Peste 30 de designeri romani si austrieci, cu obiecte de design speciale si produse destinate Sarbatorilor de iarna va asteapta, in perioada 28 noiembrie...
design your christmasPeste 30 de designeri romani si austrieci, cu obiecte de design speciale si produse destinate Sarbatorilor de iarna va asteapta, in perioada 28 noiembrie – 24 decembrie 2013,  la o expozitie cu vanzare extraordinara, in incinta librariei Carturesti din Baneasa Shopping City (intrarea dinspre Grand Cinema Digiplex). 

Este pentru prima oara in Romania cand comunitatea designerilor de produs, incurajati de BUCHAREST DESIGN CENTER si ROD – Romanian Design (Carturesti), impreuna cu cea a designerilor din regiunea austriaca Styria-Graz isi unesc eforturile pentru a aduce in atentia publicului romanesc obiecte speciale de design: o propunere contemporana si proaspata de abordare a cumparaturilor si cadourilor specifice perioadei Craciunului. 

Astfel, la targul Design Your Christmas! veti regasi obiecte – cadou si decoratiuni de iarna din portelan pictat manual si insertii de metale pretioase, obiecte de decor cu motive romanesti in diverse interpretari contemporane, obiecte de iluminat pentru incaperi cu personalitate, bijuterii extravagante semnate de autori romani, diverse obiecte – accesoriu, dar si obiecte hip – precum bicicleta Pegas, a carei imagine a fost recent improspatata de un designer roman, sau obiecte vestimentare – statement, personalizate manual.

Arhitectul roman Eliza Yokina readuce in atentia publicului, odata cu Design Your Christmas!, unul dintre jocurile preferate ale copilariei – jocul cu cuburi de lemn, pentru toti copiii dar si pentru adultii lumii contemporane, (mult prea) obisnuiti cu jocurile pe tablete sau smartphone.

Evenimentul are loc simultan, in aceeasi perioada, atat in Romania cat si in Austria, in orasul mult mai experimentat din punct de vedere al culturii designului – Graz (desemnat in 2011 UNESCO City of Design). Astfel, prin colaborarea organizatiilor omoloage BUCHAREST DESIGN CENTER si Creative Industries Styria, cu ocazia acestui eveniment are loc un schimb de experienta romano-austriaca: obiecte de design austriac se vor regasi la targul de la Bucuresti, in timp ce, pe toata perioada evenimentului, obiecte ale designerilor romani participanti vor fi expuse pentru vanzare publicului austriac din Graz.

Colaborarea dintre libraria Carturesti (prin proiectul ROD-Romanian Design) si BUCHAREST DESIGN CENTER, gazduita de Baneasa Shopping City, este prima manifestare de anvergura dedicata incurajarii designului romanesc de produs.

“Este propunerea noastra de a incuraja creativitatea desinerilor romani de produs. Aducem, in contextul Sarbatorilor de iarna, <in drumul> publicului, obiecte poate neasteptate de design romanesc – pentru cei care doresc alternative, obiecte de serie mica, impregnate de personalitatea creatorilor lor. Este un pas mic, dar relevant, in ceea ce priveste promovarea culturii designului de produs in Romania”, spune Ioana Bardas, fondator BUCHAREST DESIGN CENTER.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *