României şi Fondul European de Investiţii privind programul JEREMIE în România, respectiv Hotărârea privind alocarea temporară, pentru lunile noiembrie şi decembrie ale anului 2013, a unor sume din venituri din privatizare ordonatorului principal de credite cu rol de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Creşterea Competitivităţii Economice.

Prin aceste acte normative, Guvernul României a agreat, între altele, suplimentarea cu 50 milioane de euro a fondurilor alocate iniţiativei JEREMIE, în scopul creşterii accesului IMM-urilor la finanţare. Resursele adiţionale completează bugetul existent de 20 milioane de euro, alocat unui nou instrument de creditare a întreprinderilor românești cu subvenție de dobândă și preluare parțială a riscului. Acesta urmează să fie derulat prin intermediul mai multor instituţii bancare şi creează condiţiile pentru a asigura IMM-urilor acces la credite pentru investiţii şi capital de lucru cu dobânzi şi niveluri reduse ale garanţiilor. În cadrul noului instrument, fondurile alocate creditării IMM-urilor sunt constituite atât din resursele JEREMIE, în valoare cumulată de 70 milioane de euro, cât şi din cele proprii ale băncilor, care vor adăuga o sumă identică, ceea ce va stimula finanţări noi pentru firmele româneşti estimate la 140 milioane de euro.

JEREMIE, iniţiativă comunitară administrată în România de către FEI, reprezintă o nouă modalitate de a utiliza fondurile structurale UE disponibile statelor membre pentru a susţine evoluţia IMM-urilor. În România, inițiativa JEREMIE este finanţată prin Programul Operaţional Sectorial “Creşterea Competitivităţii Economice” 2007-2013, cofinanţat din Fondul European Regional pentru Dezvoltare.

Prin Acordul iniţial de Finanţare JEREMIE, s-au creat deja două instrumente financiare – facilitatea de garantare (implementată prin intermediul BCR, Raiffeisen Bank şi  UniCredit Ţiriac Bank)  şi un fond de capital de risc (3TS Catalyst România). Prin intermediul facilităţii de garantare, IMM-urile au accesat peste 2.000 de noi credite în valoare de 175 milioane de euro. Cel de-al treilea instrument, care prevede o subvenție de dobândă și preluarea riscului de creditare, se află în faza de evaluare şi selecţie a aplicaţiilor primite în urma apelului pentru expresii de interes.

„JEREMIE funcţionează ca o sursă de finanţare adaptată riscurilor specifice sectorului IMM. Ne bucurăm că fondurile europene alocate României îşi găsesc astfel un nou mod de a ajunge în economie pentru a susţine dezvoltarea sectorului care reprezintă cel mai important angajator. Totodată, suntem încrezători că instrumentele implementate de către FEI prin JEREMIE şi suplimentarea de fonduri vor avea un impact important in economia României”, a declarat  Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene.

 „Ne bucură posibilitatea de a extinde accesul la finanţare IMM-urilor din România.  Prin cele trei instrumente de finanţare, JEREMIE creează un efect de pârghie pentru resursele financiare disponibile întreprinderilor româneşti. În acelaşi timp, noul instrument contribuie la funcţionarea ecosistemului local de finanţare, stimulând astfel şi activitatea bancară”, a declarat Hubert Cottogni, Deputy Director FEI şi Head of Regional Business Development.

Principala misiune a FEI, instituţie deţinută în principal de Banca Europeană de Investiţii şi Comisia Europeană, este de a susţine IMM-urile europene, sprijinind accesul acestora la finanţare. FEI dezvoltă instrumente de capital de risc, de garantare şi microfinanțare specifice acestui segment de piaţă. În acest sens, FEI promovează obiectivele Uniunii Europene în sprijinul inovării, cercetării şi dezvoltării, antreprenoriatului, creşterii şi creării de locuri de muncă.

Investiţiile totale nete ale FEI în fonduri de capital de risc şi private equity se ridicau la peste 6,9 miliarde euro la sfârşitul anului 2012. Cu participaţii în peste 435 de fonduri, FEI este principalul jucător european pe segmentul capitalului de risc, având în vedere amploarea şi gama largă a investiţiilor sale, în special în segmentele high-tech şi early-stage. Garanţiile angajate de FEI totalizau, la sfârşitul anului 2012, 4,7 miliarde euro în peste 255 de operaţiuni, poziționând Fondul ca jucător european major în domeniul garanţiilor pentru IMM-uri.

JEREMIE (“Joint European Resources for Micro to Medium Enterprises”) este o iniţiativă comună a Comisiei Europene (Direcţia Generală Politici Regionale) şi a Băncii Europene de Investiţii (din care face parte Fondul European de Investiţii), care are ca obiectiv îmbunătăţirea accesului la finanţare pentru IMM-urile din Uniunea Europeană în cadrul Fondurilor Structurale pentru perioada 2007-2013. JEREMIE permite Statelor Membre şi Regiunilor să dedice resurse nationale şi din fonduri structurale pentru a crea fonduri de participare (“holding funds”) care să poată finanţa IMM-urile într-un mod flexibil şi inovator. Noua iniţiativă urmăreşte dezvoltarea şi încurajarea antreprenoriatului în Uniunea Europeană.

Până în prezent, la nivel UE, FEI gestionează 14 Fonduri de Participare JEREMIE, dintre care 7 la nivel naţional şi alte 7 la nivel regional. În România, inițiativa JEREMIE este administrată de către FEI şi este finanţată prin Programul Operaţional Sectorial “Creşterea Competitivităţii Economice” 2007-2013, cofinanţat din Fondul European Regional pentru Dezvoltare.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *