Infarct miocardic, boli renale, orbire, sau amputaţii ale membrelor –  acestea sunt câteva dintre afecțiunile cauzate de diabet, boala secolului 21, dovedită și de...
Accu-Chek Performa NanoInfarct miocardic, boli renale, orbire, sau amputaţii ale membrelor –  acestea sunt câteva dintre afecțiunile cauzate de diabet, boala secolului 21, dovedită și de cifrele alarmante din ultima perioadă.

Conform Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, în prezent, sunt peste 371 milioane de persoane cu diabet la nivel global, iar la nivel național sunt estimate 1.506.000 persoane cu diabet, România clasându-se în primele 10 țări din Europa privind incidența diabetului.

Numărul persoanelor cu diabet este în continuă creştere în toate ţările. La nivel global, până în 2030, se estimează că o jumătate de miliard de persoane vor avea diabet. Un raport îngrijorător arată că la un pacient diagnosticat cu diabet zaharat există încă unul nediagnosticat, care încă nu ştie că are diabet. Și în România numărul persoanelor diagnosticate cu diabet este în creștere, în anul 2012 fiind înregistrate 33.528 cazuri noi de diabet. Anual, la nivel global sunt depistate 78.000 de cazuri noi la copii.

Pe lângă diabetul de tip 1, care din păcate nu poate fi prevenit, acesta fiind cauzat de factori genetici și imunologici, diabetul de tip 2 este tot mai frecvent în România, observându-se o deplasare a vârstei acestui tip de diabet, care până acum se instala în rândul persoanelor după vârsta de 50 de ani și mai era numit „diabetul bătrânului” sau „diabetul gras”. Diabetul de tip 2, instalat tot mai des în rândul persoanelor tinere cu vârste între 18 și 25 de ani, este cauzat, în principal, de abordarea unui stil de viaţă nesănătos: sedentarismul, corelat în special cu stresul, sau lipsa de mișcare.

„România ocupă locul trei în Europa ca număr de cazuri de obezitate infantilă. Obezitatea, asociată cu alți factori ce intervin pe parcursul creșterii unui copil, reprezintă un important factor de risc pentru dezvoltarea în timp a diabetului. Ar trebui să se pună tot mai mult accentul pe responsabilizarea familiei copilului și adolescentului, esența controlului optim fiind de fapt supravegherea părinților și implicarea activă a acestora în prevenție sau tratament. Este foarte important să ne cunoaștem organismul si să fim atenți la semnalele pe care acesta ni le transmite, astfel încât, de fiecare dată când ceva nu este în regulă, să facem demersuri pentru a depista cat mai repede instalarea diabetului. Aproape jumătate din cazurile de diabet de tip 2 ar putea fi prevenite, dacă pacienții ar sesiza la timp primele semne și ar acționa în timp util”, a declarat Simona Tivadar, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice.

Pentru a evita complicațiile ce apar odată cu diabetul, automonitorizarea este foarte importantă, mai ales acum când datorită tehnologiei performante glicemia poate fi verificată în mod constant, cu ajutorul unui glucometru.

Odată cu lansarea glucometrului Accu-Check Performa Nano, Roche Diabetes Care România dorește să se adreseze și unui segment de consumatori mai puțin abordat – tinerii, tocmai pe fondul cifrelor alarmante a persoanelor tinere depistate cu diabet în ultimii ani.

Campania de comunicare a fost însoțită de proiectul „Style up the glucometer”, adresat în special tinerilor, pentru a le demonstra că grija față de sănătatea lor este esențială și verificarea glicemiei oriunde s-ar afla nu ar trebui să reprezinte o barieră. Proiectul a provocat 4 echipe de designeri români și bloggeri de fashion să se alăture campaniei  pentru a adăuga o tușă de stil design-ului glucometrului Accu-Chek Performa Nano, care este un dispozitiv discret, modern și performant. Designerii implicați în proiect sunt Rhea Costa, Kinga Varga, Adrian Oianu și Lana, alături de bloggerii de fashion Ana Morodan, Dana Rogoz, Laszlo Nagy și Alex Moise. Echipele au creat huse moderne, specifice stilului lor definitoriu ca designer, astfel încât glucometrul Accu-Chek Performa Nano să fie device-ul care are grijă de glicemia ta și este în același timp adaptat stilului fiecărui utilizator.

Roche Diabetes Care este pionier în ceea ce privește dezvoltarea sistemelor de automonitorizare a glicemiei și este lider mondial în sisteme și servicii destinate managementului diabetului. De peste 35 de ani, marca Accu-Chek s-a dedicat descoperirii de soluții care să permită persoanelor cu diabet să trăiască o viață normală și activă, iar medicilor să le ofere posibilitatea de a gestiona cât mai corect starea pacienților. Marca Accu-Chek cuprinde glucometre, sisteme de administrare a insulinei, dispozitive de înțepare, sisteme de management al datelor și programe de educație.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *