Primul centru comercial din județul Prahova, Ploiești Shopping City, împlinește vineri, 15 noiembrie, un an de la inaugurare. Lansat în urma unei investiții de...

Ploiesti-Shopping-City-la-interior-5Primul centru comercial din județul Prahova, Ploiești Shopping City, împlinește vineri, 15 noiembrie, un an de la inaugurare. Lansat în urma unei investiții de 65 de milioane de euro, Ploiești Shopping City a fost vizitat de la deschidere și până în prezent de peste 5 milioane de persoane, iar încasările înregistrate se ridică la peste 25 milioane de euro.

Primul mall din Ploiești oferă în acest moment mai mult de 1100 de locuri de muncă. Având o suprafață închiriabilă de 55.000 m2, 2.200 locuri de parcare și peste 100 de magazine, restaurante și cafenele, rata de ocupare a centrului comercial la un an de la deschidere se ridică la aproximativ 90%. Brandurile internaționale reprezintă 75% dintre chiriași, brandurile naționale 21%, iar cele locale însumează 4% din totalitatea comercianților.

Ploiești Shopping City este singurul centrul comercial din județul Prahova ce găzduiește magazinele grupului Inditex, Zara, Pull & Bear, Stradivarius, Berska, dar și branduri precum New Yorker, Sephora, Yves Rocher, Subway sau Pizza Hut. De asemenea, primul mall din Ploiești are și cel mai mare cinema din afara Bucureştiului, cu 12 ecrane, operate de cel mai activ jucător din domeniu: Cinema City.

Centrul comercial beneficiază și de o zonă de entertainment, Play Again și The Jack Casino, cu 14 mese de biliard, 5 piste de bowling, 16 aparate de jocuri, 52 de slots machines și ruletă electronică, precum și cea mai mare zonă dedicată electronicelor și electrocasnicelor, prin prezența celor mai mari operatori de profil: Altex, Domo și Flanco.

„Un an de la lansarea Ploiești Shopping City ne-a demonstrat că prahovenii aveau nevoie de un centru comercial modern, o destinație de shopping și distracție pentru toată familia. Acum ei au la dispoziție un mix de branduri de top la nivel internațional, precum Zara sau Sephora și un food court cu o varietate culinară, dar și zone de joacă special amenajate pentru copii și posibilități de entertainment pentru cei mari. Primul an de la inaugurare a reprezentat un succes și suntem încrezători ca și perioada ce va urma va fi una la fel de bună. ”, au declarat reprezentanții Ploiești Shopping City.

Cu ocazia sărbătoririi unui an de activitate, în weekend-ul 15 – 17 noiembrie, Ploiești Shopping City pregătește celor ce îi vor trece pragul o atmosferă festivă, șampanie, dulciuri, promoții, discount-uri speciale și concursuri cu premii. Weekend-ul ce marchează 1 an de la deschiderea mall-ului reprezintă și startul campaniei de iarnă.

Ploiești Shopping City este primul centru comercial din județul Prahova, având o suprafață închiriabilă de 55,000 m2 și aproximativ 2,000 locuri de parcare. Mall-ul găzduiește cel mai mare cinematograf din afara București-ului, dar și peste 100 de magazine, mix-ul de chiriași incluzând branduri internaționale precum H&M, Zara, Pull and Bear, Bershka, Stradivarius, Orsay, Otter, Reserved, Intersport, Noriel, B&B, Yves Rocher și multe altele. Ploiești Shopping City este un proiect dezvoltat de Carrefour Property România împreună cu New Europe Property Investments plc (NEPI), în urma unei investiții de aproximativ 65M Euro.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *